Arhivă pentru Mai 2010

Vinuri aniversare

Ce faci cand nu-ti place vinul de la masa ? E o dilema de care eu ma mai lovesc din cand in cand, si realizez ca astfel de momente iti pun la incercare creativitatea. Poate ca cei care pun cola in vin, comit acest sacrilegiu, in inocenta lor, cu sufletul curat si in dorinta de mai bine. Ieri, cu prilejul unei aniversari, am descins in cautare de vin mai bun in pivnita familiei si nu mica mi-a fost mirarea cand am descoperit cateva zeci de vinuri, uitate pe rafturi, o parte din colectia nouazecista a fratelui meu. Le-am luat, le-am sters de praf, le-am privit cu drag, ca pe o jucarie regasita din copilarie. M-am amuzat sa constat ce eram o familie iubitoare de Pinot Noir, chiar si in acele timpuri cand nu era la moda.

 

Marturisesc ca sunt o sceptica si nu sunt interesata sa beau vinuri de colectie, vechi de zeci de ani, dar brusc am inteles de ce sunt oamenii fascinati de vinurile aniversare, vinuri din anii in care s-au nascut, s-au casatorit, sau au facut copii. Vinurile astea sunt un filtru magic care iti deschid poarta catre anii aceia. Pana la urma, lichidul din ele nici nu conteaza. Importanta e doar amintirea, validarea trecutului din perspectiva prezentului, emotia.

 

Pinot Noir 1989, Amfora, Dealu Mare. Am privit cu aviditate eticheta, si din departari, o liceana ochelarista si cu aparat dentar imi facea cu mana. Pinot Noir 1993, Aura : fratelele meu, un rocher cu plete si o vara de neuitat in Vama Veche cu nectar de caise si Pinot Noir.

Am hotarat impreuna cu fratele meu sa ne adunam prietenii pentru o degustare de “babaciuni”. Privind cu atentie etichetele am remarcat ca pe nici una dintre ele nu este specificat daca vinul e sec, demi-sec sau dulce. Un detaliu nesemnificativ in acele vremuri. Probabil ca vinul, in normele de azi, era cel putin demi-sec, si sunt de-a dreptul curioasa sa vad cum a evoluat in timp. Daca a fost dulce, sansele sa il putem si bea, cresc. Vom povesti…

Anunțuri

Unde se face adevaratul Pinot noir ?

Dintre vinurile la moda, chardonnay-ul si sauvignon blanc-ul cresc cu rezultate bune cam peste tot, dar nu si pinot noir-ul. Care sunt primele podgorii din lume unde se fac marile vinuri din Pinot noir ? M-am tot gandit la treaba asta, iar cand am auzit de degustarea comparativa de Pinot Noir de la restaurantul Ginger, m-am grabit sa ma intalnesc cu lumea veche, dar mai ales cu cea noua…

Au fost trei vinuri – Spatburgunder Georg Breuer Rheingau 2006, un pinot noir nemtesc, tipic, cu culoare palida, structura delicata si aroma fructata. Pinot Noir Babich Marlborough 2006, un vin neo-zeelandez care m-a cucerit pe loc, asemeni zambetului unui copil, si, in final, ca omagiu pentru batrana Burgundie, Joseph Drouhin Chassagne Montrachet Morgeot 2005, Pinot Noir.

 

Desi Noua Zeelanda este cunoscuta mai ales pentru vinurile intense si complexe din sauvignon blanc, specialistii spun ca este si unul din locurile paradisiace pentru Pinot Noir. Babich Marlborough 2006 e un vin putenic, cu arome de fructe rosii (cirese si visine) si note exuberante de piper. Un vin cu structura, echilibrat, care a mers de minune cu ruloul din piept de curcan cu spanac, branza de burduf, cartofi gratinati si ciuperci in sos de piper verde, alaturi de care a fost servit. Mi-a placut mult si o sa-l mai incerc. Se gaseste in meniul restaurantului Ginger, unul din restaurantele bucurestene cu cea mai complexa lista de vinuri.

