Arhivă pentru Decembrie 2009

On ne boit pas comme les paysans du Danube…

De curand, un prieten ne-a povestit primul lui soc cultural legat de vin. Era la bursa in Elvetia, la Geneva, en terre francophone, ca sa zic asa. A invitat in vizita un prieten elvetian, si serviabil ca tot romanul, s-a repezit si i-a umplut un pahar ochi cu vin. Omul, oripilat la vederea paharului, a spus: “Mais, on ne boit pas ici comme les paysans du Danube”. (In traducere libera “noi nu bem ca taranii de la Dunare”). Probabil ca aceasta expresie a ramas in limba franceza de la vreun literat, calator strain prin tarile romane, unde s-a baut intotdeauna cu carafa mare, dar amicul meu a luat-o foarte personal, pentru ca intamplator, era din Braila :).

In caz ca aveti sanse sa va intalniti cu un francophon mai exigent, iata mai jos cateva reguli de buna purtare cu vinul:

Paharul de vin

Vinul se serveste intotdeauna in pahare cu picior. Paharele de vin alb sunt de tip “lalea”, cele de vin rosu sunt de tip “balon”, adica mai mari decat cele pentru vin alb si mai inguste la gura, pentru ca aroma vinului sa ia amploare in pahar si sa te poti delecta mai bine cu ea. Nu incercati sa serviti vinul in pahare drepte, fara picior, de vodka sau de wisky, e foarte kitch.

Servirea

Paharul de vin nu se umple niciodata si in nici o imprejurare. Dupa cum imi spunea odata un somelier, vinul se toarna pana la diametrul maxim al paharului. Ceea ce inseamna, in functie si de forma paharului, intre jumatate si o treime. Acest ritual nu are nimic ezoteric, este doar rezultatul preocuparii de a savura vinul in conditii optime. In pahar, in contact cu temperatura mediului ambiant vinul se incalzeste repede cu 2–3 grade peste temperatura de servire. De asemenea, aromele trebuie sa aiba spatiu sa se dezvolte, iar paharul trebuie sa fie usor de manuit, fara riscul de a-l varsa pe tine. Paharul cu picior a aparut tot din motive de temperatura de servire recomandata, pentru ca intr-un pahar fara picior pe care il cuprinzi in mana, vinul se incalzeste rapid. Si inca ceva foarte important, care va va ajuta sa nu fiti dat afara din vreun restaurant francez. Pentru francezi, sa torni apa sau sa pui gheata in vin, e un sacrilegiu. Si pentru mine, dar eu provin dintr-o tara unde se bea spritz si am mai multa putere de intelegere…

Temperatura camerei

Imi amintesc ca Anne-Marie, profesoara de oenologie, ne povestea indignata ca nu intelege de ce la noi la restaurant vinul se serveste cald, si ca la protestele ei, un chelnar impertinent a bombanit: “Ia uite si la proasta asta, doar vinul se serveste la temperatura camerei !?” Inutil sa mai spunem ca temperatura medie a camerei de acum 300 de ani era in jur de 15 -17 grade, dar nu mai e si astazi. In general, vinul rosu se serveste la 16-19 grade, iar cel alb la 8-12 grade. Ca regula generala, cu cat vinul e mai tanar, mai sprintar si mai “de vara”, temperatura de servire poate sa fie mai mica, dar niciodata sub 6 grade. Nu puneti niciodata vinul sau sampania in congelator, pentru ca temperatura foarte scazuta paralizeaza aroma vinului, o altereaza.

Degustarea

Stiu ca ceea ce voi scrie mai jos, o sa dezamageasca fetele (si poate pe toti iubitorii de parfum), dar asta e, vinul cere sacrificii. Daca sunteti invitata la o degustare de vin, sau la o seara cu vinuri speciale, nu va parfumati si nu va rujati. In caz contrar, veti fi privita ca si cum ati vrea sa urcati pe munte cu tocuri de 15 cm. Efluviile parfumului o sa bruieze aromele vinului de degustat si o sa enervati pe toata lumea din jur. Iar gustul rujului o sa se amestece cu cel al vinului.

