Archive for the 'tot ce trebuie sa stii despre vin' Category

A good year

Dintre ritualurile pe care vinul le impune, cel mai tare ma amuza pasiunea care insoteste in fiecare toamna incercarea de a stabili daca e sau nu “un an bun” pentru vin. Ce-i drept, motivul determinant e in primul rand, unul de marketing. Un vin decretat dintr-un an bun se va vinde la preturi mai mari decat unul dintr-un an considerat slab, iar, la francezi, asteptarile legate de vin se creeaza si se amplifica inainte ca vinul sa apara pe piata.

© Doron

Dar, ce inseamna un an bun pentru vin ?

In general, ceea ce se ia in considerare sunt conditiile climatice ale anului respectiv care influenteaza procesul de maturare al strugurelui si determina dezvoltarea echilibrata a tuturor componentelor sale, conditie necesara pentru armonia vinului. Sunt considerati ani buni pentru vin cei cu ploaie indestulatoare primavara, veri insorite si toamne blande si lungi. Cand conditiile climatice sunt indeplinite, strugurii sunt bogati in zaharuri si arome, iar vinul are complexitate si potential de invechire. Totusi, nu trebuie uitat ca la potentialul de invechire al unui vin mai contribuie si alti factori : natura solului, varsta vitei, randamentul, data culesului si modul de vinificare.

Francezii sunt marii pasionati ai tabelelor cu anii buni pentru vin, dar mie mi se pare adesea ca este o indeletnicire iluzorie. Imi aduc aminte ca, intr-un roman francez, un personaj spunea ca timpul e singurul zeu care guverneaza vinul si doar el e cel care da masura unui vin extraordinar. Caci, de foarte multe ori, tocmai vinul dintr-un an cotat ca foarte bun te dezamageste cel mai tare. In timp ce constanta in calitate, care face renumele anumitor producatori, te poate ajuta sa faci o alegere inspirata investind si intr-un vin dintr-un an mai slab cotat.

Pana la urma, in incercarea de a surprinde vinul la timpul plenitudinii sale, singura diferenta viabila ramane cea dintre un vin care trebuie baut tanar si unul care trebuie lasat sa imbatraneasca. Dincolo de asta, fiecare sticla de vin isi pastreaza cu indarjire misterul.

Anunțuri

Vinuri licoroase

Vinurile dulci, numite in general si vinuri de desert, sunt un rafinament pe nedrept ignorat si de cele mai multe ori, secretul vitezei cu care poti lega noi prietenii. Desi noi le adunam claie peste gramada sub denumirea de vinuri licoroase, ele se impart in mai multe categorii si difera in functie de tehnologia de fabricatie si de cantitatea de zahar pe care o contin. In Franta aceste categorii sunt: vins liquoreux, vins moelleux, vins de liqueurs si vins doux naturelles.  M-am gandit ca poate ar fi util sa scriu, pe scurt, despre fiecare dintre ele.

Vins liquoreux sunt acele vinuri care au mai mult de 50 de grame de zahar la litru si care nu contin alcool adaugat. Concentratia in alcool a acestor vinuri e de 13-22 %. Continutul de zahar din vin difera de la tara la tara, daca un Sauternes are cam 100 de grame de zahar la litru, un Tokaji Eszancia poate ajunge pana la 500 de grame.

Supramaturarea, concentrarea zaharului in boabele de struguri, se face fie prin deshidratarea naturala a strugurilor pe vrej (passerillage), prin inghetarea strugurilor pe vrej (eiswein-ul alsacian, austriac sau german) sau prin botritizare. Botrytis cinéréa sau mucegaiul nobil e o ciuperca care in anumite conditii climatice ataca strugurii si determina concentrarea zaharului in boabe. Vinul rezultat e de o bogatie aromatica exceptionala, dar pentru ca botritizarea nu se face uniform si ciorchinii sunt culesi aproape boaba cu boaba, acest tip de vin licoros e scump. In Jura si in Italia se foloseste metoda uscarii strugurilor pe un pat de paie, motiv pentru care vinul se numeste „vin de paille”.