Cu toate astea, raman o admiratoare declarata a pinot noir-ului burgund, cu tonurile lui inegalabile de piele si cirese coapte, care reunesc intotdeauna, in mod secret, si numai pentru mine, livada si biblioteca bunicului. Chassagne Montrachet Morgeot 2005 e un vin caruia trebuie sa-i dai tarcoale indelung si care intruneste caracteristicile pinot noir-ului burgund: echilibru, suplete, subtilitate. Cele doua pinot-uri au pus lumea veche si lumea noua, fata in fata intr-o sinteza: Bourgogne cu eleganta, Zeelanda cu aroganta. Si totusi, o mica aroganta uneori…

Vinul curge altfel la masa prietenilor

Interviu cu Mirel Banica

Cand l-am intrebat pe Mirel, daca ar vrea sa raspunda intrebarilor mele, mi-a spus prompt: “Se rezolva, trimite-le pe e-mail.” I le-am trimis, intr-o seara, tarziu. A doua zi ma astepta urmatorul mesaj: “Stii, alea nu sunt intrebari la care sa raspunzi pe e-mail. Da-mi adresa ta, ti-am scris o scrisoare.” Cred ca ultima scrisoare pe care am primit-o era o felicitare de Craciun a Irinei. Asta s-a intamplat acum vreo doi ani, asa ca am fost foarte impresionata de mesajul lui Mirel si am asteptat misiva cu sufletul la gura…

Cum a intrat vinul in viata ta ?

Dificila intrebare si alunecoasa. Cred ca mai degraba am intrat eu in “viata lui”. Pentru ca vinul are viata proprie, ea e distribuita apoi in vieti mai mici, in fiecare sticla de vin.

Care e vinul tau preferat ? Spune-ne povestea lui.

Sunt vinurile din regiunea “La Cote”, de pe malul lacului Leman. Vita se coace in soare pe terase abrupte, calcaroase, stranse intre apa lacului si masivul Jura. Acolo se cultiva vita de vie de pe vremea romanilor si se cultiva cu responsabilitate. Vinurile AOC La Cote sunt albe-aurii, petilante, usor de baut. Incep ca o gluma, sfarsesc ca o ploaie de vara grea. Se potrivesc bine cu bucataria chinezeasca, dar si cu peste, daca este gatit inteligent. Sunt vinuri ce pot fi baute si in aperitiv (apero) sau degustate pe viata lunga, cu amicii. Imi mai place modestia lor, asemanatoare cu cea a poporului helvet: impecabil lucrate, corecte si niciodata impertinente.

Consideri ca oamenii isi doresc sa se priceapa la vin pentru ca exista o doza de coolness in treaba asta, sau e un demers hedonisto-egoist legat de bunastarea proprie ? 

Depinde in ce context plasezi intrebarea. In Occident (citeste Franta) nu te “pricepi” la vin, pentru ca nu-i nimic de priceput. Acolo cresti in cultura vinului asa cum sasii de altadata din Brasov, cresteau in cultura cartofului. Vinul e o stare sufleteasca. In Romania, popor tanar, naravas si iubitor de mode, am ajuns “sa ne pricepem” la vin asa cum ne pricepem la anvelope de iarna, preparat mititei si alimentatie ecologica. Ceea ce este insa trist si grav, in opinia mea, este ca “moda vinului” a intrat prin filiera americana”, adica usor kitsch, rezervata “oamenilor cu bani” si atmosfera de restaurant de prost gust, dar de New-York. Am uitat si “priceperea” de bun-simt si fara fason a lui Mitica din gradina bucuresteana de altadata si gustul educat al boierului. Educat, unde trebuie, sa ne intelegem.

Care e criteriul dupa care alegi vinul ?  

Aleg vinul dupa ce vreau sa mananc, dupa acompaniament, cu alte cuvinte. Aleg vinul in functie de raportul calitate/pret. Vinurile romanesti ofera prea putina calitate la 5 euro, suma fetis, pragul de la care incepe respectabilitatea unui vin in Occident. Suma minima, ce-i drept. Aleg vinul fugind cat pot de “Dealurile Chimiei”, localizate, mai mult in Moldova. Stau si ma gandesc de altfel, daca se mai poate bea un vin moldovenesc astazi. Hanul Ancutei nu ar mai fi existat astazi, toti povestitorii de acolo ai lui Sadoveanu ar fi lucrat poate ca ingineri chimisti in zona Cotnari-Cotesti-Odobesti.

Cat de importanta e pentru tine eticheta ? Cumperi o sticla de vin si pentru ca iti place eticheta ? 

