Arhivă pentru Aprilie 2010

Cam unde se afla publicitatea romaneasca ?

O sa aveti parte si de reclama romaneasca interbelica, si de reclama din perioada comunista. O sa radeti si o sa plangeti. O sa filozofati pe marginea publicitatii romanesti si o sa surprindeti concepte si detalii de design, neasteptate pentru acele vremuri. Sampania Zarea nu prea a vrut sa stea la poza, dar o puteti admira mai bine, pe viu,  pana pe 20 mai, la ICR.

Anunțuri

Vinurile preferate sunt strans legate de prieteni dragi

interviu cu Mihaela Alexandra Dancs

                                                         (Portret de Claudiu Cobilanschi)

Cum a intrat vinul in viata ta ?

Imi amintesc o cutie de lemn din pivnita casei. Sticle verzi cu etichete albe ce contineau o licoare usor densa de culoare inchisa, rubinie. Era un vin portughez pe care tata ni-l servea la mesele in familie. Cam asa a intrat, putin cat putin, duminicile, la pranzuri pregatite de mama.

Mai atenta am devenit insa prin 2006, cand Rui, prietenul meu portughez, a inceput sa ma introduca in lumea vinului din Alentejo, Ribatejo, Estremadura si asa mai departe. Tot la pranzuri in familie, lega tot felul de discutii despre vinuri cu taica-meu, mare amator si de discutii, si de vinuri. Mai trageam cu urechea, mai gustam, mai apreciam, de strambat din nas nu-mi aduc aminte s-o fi facut. Vinurile lui Rui au personalitate puternica, sunt clare, directe, asa cum e si el, cand imi comunica continutul lor, o fac pe calea cea mai scurta, il inteleg, le inteleg.

Care e vinul tau preferat ? Spune-ne povestea lui.

Vinurile preferate sunt strans legate de prieteni dragi. Sanguinhal (Ribatejo) e un vin rosu pe care m-as bucura sa-l beau mai des. Era iarna in Portugalia. Asta inseamna lumina incredibila, totul verde si inflorit, culori puternice, contraste mari, in genul fotografiilor ciudat de reusite. Restaurantul Tia Alice se afla undeva in Ourem pe langa Fatima. Nu e deschis permanent, atunci am avut noroc. Atat de special ne simteam in acel loc de-o eleganta simpla, cald (da, iarna in Portugalia mai bine ti-o petreci afara, e sigur mai cald ca inauntru) si primitor, incat am comandat friptura de rata, amandoi fiind vegetarieni. Stia Rui ca e cea mai fina friptura de rata din Portugalia acolo, la Tia Alice. Sa fi gresit cu vinul rosu langa rata? Am baut din nou Sanguinhal in Bucuresti, acasa, langa un cod la cuptor. Din nou o combinatie nepotrivita? Nu cred. Codul la cuptor, gatit intr-un anume fel are gust de porc, clar. Doar oasele iti aduc aminte ce ai in farfurie.

Si imi mai aduc aminte de un vin baut cu Monica Botez. Un vin de casa din Urlati pe care noi il numeam Chateau d’Urlati, in amintirea unui Chateauneuf du Pape baut intr-un moment de glorie in care Monica avea de cheltuit niste vouchere oferite de firma la care lucra. Ne-a invitat pe mine si pe Barbu, a treia printesa a grupului (nu noi ne intitulam asa, ci Grasu’), la Athene Palace, unde pe langa faptul ca am avut grija sa comandam absolut toate deserturile din meniu, am ales si vinul cel mai scump, in ciuda insistentelor si indrumarilor chelnerului care incerca sa ne recomande un vin mai ieftin dar la fel de bun. Auzisem eu de la taica-meu de Chateauneuf du Pape. Nu ne-a parut rau. Apoi m-am dat mare.

Ce crezi despre expresia „O mana intinsa care nu spune o poveste, nu primeste nimic” ? Cat de importanta e povestea in meseria pe care o practici ?

Nu-s de acord cu ea, dar in „Filantropica” mi se pare potrivita. Povestile sunt importante. Eu sunt mai degraba o ascultatoare decat o povestitoare. In meseria mea nu spun povesti, poate „spun” lucruri care nasc povesti, in functie de cine „aude”. Am nevoie de povesti, oricare ar fi natura lor, sunt sursa de curiozitate si inspiratie.