Cele mai cunoscute vinuri licoroase din Franta sunt: Sauternes si Cadillac din regiunea Bordeaux, Monbazillac (Bergerac), Bonnezeaux, Quarts de Chaume (Anjou), si Alsace Selection de Grains Nobles Gewurztraminer si Muscat. Din categoria licoroaselor fac parte si celebrul Tokaji si miticul Cotnari.

© Doron

Un statut aparte, au asa numitele Vins moelleux. Fata de vinul licoros, aceste vinuri au o cantitate de zahar de 20 pana la la 45 de grame/l si provin din struguri culesi la supramaturare dar care nu au fost supusi botritizarii. Cele mai cunoscute sunt Coteaux du Layon si Vouvray din zona Loarei, vinuri din Jurançon si Gaillac si Alsace Vendage Tardives Gewurztraminer.

Pentru ca nu sunt o iubitoare de vin foarte dulce, mi s-a parut deosebit de interesant ca, in cazul acestor vinuri, senzatia de dulce nu e deloc proportionala cu cantitatea de zahar, ele sunt suficient de acide cat sa nu para suparator de dulci. In plus, in mod neasteptat, unele vinuri devin ma seci pe masura ce se invechiesc. Preferatele mele sunt cele din zona Pirineilor, pe care francezii le servesc de obicei cu foie gras, platouri cu branza de capra si cu pepene galben. Consider ca aceste vinuri iti ofera libertatea de a le servi atat la aperitiv sau la desert, cat si la felurile principale.

© Doron

Ceea ce francezii numesc vin de liqueurs (VDL) si vin doux naturels (VND) –sunt vinuri dulci care contin alcool adaugat. In afara Frantei, ambele tipuri de vinuri se  numesc vinuri fortificate. Diferenta dintre ele, e datorata mai ales legislatiei fiscale franceze care le taxeaza diferit, vin de liqueurs sunt considerate spirtoase iar vin doux naturels sunt taxate ca vinuri pentru ca au o cantitate mai mica de alcool adaugat (5-10%).

Vin de liqueurs sunt acele vinuri in care alcoolul se adauga inainte ca fermentatia strugurilor sa inceapa. Denumirea acestor vinuri e data de tipul alcoolului adaugat. Daca e alcool din mar (Calvados) vinul se va numi Pommeau de Normandie, daca alcoolul e din vin (Cognac), Pineau de Charentes. Cele mai cunoscute varietati franceze sunt Pineau des Charentes (pe baza de Cognac),  Floc de Gascogne (pe baza de Armagnac), Pommeau de Normandie (pe baza de Calvados). Ratafia de Champagne, Ratafia de Bourgogne, Macvin du Jura, Cataroise de Béziers.

Vin doux naturels sunt vinurile a caror fermentatie e oprita prin adaugare de alcool. Procedeul se numeste “mutage” si are ca scop pastrarea unei cantitati determinate de zahar in vin. Cu cat alcoolul se va adauga mai tarziu in procesul de fermentatie cu atat vinul va fi mai putin dulce. Acest tip de vin are intre 15-18% alcool. Productia e concentrata in zonele insorite ale Mediteranei din soiuri de struguri ca Grenache, Muscat, Malvasia, Macabeu.

Cele mai cunoscute VND frantuzesti sunt din zona Languedoc-Roussillon si Corsica: Muscat de Frontignan, Muscat de Lunel, Muscat de Mireval, Banyuls, Maury, Muscat de Rivesaltes si Muscat de Corse.

Cum aproape fiecare tara producatoare de vin se poate lauda cu cel putin un vin fortificat, o sa amintesc doar de cele mai cunoscute: Porto, Xérès, Manzanilla de Sanlucar, Muscatul de Samos, Marsala siciliana sau la noi, Lacrima lui Ovidiu.

Un pahar de rosé, mon cher !