Eticheta este fundamentala. Evident, daca o sticla are o eticheta minuscula cat frunza Evei, dar pe ea scrie “Chateau Angelus – Saint Emilion”, nu mai stau pe ganduri, eticheta nu conteaza in acest caz. Ma enerveaza etichetele marlanesti, grobiene, cu aluzii sexuale groase, gen “Sapte pacate” sau “Bucuria Miresei”. Gasesc ca este vorba de un mare pericol la adresa culturii vinului din Romania. Dar la fel de mult imi displac etichetele “soft”, epurate. Nu stiu daca vand parfum, medicamente sau vin. Sunt pentru moderatie si buna cuviinta in toate. Vinul si cultura sa este oglinda unei societati la un moment dat.

Exista “un feng-shui” al vinului ? E mai bun vinul baut in compania prietenilor ?

In barurile, braseriile si restaurantele din Elvetia exista un spatiu sacru. El se numeste “la table d’amis”- masa prietenilor. Trebuie sa meriti ceva special – recunostinta locului – pentru a intra in acel cerc al prietenilor, acolo unde totul curge altfel. Inclusiv vinul.

Cat de importanta e povestea in meseria pe care o practici ?

Eu nu practic doar o „meserie”, ci meserii. Daca ar fi sa ma refer doar la cea de profesor, un profesor care nu stie sa povesteasca (si mai este si constient de acest fapt), ar trebui sa se reprofileze pe loc !

Spune-ne o poveste despre tine.

M-am nascut in 1971, in Ianca, judetul Braila. O regiune anti-viticola prin definitie, unde se aplica, din pacate, dictonul popular “bautura sa fie”. Experientele profesionale variate din timpul studiilor de doctorat in Franta si Elvetia mi-au deschis gustul catre vin si alte culturi (nu doar viticole). Nu recomand exercitiul auto-didact in cultura vinului, a cunoasterii viticole. Duce fie la autosuficienta, fie la betie. Ambele la fel de grave.

In luna mai, Mirel Banica si-a publicat la editura Institutul European din Iasi, un jurnal in care povesteste experiente si intamplari din perioada studiilor in Europa si Canada. Ce e remarcabil in acest lucru ? In primul rand, faptul ca dupa un doctorat la Geneva, Mirel a ales sa se intoarca in Romania. Ii respect curajul, il admir. Motivele sale se intrezaresc in aceasta carte minunata.

Cartea va fi lansata pe 3 iunie, ora 19, la Verdecafe. Imi mai aduc aminte si ca prin februarie, cand m-a invitat la lectura in avanpremiera a Jurnalului, la Fundatia Calea Victoriei, l-am intrebat, mai in gluma, mai in serios, ce imi ofera cartea lui ca sa ma deplasez pana acolo. Mi-a raspuns : “Am sa te fac sa razi si sa plangi.” Si s-a tinut de cuvant…

Jocuri cu cupajele din sticle

Ca o Afrodita nemiloasa, vinul e acoperit de un val. Pe vremurile cand habar n-aveam despre vinuri si cand pe piata romaneasca nu existau decat vinuri dintr-un singur soi de strugure, eram fascinata de vinurile frantuzesti pentru ca erau cupaje (in franceza „assemblage”). Dupa ce am aflat ca vinurile de cupaj se fac dintr-un amestec, in proportii variate, de vinuri obtinute din recolte si struguri diferiti, am inceput sa invidiez oenologii. Visam sa fiu un magician al vinului, cel care traieste zi de zi cu vinul in crama si ii smulge toate secretele. Pana la urma, scopul cupajului e de a face, prin maiestria imbinarii caracteristicilor diferitelor soiuri de struguri, un vin mult mai bun, mai echilibrat, decat cel care ar putea iesi dintr-un singur soi de strugure. Mai cred inca si acum ca oenologul, cel care face cupajele, e un faurar care se bucura in mod profan de satisfactii demiurgice.

 

Si daca ni s-ar oferi ocazia, cati dintre noi am refuza oportunitatea de-a ne juca de-a demiurgul ? Am fost surprinsa si mi-a placut deosebit de mult excelenta idee de PR a celor de la Domeniile Dealu Mare Urlati, de a invita bloggeri si iubitori ai vinului la o competitie de cupaje. A fost o noapte lunga. Am avut la dispozitie, trei seringi pentru dozaj, trei feluri de vinuri albe (Feteasca alba, Sauvignon blanc, Muscat Ottonel), trei feluri de vinuri rosii (Merlot, Feteasca neagra, Cabernet Sauvignon) si cate o jumatate de ora ca sa realizam un cupaj pe gustul nostru. Miza: cupajul premiat, imbuteliat si distribuit pe piata. Cupajele astfel rezultate au fost degustate in orb si notate. Au iesit castigatori, la categoria vin alb – Radu (cel care mi-a oferit si pozele din acest post) si la categoria vinuri rosii – Razvan.