Gastronomie

Si un mic sfat gastronomic. Singurul ingredient care nu merge deloc cu vinul e otetul. Daca sunteti invitat/a la restaurant, nu va torturati partenerul care tocmai a comandat un vin scump, asezonand cu zel salata cu otet. E ca si cum i l-ati fi turnat direct in vin…

Nu va speriati, nu trebuie sa faceti neaparat asa ceva acasa, dar nu poti sa stii niciodata pe unde te duce viata si e bine sa fii informat…

Sarbatori fericite ! si vinuri bune…

Carol al II-lea si Busuioaca de Bohotin

Obisnuiesc sa pastrez sticle goale de vin. Unele pentru ca vinul a fost deosebit sau pentru ca imi aminteste de cei cu care l-am impartit sau de revelatiile pe care mi le-a pricinuit. Unele sticle sfarsesc ca obiecte de decor, altele ca sanuri pentru cizme (apropos, stie cineva de unde se mai pot cumpara azi sanuri din lemn ?). Am un prieten care colectioneaza sticle, in casa lui de la tara. Are rafturi intregi si de fiecare data cand il vizitez, ii inventariez colectia cu nostalgie, rememorand vinurile pe care le-am baut impreuna. Alt amic pozeaza toate sticlele de vin pe care le bea si pastreaza o arhiva virtuala a betiilor sale.

Inainte sa cumpar un vin, ma delectez cu eticheta. Imi plac cele sugestive, frumoase, amuzante sau care au “un quelque chose”, imi spun ceva. Pe astea le pastrez. Dar vedetele colectiei mele de sticle sunt cele care au o poveste scrisa pe eticheta. Sunt foarte rare. Am o sticla de Busuioaca de Bohotin din 2003 pe care am cumparat-o special pentru contra-eticheta. Pe ea este urmatoarea poveste : „La expozitia si concursul national de vinuri Bucuresti 1936, Acad G. Ionescu-Susesti, presedintele juriului, l-a prezentat astfel: “Acest vin roz si parfumat este un dar unic, cu o culoare de briliant, ce merita degustat stand in picioare, ca o pretuire in plus”. Iar regele Carol al II-lea a adaugat: “Nu in picioare ca la impartasanie, ci in genunchi, ca la spovedanie.”

Nu sunt un mare fan al Busuioacei de Bohotin, vin al betiilor mai degraba adolescentine, dar sticla m-a cucerit prin poveste. E una dintre cele mai frumoase pe care le-am intalnit pana acum pe o sticla de vin…

Stii cat zahar e intr-un pahar de vin ?

Vinurile se clasifica si in functie de cantitatea de zahar pe care o contin. Este important sa stii cum este vinul pe care vrei sa-l cumperi, nu atat pentru pericolul de a-ti pierde silueta, cat mai ales pentru a putea aprecia daca vinul respectiv va merge cu ceea ce ai de gand sa gatesti sau sa servesti alaturi de el. Pentru vinul romanesc, mentiunea “sec” de pe eticheta inseamna cam 4 grame de zahar la litru, “demisec” intre 4 si 12 grame la litru, “demi-dulce” intre 12 si 50 de grame la litru. Iar un vin dulce are peste 50 de grame la litru. Concentratia de zahar din vin, depinde insa si de obiceiurile culturale. Rusii sunt mari consumatori de vin dulce. Asa se explica de ce vinurile romanesti de pana in 1989 erau in majoritate dulci sau demi-dulci, Romania fiind printre furnizorii importanti ai URSS. Gustul pentru vin dulce s-a pastrat  mult timp pe piata din Romania, si a trebuit sa astept anul 2000 ca sa beau primul Chardonnay sec romanesc.

In schimb, francezii si italienii sunt bautori de vin sec. Dar un vin sec frantuzesc are, in medie, doar 2 grame de zahar la litru. Daca degusti alternativ un vin sec frantuzesc si unul romanesc, din aceeasi categorie, vei observa diferenta. Mai mult chiar, pe piata franceza de vin, piata educata si cu traditie, mentiunea “sec” pentru anumite vinuri e considerata de la sine inteleasa. Veti descoperi foarte multe vinuri frantuzesti care nu au menitunea „sec” pe eticheta, de exemplu, cele din Bordeaux.