Apreciezi un vin bun pentru ca e bine facut sau pentru ca iti vorbeste, pentru ca intra in rezonanta cu tine ?

As vrea sa cred ca daca un vin e bine facut reuseste sa intre in rezonanta cu mine, sau eu cu el…sau daca eu si vinul intram in rezonanta, inseamna ca e bine facut… Sincera sa fiu, apreciez vinul in doua etape: in momentul in care il beau, daca reuseste sa ma surprinda, prin asta intelegand sa-mi bucure papilele gustative, mirosul, ce sa mai…simturile… si la un timp dupa ce l-am baut – am sau nu capul greu? Cat de mult vin trebuie sa bei ca sa te doara capul? Uneori sunt suficiente si 3-4 inghitituri. Inainte sa-l gust, il miros, ma bucur cand intre cele doua nu exista diferente, nu ca la pasta de dinti Optima cu miros de banane si gust de orice altceva.

Crezi ca se poate vorbi de un „feng-shui” al vinului ? Ti s-a intamplat vreodata sa simti ca un vin baut in compania prietenilor a fost mai bun, decat acelasi vin baut intr-o companie neutra sau intr-o atmosfera incarcata ?

Cu siguranta: o Cramposie de Dragasani mi s-a parut absolut geniala la un apus de soare pe o plaja aproape goala, in compania unor prieteni. Acasa la ai mei, acelasi vin parca n-a mai avut acelasi efect, desi taica-meu, care cunoaste si in care am incredere, l-a apreciat. De fapt cred ca daca un vin e bun, e bun in orice context l-ai bea, insa conteaza mult si cheful cu care-l bei, iar asta poate ca are de a face cu faptul ca nu-s vreo mare cunoscatoare.

Care e criteriul dupa care alegi vinul ? Cat de importanta e pentru tine eticheta ? Ai cumpara o sticla de vin pentru ca iti place eticheta ?

E mult spus ca aleg vinul dupa eticheta, uneori eticheta e cea care imi atrage in primul rand atentia, triez insa apoi, in functie de ce sta scris pe ea. Fug de obicei de textele prea inflorite de prezentare de pe spate, poze, combinatii de culori care mi se par nepotrivite. Imi plac etichetele neincarcate, care nu dau mai multa informatie decat e nevoie. Ma bucur daca un vin care-mi place are si o eticheta care imi place sau invers. Multe criterii n-am: sa fie sec, sa nu fie ciudat de ieftin (desi aici m-a contrazis taica-meu cu un vin alb varsat la 8 lei litrul, tare placut si usor. Si Rui mi-a demonstrat acelasi lucru cu vinurile portugheze) sau de scump. Ma mai uit si la an, dar n-as putea spune ca imi dau seama cu acuratete de diferente (am baut relativ recent un vin rosu din 1974 cu colegii din scoala generala. Aproape toti suntem nascuti in ’74. N-a fost nimeni profund impresionat, cam toti ziceau ca n-ar fi fost bine pastrat. Asa am aflat ca trebuie sa tii sticla culcata, altfel se intampla ceva rau cu dopul…).

Cine e Mihaela Alexandra Dancs ?

M-am nascut in 1974 intr-o casa veche cu pod mare si multe pisici. Am avut si caini. Si un canar pe care l-am crezut papagal si l-am lasat sa zboare pana a cazut in dosul unui tablou. Am facut stomatologie, desi mi-am dorit pe rand sa ma fac psihiatru, actrita, arhitecta. Pana la urma am ajuns la dans, dans contemporan.

