Archive for the 'pivnicer … de carti' Category

Antologia Inocentei

Vine o vreme cand incepi sa meditezi pe marginea alegerilor pe care le-ai facut in viata si sa-ti evaluezi prietenii. Cati prieteni mai ai din copilarie ? Cat de tare s-au schimbat ? In mod bizar, am prieteni care nu s-au schimbat aproape deloc. Unii dintre ei traiesc in strainatate, sunt casatoriti cu straini si au copii, dar de fiecare data cand ne vedem, o data sau de doua ori pe an, conversatia se leaga firesc si ne simtim ca si cum am continua o discutie intrerupta cu o zi in urma. Nu stiu care e secretul comunicarii perfecte. Dar stiu ca suntem prieteni din liceu sau din facultate, si ca ne-am imprietenit subit cand am realizat ca aveam acelasi carti preferate din copilarie. Citisem aceleasi carti, impartaseam aceleasi vise. E oarecum ciudat sa te gandesti ca in lumea asta mare, sunt oameni care, ca si mine, pastreaza in biblioteca indoite si uzate, cartile preferate din copilarie: Antologia Inocentei, Cartea cu Apolodor, Aventurile lui Habarnam sau Magarusul.

„Antologia Inocentei” e o carte rara. Daca o gasiti prin biblioteca, pastrati-o cu grija. Daca o deschideti si cititi, e capabila sa aduca in viata voastra nu doar frumusetea poeziei ci si secretul prieteniei care dureaza o viata.

Portretul Pasarii-Care-Nu-E

(de Claude Aveline)

„Iata portretul Pasarii-Care-Nu-E.

Nu e vina ei ca cel care le face pe toate

A uitat sa o faca.

Seamana cu multe pasari, fiindca vietuitoarele

care nu sunt, seamna cu cele care sunt.

Dar cele care nu sunt nu au nume.

Iata de ce Pasarea noastra se cheama Pasarea-Care-Nu-E.

Si iata de ce e atat de trista.

Poate ca doarme inca sau asteapta sa i se ingaduie a fi.

Ar vrea sa stie daca poate sa deschida ciocul,

daca are aripi, daca nu-si pierde culorile

cand se cufunda in apa, ca o pasare adevarata.

Ar vrea sa se auda cantand.

Ar vrea sa-i fie teama c-ar putea sa moara.

Ar vrea sa faca pui mici, foarte urati si foarte vii.

Pasarea-Care-Nu-E viseaza sa nu mai fie un vis.

Nimeni nu e multumit, niciodata, nicaieri.

Cum vreti oare ca lumea sa mearga bine in conditiile astea ?”

Reteta pentru bautura vrajita

(de Eric Linklater)

“Un Ceas cu Cuc, jumatate Praz,

De Maimuta o Laba, de Godac un Obraz,

Matraguna noptateca (Acu’ sare presara !)

O Mustata de Tigru, Doi Bobi de Secara,

Un Mormoloc si un Rechin ghimpos,

Ceva Alb si ceva Negricios –

Pui in Oala sa se-ncinga

(Sufli-n Foc sa nu se Stinga !)

Pui in Oala, lasi sa Fiarba

In cel mai gras Ulei de Iarba.

O pana de Pasare ce zboara Arar,

Un Trandafir si-o Ridiche si-un Lastar amar,

De Vipera o Limba, de Naparca o Fiere,

O Masea de Balaur unsa cu Miere,

Trei Peri Negri dintr-o coada de Taur,

Un Vrabioi, un Paianjen si-o Radacina de Laur-

Pui in Oala sa se-ncinga

(Sufli-n Foc sa nu se Stinga !)

Pui in Oala, lasi sa Fiarba

In cel mai gras Ulei de Iarba.

Un Ou de Soparla, Sange de Guzgan,

O Ureche cheala de Motan de un an,

Un Creier de Dihor si-un Ochi de Paun,

O Mana de Urzici si-un Gargaun,

Apa de Iaz cu licar de Luna,

Fulg de Zapada si Bruma de Pruna –

Pui in Oala sa se-ncinga

(Sufli-n Foc sa nu se Stinga !)

Pui in Oala, lasi sa Fiarba

In cel mai gras Ulei de Iarba.”