Pentru ca e decembrie si am tot vorbit de sampanie, tin sa fac urmatoarea precizare. In cazul sampaniei, mentiunea sec nu inseamna 4 grame de zahar la litru, ci intre 17 si 35 de grame. Sampania are un regim special, datorat specificului sau de fabricatie. Dupa ce procesul de fermentatie in sticla a incetat, si sampania  a stat in crama cam 12- 18 luni, sticla este desfacuta pentru a fi inlaturata drojdia, care a ajutat la fermentarea vinului. In timpul acestei operatii o mica parte din sampania din sticla se pierde. Sticla se completeaza cu un sirop numit “lichid de expeditie sau “de dozaj”, care are in compozitie zahar din trestie de zahar si vin vechi. Sampania se clasifica in functie de concentratia in zahar a lichidului de expeditie astfel: extra-brut, brut, sec, demi-sec, dulce. Sampania care nu e deloc dulce se numeste extra-brut. Brut inseamna 12 – 20 grame de zahar la litru, sec 17-35 grame la litru, demi- sec pana la 50 de grame de zahar la litru, dulce peste 50 de grame la litru.

Gusturile sunt culturale si nu se discuta. Eu insa, trebuie sa marturisesc ca sunt o acritura si ca urmare, prefer vinul sec si sampania extra-brut…

PS. Poza e facuta de amicul Doron, vasnic combatant intr-ale vinului…

Nemtii sunt la moda in Romania

Probabil ca si in aceasta iarna Valea Prahovei va fi din nou ambuteiata. Daca vi se intampla asta si va lasa nervii, iesiti din DN1 la Azuga si faceti o oprire la Cramele Rhein.

Ideea ca un neamt a venit in Romania sa faca sampanie la Azuga, si a devenit in scurt timp furnizor al Casei Regale a Romaniei, m-a determinat sa le fac o vizita. Locul e o oaza de liniste. Peisajul e magnific, aerul curat, sampania buna, oamenii prietenosi. Desi am venit pe neanuntate si nu eram decat doi oameni, (la intrarea in crama zicea ca vizitele ghidate se fac doar pentru grupuri mai mari de 8), n-au parut deranjati si ne-au facut o vizita ghidata in crama si o degustare cu doua feluri de sampanie, doar pentru noi doi. Totul a avut o nota romantica si mi-a deschis apetitul pentru sampanie.

Crama Rhein a fost construita in 1892. Are ziduri duble cu o perna de aer intre ele, astfel incat temperatura din interior se mentine constanta, cu variatii mici de la un anotimp la altul.  Pe langa prilejul de a vedea pe viu toate etapele prin care trece sampania, mi-a facut placere sa descopar si un mic muzeu care expune utilaje, poze si ambalaje de la inceputurile afacerii familiei Rhein. Daca va duceti sa vizitati crama, intrebati ghidul tot ce sunteti interesati sa stiti, e o ocazie foarte potrivita de a afla despre sampanie direct de la sursa. Vizitarea cramei costa 6 lei/de persoana, iar degustarea a 2 sortimente de sampanie, 9 lei/de persoana. In incinta cramei au si o pensiune care ofera casa si masa. E turistica, dar se integreaza bine in peisaj. E decorata in stil rustic, dar sobru, cu mobila si finisaje de calitate.

PS. Pozele sunt facute de alex, unul din fotografii captivati de povestile Monei.

Cum alegem un vin bun ?

Exista oameni care stiu daca vinul sau sampania din fata lor e de calitate, si chiar si ce gust ar cam putea sa aiba, doar analizand sticla. Ceea ce unora le poate parea o sarlatanie, e in realitate o dezvoltare a abilitatii de a citi eticheta, combinata cu cunostiintele despre vin. Desigur, toate aceste informatii trebuie relationate cu scopul pentru care cumparam vinul. Vrem sa-l bem asta seara la cina, sa-l facem cadou, sa-l folosim la gatit sau sa-l punem la pastrare pentru aniversarea de 90 de ani a bunicii ?

Atunci cand cumparam o sticla de vin, trebuie sa avem in vedere trei lucruri: cum arata sticla, din ce e facut dopul si ce informatii ne ofera eticheta.