  (imagine din „Follow That Summer”, poza de Ovidiu Micsik)

Mare parte din proiecte le desfasor la Centrul National al Dansului Bucuresti (CNDB), un spatiu viu in care se intampla tot soiul de lucruri minunate cu oameni minunati, intalniri, repetitii, ateliere, spectacole, filme, discutii, expozitii, Miercuri lejere, Sambete sonore, cursuri de dans pentru amatori. Din aprilie am si eu o grupa de incepatori. Anul acesta dansez in „Iluzionistele” de Madalina Dan, „Cvartet pentru o lavaliera” de Vava Stefanescu, „Follow That Summer” de Rui Catalao si Dancs, „First Steps” de Carmen Cotofana si Dancs, „Lulu’s Room” de Dancs. Poate mai incolo o sa fac un solo care o sa se cheme Dancs Dances. Acum mi-a venit ideea, scriindu-mi numele.

Programul CNDB este anuntat din timp pe http://www.cndb.ro, sau de prietenul facebook, Centrul Dansului.

Generatia mea si vinul

Fac parte dintr-o generatie care poate spune, pe drept cuvant, ca a trait doua vieti: aproape doua decenii de comunism, tot atatea de economie libera. Viata ne-a oferit un drum intortocheat. Am facut studii in ambele regimuri politice, am luat diplome pe care le tinem in sertar, si practicam meserii la care nici nu ne-am fi gandit, poate, vreodata. Am trait suficient in comunism cat sa ne putem aduce aminte bine si sa putem privi inapoi fara nici un fel de nostalgie. Am apucat sa mancam salam victoria, ciorba de salata si de loboda, multe zile pe saptamana si am baut multe vinuri dulci si licoroase. Eu una, imi amintesc si acum, ce gust avea vinul rosu dulce facut de Murfatlar… Dar, apoi, am invatat ce inseamna somon fumé, foie gras si camembert, ne-am dedulcit cu piept de rata si am baut icewine, vinuri frantuzesti si armagnac-uri. Consider ca suntem o generatie experimentata.

 

M-am gandit ca ar fi util sa intelegem mai bine ce crede generatia mea despre vin, de ce il bea si unde il aseaza pe scara preferintelor personale. Inaugurez, incepand cu saptamana viitoare, o serie de interviuri, cu oameni din generatia mea, care nu sunt specialisti ai vinului, dar il beau si il pretuiesc. Vinurile povestite vor fi si vinurile lor, vinuri creatoare, vinuri care aduc cu ele bucuria…

 PS. Poza e facuta in cautarea lui Charlemagne prin Aachen.

Cele mai gustoase bule…

Evenimentul acestui an a fost intalnirea cu prima mea sampanie milésimé: Billecart-Salmon, Vintage 2004, Brut sans dosage, comercializata de Selection Schwander. E drept ca sampania asta m-a facut sa pierd trenul catre Zürich…

 

E una din cele mai delicate sampanii pe care le-am baut vreodata. O combinatie de Pinot noir 70% si Chardonnay 30%, de un galben pai, viu, dezvolta o explozie de bule vesele si o aroma fructata foarte rafinata. E cremoasa si cu final lung, fara sa-si piarda pregnantul caracter serafic. 

Asa cu am povestit intr-un alt post, sampania se face dintr-un amestec de vinuri din struguri albi (chardonnay) si rosii (pinot noir, pinot meunier), dar si dintr-un amestesc de vinuri produse in ani diferiti, motiv pentru care pe eticheta sticlei de sampanie nu este specificat anul recoltei. Exceptia de la aceasta regula e reprezentata de asa numitele „Champagnes Millésimés”.

Sampaniile millésimés se produc numai in anii considerati exceptionali pentru podgoria respectiva si numai din struguri culesi in acel an. Au o personalitate pregnanta si caracteristici de invechire, date de cei minim 5 ani pe care ii petrec in pivnita inainte de a putea fi comercializate. Mai au si o alta caracteristica ce le apropie de vinuri. In timp ce o sampanie obisnuita, trebuie sa ofere caractere constante de aroma si gust de la un an la altul, o sampanie millésimé e menita sa dezvaluie caracterul propriu vinului din acel an si din acest motiv e diferita de cele din anii anteriori.