Poezii din „Cele 12 lumi ale visului, Antologia Inocentei”, de Iordan Chimet, Ed. Ion Creanga, 1972

De la Iordan Chimet am invatat sa pretuiesc oamenii care pastreaza vie in ei lumina copilariei si un strop din privirea inocenta de atunci, care stiu sa se delimiteze de ei insisi si sa rada, si care isi pot permite sa faca, din cand in cand, lucruri frumoase si gesturi gratuite…

Vacanta placuta !

Anunțuri

Sa-nchinam paharul, pentru Pastorel !

Despre Alexandru Teodoreanu, zis Pastorel, circula multe legende. Faima de scriitor e umbrita de notorietatea Medelenilor fratelui sau mai mic, Ionel Teodoreanu, talentul de oenolog e eclipsat de celebritatea de rasfatat al vietii boeme din Iasul interbelic, ca in cele din urma, tocmai ipostaza de epigramist sa-i asigure nemurirea. Pastorel a ramas in literatura romana prin epigramele sale si prin romanul „Hronicul mascariciului Valatuc”. Putina lume stie insa, ca Pastorel, mare gurmand si fin connaisseur intr-ale vinului, a fost, probabil, romanul care a scris cel mai mult si mai pasionat despre vin. Era un iubitor fanatic al vinului de Cotnari si se spune ca avea un talent de oenolog si ca putea identifica cu precizie orice vin la degustarea in orb. A avut, printre altele, si o inedita rubrica gastronomica in publicatiile vremii, si a scris si un tratat despre vinuri si coniacuri si tehnica degustarii acestora, dar care, aflat in manuscris, s-a pierdut, fiind confiscat in iuresul condamnarii scriitorului in procesul Noica-Pillat.

 

Din manuscrise, publicate in premiera, in 1997, la Humanitas in volumul “Epigrame si alte rime vesele”, o sa-mi permit sa redau cateva catrene bahice:

Curiozitati

Sfrijita ca o Sfanta Vineri,

Mi-a spus o baba: „La romani,

Babeasca place mult la tineri,

Pe cand, Feteasca la batrani.”

Cu pardalnica ei fire,

Grasa-i ca un cal arab:

Duce-n carca om subtire,

Dar pravale pe cel slab.

In pas cu marile victorii militare,

Poitiers, Ivry, Austerlitz, Soissons, prin veac,

Au razbatut aceste vorbe somptuoase:

Champagne, Bourgogne, Bordeaux,

Charente si Armagnac.

Sa cred nu stiu in care Dumnezeu

Si cui sa ma inchin nu am habar,

Dar am crezut si crede-voi mereu

In Arta, in Moldova si-n Cotnar.

Netrebnicii

Cand injosesti si sucul ei, si via,

Si cu sifon spurci vinul pe care vrei sa-l bei,

Nu te gandesti tu, oare, misel intre misei,

Ca pangaresti natura si compromiti betia ?

 

De asemenea, tot la editura Humanitas, puteti gasi Gastronomicele lui Pastorel in varianta de CD.

Dar cum despre Pastorel nu se poate vorbi decat cu un pahar de vin in fata, sa-l cinstim cu o Cramposie selectionata, 2008, de la Prince Stirbey. Un vin alb, agreabil, pe care iti doresti sa il bei intr-o seara fierbinte de vara bucuresteana la o terasa umbrita de vita de vie, ascultand un taraf de lautari. Dar fara sifon, ca sa nu-l suparam pe maestru !

Nuri

Cercand sticlute vechi si azi, si ieri,

Am dat de Cramposie-ntro-sticluta.

Ce-i Cramposia ? E o tarancuta,

Dar care place foarte la boieri.

Nu-i asa ca acest catren, ca si multe altele, ar merita sa fie citit de pe contra-eticheta sticlelor romanesti de vin ?

Vinul fara suflet

Candva, o fosta sefa mi-a reprosat ca sunt „romantica si conservatoare”. Fiind o persoana pe care o apreciam in mod deosebit, replica m-a pus pe ganduri, mai ales ca m-am considerat intotdeauna destul de cu picioarele pe pamant. Conservatoare poate, dar „romantica” asta era prea de tot ! De curand, am citit, la recomandarea unor prieteni, cartea „Barbarii. Un eseu despre mutatie” si am inteles intr-o strafulgerare, fundamentele acelui repros: nu eram „o barbara”, nu gandeam la fel cu lumea lui google.