 

Stiam din povestile lui Anne-Marie, cat de grea e munca degustatorului de vinuri, iar acum am avut ocazia sa experimentez pe pielea mea. Dupa 16 probe de cupaje albe degustate, simteam cum imi ard papilele gustative, iar tarziu, dupa miezul noptii, la finalul notarii celor douasprezece vinuri rosii, am trait stranie senzatie de a nu fi sigura ca mai pot discerne nuantele vinului. In ce ma priveste, dincolo de placerea de a experimenta notarea vinurilor, o activitate pe care nu o practic in mod curent, am avut parte si de o mare surpriza: mi-am dorit intotdeauna sa-l cunosc pe Mircea Mihaies, autorul unei carti, pe care o indragesc, despre Leonard Cohen, dar nu mi-am inchipuit niciodata, ca viata poate fi asa ironica si ca o sa ne intalnim in ipostaza de „oenologi”, mesteri la asamblarea vinurilor…

Ai un loc preferat in Bucuresti ?

Poate e prea mult, sau poate e prea putin, am doua locuri de suflet in Bucuresti. De fapt, sunt doua puncte, pe doua strazi. Unul din ele se afla la intersectia strazilor Smardan cu Stavropoleos. E acolo, un punct in care ai in fata cupola Bibliotecii Nationale si la stanga, daca intorci capul, cupola CEC-ului. Vara, daca treci pe acolo, dupa-masa, la o anumita ora, poti vedea cum o raza strabate cupola de sticla a CEC-ului incendiind-o. Locul asta mi l-a aratat un prieten, si l-am botezat, “la Roma”, pentru ca ma teleporteaza subit, undeva intr-un oras solar, dar zgomotos. Oricum, prietenul in cauza si-a exprimat intentia de a cumpara acel metru patrat de la primarie. In ciuda halului in care arata de ceva timp  Bucurestiul vechi, ma duc des acolo, si asa, coborand strada Smardan, am dat peste “Van Gogh”.

 

Din capul locului, am fost izbita de caracterul, usor impersonal, de cafenea europeana, din orice oras al Europei. Ai impins usor usa, si hop ! esti la Viena, la Munchen sau la Londra, dupa cum vrei sa te lasi purtat de imaginatie. Mie una, imi place sa calatoresc, asa ca plec de la “Roma”, cobor strada si deschid usa cafenelei. Prima data, m-am oprit la Viena. Inginerul care m-a insotit, a carcotit pe seama acusticii locului. Cladirea e o fosta banca, cu o sala cu tavan inalt, cu ecou, iar zgomotul amplificat concureaza boxele.

Dar poate ca n-as fi spus povestea asta, daca, de vreo doua luni, cafeneaua nu s-ar fi imbogatit cu un spatiu, la subsol, dedicat vinului: “Art&Wine”. O aparitie care m-am bucurat. Ce poate sa fie mai frumos decat sa stai pe locul unde odata era un fost seif de banca, intr-o incapere cu o usa blindata si sa-ti savurezi linistit, vinul. M-am bucurat si ca cel care a amenajat locul a pastrat fosta usa blindata a bancii, care da ansamblului o nota foarte pitoreasca. Apoi m-am entuziasmat pentru ca, cu aceasta ocazie, meniul lor de vinuri s-a mai inzdravenit. As indrazni sa zic, ca daca fac progrese in aceasta directie, si ofera in meniu si niste vinuri de calitate si la pahar, vor rivaliza cu orice crasma europeana.