Dintre toate ambalajele in care poate fi tinut, sticla e cea care asigura cea mai buna conservare a calitatilor vinului. Indiferent daca vinul imbuteliat e alb sau rosu, sticla ar trebui sa fie inchisa la culoare, pentru ca vinul este sensibil la ultraviolete. Dar, sticlele inchise la culoare au dezavantajul de a camufla culoarea vinului, si din motive de marketing, vinurile roze si cele albe, care sunt destinate unui consum rapid, sunt imbuteliate in sticla transparenta. Tot in sticla transparenta sunt imbuteliate si unele vinurile licoroase (vinurile dulci tip Tokaj, Sauternes sau Lacrima lui Ovidiu), care sunt protejate de ultraviolete datorita cantitatii mari de zahar pe care o contin. In cazul sampaniei, sticla are pe fund o adancitura si este mai groasa (si deci mai grea) decat cea folosita la imbutelierea vinului, pentru ca trebuie sa reziste la presiunea imensa care se dezvolta odata cu formarea bulelor. Adancitura de pe fundul sticlei, era o dovada de rezistenta pe vremea cand sticla se producea in ateleiere prin suflare. O mare parte din vinuri sunt si ele ambalate in sticle de acest tip, nu este un detaliu obligatoriu la modul absolut, dar cei mai multi producatori care se respecta, le folosesc. Vinul este viu, tot timpul in transformare, si odata imbuteliat, evolueaza in sticla. Evolutia lui e cu atat mai rapida, cu cat sticla e mai mica. Din acest motiv, nu va recomand sa cumparati si sa stocati sticle de 375 ml, iar daca le primiti, beti-le repede. De asemenea, daca faceti vinul cadou sau daca il cumparati pentru pastrare, nu alegeti sticle transparente, indiferent cat de frumos straluceste vinul prin ele…

Dopul unei sticle de vin este facut in mod traditional din pluta. Dopul de pluta se foloseste de pe vremea grecilor, are multe avantaje, dar si un dezavantaj. Tinuta mult timp in mediu foarte uscat, pluta se strange, sticla isi pierde etanseitatea si vinul se oxideaza in contact cu aerul. Din acest motiv sticlele de vin se pastreaza in pivnita si culcate, pentru ca dopul sa ramana in contact cu vinul din sticla. Dar dopul de pluta este scump, de aceea in ultimii ani au aparut dopuri din materiale alternative ca siliconul sau plasticul, mai ieftine dar nu la fel de bune calitativ. Tot din motive de marketing, au aparut pe piata sticle de vin cu dop insurubabil, ca cel al bauturilor spirtuoase, sau capsate ca berea. Sunt vinuri care se deschid usor, fara tirbuson, special facute pentru a incuraja consumul de vin la discoteca. Aceste vinuri nu sunt destinate pastrarii. Verificati ce tip de dop are vinul pe care vreti sa-l cumparati, ca sa stiti din ce categorie face parte.

Si inca ceva. Verificati locurile din care cumparati. In Bucuresti, sunt cateva hypermarketuri care au o selectie buna de vinuri si un spatiu de expunere cu conditii de temperatura decente, dar supermarketul nu e locul cel mai fericit pentru a cumpara vin. Sticlele sunt depozitate in picioare, si stau pe rafturi in lumina si caldura. Ideal ar fi ca atunci cand aveti un buget mai mare de 30 de lei pentru o sticla de vin, sa incercati sa cumparati dintr-un magazin specializat. Pe langa garantia unor conditii de stocare decente, aveti uneori sansa sa beneficiati si de personal specializat – chiar pasionat – care va poate ajuta sa faceti o alegere buna. In plus, vinurile scumpe nu se prea vand la supermarket, deci riscul ca vinul pe care il cumparati sa fii stat mult timp in conditiile de la raft, creste direct proportional cu pretul.

Dar iata ca se apropie zorii si Seherezada tace sfioasa. Despre ce informatii ne ofera eticheta o sa aflam intr-o alta poveste…

Blanc de Blancs

„Blanc de blancs” si „blanc de noirs”, sunt doua tipuri speciale de sampanie. Nu se intalnesc foarte des, pentru ca producerea lor tine de hazardul recoltei anuale de struguri. Blanc de blancs este sampania in a carei componenta intra doar chardonnay. Este delicata, fina si are un perlaj minunat. In paranteza fie spus, la francezi, o sampanie e cu atat mai apreciata cu cat perlajul e mai fin, adica bulele sunt mai mici. „Blanc de noirs” e facuta numai din pinot noir si e o raritate. In Champagne se spune ca, daca ai ocazia sa te intalnesti cu un Blanc de noirs nu trebuie sa eziti, va fi o experienta unica.

Sampania din imagine vine din tara vecina si prietena, Bulgaria si e una din preferatele mele. Pastreaza in ea toata aroma chardonnay-ului, e onctuoasa si invaluitoare si are multe bule, mici, mici. Se gaseste la Metro Ruse (Pyce), la un pret fara concurenta…