In cartea asta, Baricco isi propune sa studieze transformarile pe care le suporta societatea contemporana luand ca reper trei domenii: vinul, fotbalul si cartile. Prin analiza transformarilor survenite in aceste trei domenii, el identifica cauzele si simptomele mutatiei si incearca sa creioneze portretul acestui om in transformare, „barbarul”. Textul e de un umor savuros si de o ironie devastatoare. O sa va dau un singur citat: „(…) pentru cartea de fata eu as fi ales patru epigrafe. Iata-l pe primul: provine dintr-o carte tare frumoasa aparuta de curand in Italia. E scrisa de Wolfgang Schivelbusch si se intituleaza Cultura invinsilor (Exista titluri la care, fiind un fan al lui AC Torino, nu pot rezista).” Pe langa savoarea argumentatiei, ceea ce mi-a placut foarte tare este ca Baricco isi propune sa identifice coordonatele acestor transformari fara sa se hazardeze sa le puna la stalpul infamiei, ci le cantareste cu lipsa de prejudecata a unui om care incerca sa inteleaga. Ah, si are un capitol foarte frumos despre Google.

In ce consta transformarea prin care trece lumea vinului ?

La origine, vinul era nectarul zeilor. Se cultiva in batrana Europa pe suprafete restranse, era rezervat unei minoritati de aristocrati, avea o tehnologie de fabricatie complicata si atent reglementata (a se citi sistemul AOC) si era inconjurat de un limbaj ezoteric greu de inteles. Dupa al doilea razboi mondial, vinul incepe sa fie plantat in zone pana atunci de neconceput : Oregon, California, Australia, Africa de Sud. Limbajul sau se simplifica, vinul se democratizeaza si nu mai ridica probleme gastronomice. Iata cum arata in descrierea lui Baricco un „vin hollywoodian”: „(…) culoare excelenta, grade destul de multe, gust rotund, foarte simplu, fara asperitati (fara taninuri suparatoare si fara aciditati greu de potolit); de la prima sorbitura l-ai si cunoscut pe de-a intregul: da o senzatie de bogatie imediata, de plenitudine a gustului si a parfumului; cand l-ai baut urmarea dureaza putin, efectele se sting; nu prea interfereaza cu mancarea si poate fi apreciat pe deplin pur si simplu trezind papilele gustative cu orice gustare banala de carciuma; e facut cel mai adesea din struguri care pot fi cultivati oriunde: chardonnay, merlot, cabernet sauvignon. Dat fiind ca e manuit fara prea multe temeri reverentioase are o personalitate mai curand constanta, in raport cu care diferentele de la un an la altul devin de-a dreptul neglijabile.” Artizanii acestei transformari sunt doi americani: Robert Mondavi, cel care are ideea de a planta vie si de a face vin in California si Robert Parker, primul ziarist care a dat note vinului, si si-a impus prin acest sistem punctul de vedere asupra a ceea ce inseamna un vin bun: un vin baricat, spectaculos dar superficial, fara profunzimi, fara suflet.

In filmul „Sideways” (2004) exista o scena care m-a impresionat profund. Miles, personajul principal, un impatimit al vinului, ajuns pe culmile unei crize existentiale se duce la McDo si destupa pe sub masa o sticla de vin vechi frantuzesc, cel mai bun vin din colectia lui, si il bea, acolo, in fast-food, singur la masa, dintr-un pahar de plastic. Gandind in termenii lui Baricco, scena asta de sacrilegiu e imaginea vinului care s-a democratizat, s-a simplificat si a devenit „a drink”. Si tot pe urmele lui Baricco, ma intreb daca nu cumva opozitia furibunda a francezilor impotriva ideii de dop insurubat, (intalnit frecvent la vinurile australiene), nu rezida din convingerea ca dopul de pluta e mai bun, ci isi are originea in refuzul renuntarii la un ritual, la semnificatia unui gest care certifica in continuare vinul ca fiind nectarul celor alesi. Cititi cartea si mai vorbim…

Alessandro Baricco – „I Barbari. Saggio sulla mutazione” 2004, trad. rom. Dragos Cojocaru, Humanitas, 2009. Costa 35 lei. M-a amuzat ironia editorului care a ales o coperta de chick-lit pentru un eseu filozofic.

PS. Disputa dintre lumea veche si cea noua din domeniul vinului a dat nastere documentarului „Mondovino” (2004).