Refošk – gustul sudului

Exista vinuri care au mirosul marii si sunt si vinuri, foarte rare, care au gustul marii. Iar cand ma gandesc la mare, ma gandesc la sud. E oarecum ciudat, ca in perceptia mea, marea nu poate fi decat la sud, mai la sud de mine, intr-un loc cu soare oribitor si cu miros usor mentolat, de arbusti. Dincolo de nuantele infinite de albastru, marile m-au impresionat intotdeauna cu mirosul lor, pe care eu il identific cu mirosul sudului. Intalnirea cu vinurile slovene mi-a deschis intr-o clipita, portita catre acel spatiu sudic. Un pahar de Malvasia, si intr-un flash-back, vezi o plaja dalmata, pietroasa, ascunsa intre curbele drumului. Dar, revelatia a venit de la soiul Refosco.

Refošk sau refosco e un soi de strugure tipic regiunii de nord-est a Italiei si Istriei. Da un vin inchis la culoare, rosu rubiniu cu tene violacee si cu tanini puternici. Vinul tanar are arome de fructe de padure (coacaze si zmeura), iar dupa imbatarnire in sticla se imbogateste cu note ierboase si florale.

Santomas Refošk Antonius 2005,  a insemnat intalnirea cu un vin de inalta clasa. Un vin rosu-violaceu, corpolent, cu tanini tineri si cu aroma de visina putreda si apoi note ierboase si de scortisoara si cuisoare. E un vin rotund, deosebit de complex, care te surprinde…

La degustarea la care bloggerii de vin au fost invitati si la care am avut ocazia de a ne intalni cu Ludvik Glavina, producatorul vinurilor Santomas, am stabilit cu Razvan (un mare iubitor al acestor vinuri), ca n-am indrazni sa asociem Refošk Antonius cu mancare, de frica sa nu pierdem nici o nuanta din aromele atat de complexe ale acestui vin. Iar in fata lui Santomas Refošk Antonius 2004, ne-am gandit ca ar fi mai nimerit sa il provocam la o confruntare unu la unu, iar apoi sa ne retragem, singuri cu vinul, pe calea intelepciunii…

Ii multumesc inca o data lui Alin, pentru ca mi-a facilitat intalnirea cu vinurile slovene. Multumiri speciale si lui Bebe cu care am degustat ieri, un Santomas –Chardonnay barrique, pe o terasa in plin soare, inconjurati de ghivece cu menta, salvie si afini, un spatiu olimpian, ca in versul lui Ion Barbu “intr-o slava statatoare, la mijloc de Rau si Bun.”

Oare cu ce merge rosé-ul ?

Nu stiu daca are vreo legatura cu pomii in floare, dar eu am considerat intotdeauna ca luna mai, e luna rosé-ului. E atat de frumos sa te asezi la o terasa, in primele raze de soare ale primaverii, si sa privesti in lumina un pahar de rosé, sa te uiti cu atentie cum razele iti invaluie paharul si cum culoarea straluceste in mii de nuante. Probabil ca in asta consta farmecul acestui vin. Pentru mine, rosé -ul e in primul rand, culoare si prospetime.

In ciuda faptului ca la noi, rosé -ul e un vin pe nedrept ignorat, am constatat cu mare placere ca la aceasta categorie, avem vinuri romanesti foarte bune. Dupa rosé-ul Terra Romana 2009 (cel care iata a fost medaliat cu argint la “Mondial du rosé” de saptamana trecuta) si cel de la Prince Stirbey, l-am incercat si pe nou aparutul rosé Rotenberg 2009.

Photo by Doron

Asa cum a declarat chiar creatorul lui, vinul este rezultatul unui concurs de imprejurari care au dus la aparitia unui rosé care iese din orice tipar. In ce ma priveste, probabil ca daca l-as fi baut legata la ochi, l-as fi catalogat drept un vin rosu mai bizar – are evolutie la pahar, note de baric si caracteristici de vin rosu. E un rosé din merlot, cu o culoare superba, care m-a impresionat prin aromele intense si foarte fresh, de macese si citrice (intre grapefruit si portocale rosii), completate dupa ceva timp, de note de migdale si vanilie. Gustul mi s-a parut preponderent portocale rosii, cu note de vanilie, mere verzi si un final de alune vanilate si fructe rosii. E un vin cu prestanta, neasteptat de complex pentru un rosé. Reactia fata de vinul asta, in grupul meu de prieteni, a fost oarecum bizara. A fost apreciat mai mult de fete, desi eu il consider un rosé cu o atitudine foarte masculina.

Sunt o adepta a paharului de rosé baut la terasa, dar in fata acestui vin atat de complex si de viguros, gandul m-a purtat catre un experiment gustativ.

Despre ce e vorba cititi pe