Puternic asociat in memoria mea afectiva de traiul rafinat din perioada interbelica, rosé-ul e primul vin de care imi aduc aminte. Una din matusile mele, era o mare admiratoare a vinurilor rosé si, imi amintesc cu nostalgie, ca la ea ne astepta intodeauna cate o sampanie rosé, acompaniata de o poveste despre Capsa, terase bucurestene sau plimbari la sosea cu trasura si eleganta rafinata a unor vremuri apuse…

Din pacate, pe meleaguri romanesti, rosé-ul este un vin adesea ignorat, sau mai rau, considerat de calitate inferioara. Desi, rozul e o culoare care se obtine din amestecul de rosu cu alb, vinul rosé nu e un amestec de vin alb cu vin rosu, asa cum in mod eronat se mai crede. Rosé-ul se face din aceleasi soiuri de strugure din care se face si vinul rosu (merlot, pinot noir, cabernet sauvignon). Coaja strugurelui e cea care da culoare sucului, si in cazul vinului rosé, intensitatea culorii variaza in functie de perioada de expunere a cojilor de strugure in must. Asa se explica de ce, sampania nu e rosie, desi se face dintr-un amestec de doua soiuri de struguri rosii (pinot noir si pinot meunier) si un soi de strugure alb (chardonnay). La vinificarea strugurilor rosii pentru sampanie, principala preocupare e ca mustul si coaja strugurelui sa nu ajunga in contact. In Champagne, grija pentru a obtine un must alb, merge pana la a culege strugurii pinot noir in ladite cu fundul gaurit pentru ca sucul rezultat din strugurii zdrobiti de propria greutate sa nu stea in contact cu coaja si sa se pateze, devenind rosé.

Consider ca rosé-ul e unul dintre cele mai elegante vinuri, si ca merita sa bei cate un pahar, mai ales primavara, la o terasa in aer liber. Ma fascineaza multiplele variante de culoare sub care se poate prezenta acest vin, roz-bombon, caramiziu, trandafiriu, foaie de ceapa sau culoarea somonului, culori pe care lumina naturala le potenteaza. Anul trecut, am descoperit ca in Romania se fac rosé-uri foarte interesante si de calitate. Am fost placut surprinsa de Rosé-ul 2007 de la Prince Stribey si de sampania Rhein Extra Brut Rosé. Rosé-ul de la Prince Stirbey e un vin complex, rotund si cu final lung.  Are o culoare foarte intensa, trandafirie si arome de fructe rosii (capsuni, zmeura, agrise) si mere verzi. Astept cu nerabdare sa gust si alte rosé-uri in aceasta primavara capricioasa…

Cateva note despre vinurile germane

Asa cum povesteste Mihail Sadoveanu in “Baltagul”, pentru ca s-a grabit la imparteala darurilor lui Dumnezeu, “neamtului i-a dat surubul.” In schimb, muntenii s-au scoborat cu greu de pe carari abrupte si pana au ajuns la imparteala nu mai ramasese nimic, asa ca le-a dat “o inima usoara” si “femei frumoase si iubete, care sa se bucure cu dansii la betii”. Neamtul cu surubul, a facut ordine, iar munteanul care vrea sa-i bea vinul trebuie sa se si descurce in sistemul nemtesc de mentiuni si etichete, care, pe deasupra, e diferit de cel frantuzesc.

Cum citim eticheta unui vin german ?

In general, eticheta unui vin german are urmatoarele elemente: Numele scris cu litere mai mari e intotdeauna numele producatorului, apoi o combinatie de doua nume, din care primul, de obicei in –er, corespunde satului iar urmatorul e numele viei (in cazul nostru Avelsbacher Hammerstein), apoi soiul de strugure, mentiunea “Prädikat” si anul recoltei. Uneori apare si mentiunea sec (trocken), demisec (halbtrocken sau feinherb).

O particularitate a etichetelor nemtesti este introducerea unui sistem de mentiuni care e centrat pe calitate si care e atat de bine detaliat, incat sa nu-ti lase nici un semn de intrebare asupra a ceea ce urmeaza sa degusti. Acest sistem a fost instituit prin legea vinului din 1971 si clasifica vinurile germane astfel: Tafelwein = vin de masa, Landwein = vin de regiune (corespunde frantuzescului vin de pays, dar sunt de parere ca un vin de pays e mult mai baubil decat un landwein), Qualitätswein bestimmter Anbaugebiete (Qba) = vin de calitate dintr-o regiune de productie bine delimitata si dintr-un singur soi de strugure aprobat pentru aceea regiune, iar vinul poate contine zahar adaugat. Aceste trei tipuri de vinuri se folosesc si pentru sprit. Deci, e bine de stiut ca nici nemtii nu pun apa in vinul de buna calitate.