Daca va intalniti cu ele, nu veti regreta ca ati lasat trenul sa plece…

Sambata delicioasa

Cu totii avem amintiri preferate din copilarie, imagini care, uneori, declansate din te miri ce, te poarta cu decenii in urma. Amintirile mele preferatele sunt sesiunile de cooking cu bunica mea. Aveam probabil, in jur de cinci ani, si vinerea, faceam cu bunica biscuiti. Eram innebunita dupa asta, si imi aduc aminte foarte bine ca, in fiecare vineri, la ora patru, o asteptam sa se intoarca de la birou, catarata pe poarta, cu o tenacitate de caine. E una din imaginile cele mai luminoase pe care le pastrez din copilarie. Imi mai aduc aminte ca aveam niste forme de biscuiti foarte smechere, nemtesti. Preferata mea era “pinguinul”, o forma nedefinita cu un gat foarte lung si subtire, care se cocea foarte repede si se rupea, din care cauza, rezultau foarte putini biscuiti intregi. Cei care rezistau, numiti “marfa de contrabanda”, faceau obiectul unor schimburi avantajoase intre mine si fratele meu, si erau punctul de atractie al saptamanii. Am ramas din copilarie cu o fascinatie pentru prajituri si poate asa se si explica de ce am o mare admiratie pentru bucatari.

Hungarian/Szekely Cooking Performance, sesiunea de sambata de la Omnivore’s Dilemma, a fost o reintoarcere miraculoasa in acel spatiu atemporal. Impreuna cu Aaron, Alina si Lorand am avut senzatia ca refac ritualuri din copilarie. Pregatirile au fost serioase, iar rezultatele delicioase.

 

Aaron Balazs si Lorand Bartha au gatit: Gulyas, mancare delicoasa de primavara, cartofi la cuptor, coltunasi cu prune.

 

A fost o sambata care m-a improspatat. E nemaipomenit sa depasesti din cand in cand, contururile lucrurilor pe care stii sa le faci, si sa te avanti spre alte teritorii…

PS. Poze de Aaron Balazs, Alina Floroi, Lorand Bartha, Mona Arsulescu

Barbati la cratita

Cu rare exceptii, toti prietenii mei gatesc, si gatesc chiar foarte bine. In orice caz, mult mai bine decat mine si decat multe din prietenele mele. Duminica, la Omnivore’s Dilemma, a gatit Stefan Pop. De formatie inginer, de profesie strategic planner, de vocatie mare bucatar. In ce ma priveste, inca nu am mancat roastbeef mai bun ca ala pe care-l face el. Stateam la masa cu niste prietene si intrebarea a venit firesc. “De unde atatia barbati care gatesc ?” E drept ca marii bucatari ai lumii sunt barbati, dar ce-i determina pe toti prietenii mei PR-isti, art directori, copywriteri sau ingineri sa puna mana pe cratita si sa faca din asta o pasiune?

 

M-am intrebat mereu cum se explica acest interes crescand al barbatilor pentru bucatarie, care in ultimii ani, atinge dimensiunile unui fenomen international de mari dimensiuni. Carti cu si despre Jamie Oliver, filme cu vinuri si bucatari, bloggeri celebri si retete faimoase. Rafinamentul a ajuns pana acolo incat am descoperit recent, o serie de carti politiste franceze in care detectivul e un mare impatimit al retetelor culinare. Nicolas Le Floch, copil din flori, marchiz si comisar al anchetelor extraordinare din vremea lui Ludovic al XV-lea are o gasca de prieteni cu care se intalneste in jurul vinurilor burgunde d’Irancy si a unor preparate culinare deosebite, a caror reteta povestita este un show in sine. Mi s-a parut deosebit de simpatic cum comisarul, printre crime si urmariri pe strazile Parisului, se opreste cu adjunctul sau la cate un han si inainte de a manca, asculta povestea bucatelor de pe masa, istorisite din gura bucataresei. Romanele sunt scrise de Jean-François Parot, istoric specializat in secolul al XVIII-lea francez. Amatorilor de Dumas si Maurice Druon, pot sa le spun ca Parot are un talent extraordinar de a reface atmosfera acelor timpuri si ca seria lui de romane politiste mi s-a parut deosebit de pitoreasca. Din pacate, nu e tradus inca in romana.

Barbatii care gatesc sunt foarte chic, dar cred ca la baza acestui fenomen la moda, sta dorinta inconstienta, dar mult mai profunda, de a fabrica ceva cu mainile tale, de a avea ceva bun si frumos, facut de tine. Cred ca nimic nu iti poate oferi o satisfactie mai mare decat senzatia de mandrie pe care o ai in fata unui produs al mainilor tale, indiferent ca e vorba de un scaun, de o pereche de cercei, de un t-shirt pictat sau de un fel de mancare…

Seria prietenilor bucatari la Omnivore’s Dilemma continua. Sambata, 17 aprilie, Aaron Balazs & Lorand Bartha, prezinta Hungarian/Szekely Cooking Performance. Atentie insa, daca nu sunteti gurmanzi, aveti toate sansele sa deveniti !

Un pahar de shiraz cu Omar Khayyam

De fiecare data cand beau un shiraz ma gandesc la el. De fiecare data cand il citesc, ma minunez de cat de proaspat e parfumul versurilor sale, vechi de aproape 1000 de ani si de cat de actuale si de moderne sunt inca temele catrenelor sale. Nimic nou sub soare ! Acelasi om, acelasi timp nerabdator, acelasi vin…

E-n zori. Un vin ca trandafirul sa ne-mbete !

Sa spargem azi paharul faimei de perete !

Sperantele prea mari sa le scapam din mana,

Sa mangaiem doar corzi de harfe si lungi plete !

Mereu sa laud vinul, acest edenic tel- al meu e,

averea mea e vinul, si tot ce vad prin el- al meu e,

de cred bisericosii ca-ntelepciunea-i dascal,

fii vesel, acest dascal, invatacel de-al meu e.

Decat sa te cufunzi in carti, dispari – mai bine,

si dintre bucle negre sa rasai – mai bine;

si nu lasa ca vremea sangele sa-ti verse,

ci varsa tu un sange-n cupe mari – mai bine.

E uimitoare indrazneala de a trai si de a gandi liber, pe care o afiseaza aceste versuri scrise de un om nascut in 1048, intr-un secol marcat de cruciade, de persecutii si de isterie religioasa. Asa se si explica de ce poemele sale au ramas literatura de sertar si s-au pastrat ca atare. Medic si astronom oficial al curtii regale, Khayyam, este respectat de contemporanii sai ca matematician si fizician, director al observatorului astronomic din Merv si reformator al calendarului musulman, si nicidecum ca poet. Cea mai cunoscuta lucrare a sa era, in acea vreme, un tratat de algebra. Mult mai tarziu sunt descoperite poemele sale, numite catrene sau robai. Prima traducere dupa Omar Khayyam a fost facuta de Edward Fitzgerald in 1859. Lui Khayyam ii sunt atribuite intre 100 si 200 de catrene, dar disputa asupra autenticitatii si a numarului lor, continua si azi.

Doar cu-nteleptii apuca-te de munca !

Si fugi de prosti ! Sa fie alta porunca;

Si-otrava daca-ti da-nteleptul – bea !

Iar prostul, orice-ti da sa bei – arunca !

Atat voi bea, incat mireasma acestui vin

sa iasa din tarana care o sa devin,

si-acel betiv mahmur ce-mi va cinsti mormantul,

sorbind mireasma sa se-mbete pe deplin.

Unul dintre cele mai frumoase romane de fictiune istorica despre viata lui Omar Khayyam, “Samarkand”, este scris de inegalabilul povestitor care e Amin Maalouf si se gaseste tradus si in romana la editura Polirom. Maalouf reface o biografie imaginara a vietii lui Omar Khayyam si a manuscrisului sau cu robaiuri, intr-o carte fermecatoare care te poarta printr-un teritoriu cu o cultura a vinului si a povestilor, care se amesteca insidios in textura timpului si a istoriei.

Viata se grabeste, rapida caravana.

Opreste-te si-ncearca sa-ti faci intensa clipa.

Nu ma-ntrista si astazi, faptura diafana !

Mai toarna-mi vin ! Amurgul m-atinge cu aripa !

P.S. Am redat cateva din catrenele mele preferate, in traducerea din persana a lui Otto Starck, Omar Khayyam, Saadi, HafezCatrene persane, Robaiat, Ed. Albatros, 1974 si in traducerea din franceza a lui George Popa, Catrene, Ed. Univers, 1979.