Treapta cea mai inalta de calitate, Qualitätswein mit Prädikat (vin de foarte buna calitate sau cu atribute de calitate, care nu poate contine zahar adaugat pe langa cel aflat natural in strugure), este insotita de mentiuni care detaliaza starea strugurilor si gradul de coacere la momentul culesului: Kabinett = struguri culesi la maturitate deplina, Spätlese = struguri culesi tarziu, si in general sanatosi, Auslese = selectie de struguri, eventual partial botritizati, Beerenauslese (BA)= selectie de struguri botritizati, Trockenbeerenauslese =selectie de boabe stafidite, Eiswein = sturgurii sunt culesi dupa ce ingheata pe vrej. In general, vinurile cu mentiunile Beerenauslese (BA), Trockenbeerenauslese si Eiswein sunt vinuri dulci, de desert. Toate celelalte categorii de la tafelwein la auslese pot fi seci (trocken), demi-seci (halbtrocken/feinherb) sau dulci (mild).

In 2001, Verein deutscher Prädikatsweingüter (VDP), asociatia producatorilor de vin german de calitate, a introdus pentru vinurile seci si mentiuni care scot in prim plan valoarea podgoriei, oarecum pe urma sistemului de clasificare francez. Sunt trei categorii: Vinurile de clasa, din cele mai bune vii, poarta mentiunea „Erste Lage“ si se numesc „Grosse Gewächse“ (GG) sau „Erste Gewächse“ , urmeaza vinurile facute din vii clasate si „Gutswein“ (vin de baza de calitate superioara). Aceasta impartire a stranit confuzii si controverse, si a complicat si mai tare sistemul. In linii mari, cam acestea sunt detaliile pe care ar trebui sa le aveti in vedere cand achizitionati un vin german. Pentru mai multe informatii despre sistemul german de clasificare a vinurilor o puteti cerceta pe deja celebra Wiki.

Care-i treaba cu sulfitii ?

Circula tot felul de mituri despre sulfiti, si am auzit multa lume povestind ca prefera vinul facut artizanal, la tara, pentru ca vinul din comert e un vin falsificat prin adaugare de sulfiti. Desigur, vinul se poate falsifica in multe moduri, prin adaugare de zahar, de enzime si drojdii chimice in procesul fermentatiei, dar sulfitarea e doar o metoda de conservare.

Ce sunt sulfitii si ce cauta in sticla de vin ?

Sulfitii sunt compusi chimici pe baza de sulf, dintre care cel mai intalnit in tehnologia de vinificatie este dioxidul de sulf (SO2). Dioxidul de sulf are proprietati antioxidante, antiseptice (adica impiedica dezvoltarea micro-organismelor din vin care ar transforma vinul in otet) si stabilizeaza si protejeaza vinul de variatiile de temperatura. Adaugarea de SO2 in vin se poate face in diferite etape ale procesului de vinificatie, din considerente diferite. SO2 se pune fie cand strugurii sunt inca in cuva, pentru a impiedica dezvoltarea micro-organismelor si a permite o fermentatie controlata a vinului, fie la sfarsitul fermentatiei alcoolice pentru a impiedica a doua fermentare a vinului, numita fermentatia malolactica, fie la imbuteliere, pentru a conserva vinul, si a-l face stabil la conditiile variabile de temperatura. De asemenea, se sulfiteaza vinurile licoroase care au o cantitate mare de zahar rezidual ramas, pentru a impiedica o eventuala refermentare in conditii de temperatura ridicata.

Exista vin fara sulfiti ?

Toate vinurile contin sulf, sub forma dioxidului de sulf (SO2). Se pare ca prin procesul natural de fermentatie se degaja dioxid de sulf, iar un vin poate contine pana la 10 mg/l dioxid de sulf obtinut in mod natural. Puristii si producatorii bio sustin ca s-ar putea face vin fara SO2 adaugat peste cel ce rezulta in mod natural, mai ales in cazul vinului rosu si mai ales atunci cand stugurii sunt de foarte buna calitate. Doar ca acest lucru ar da foarte mare bataie de cap producatorului pentru ca un vin nesulfitat trebuie pastrat in conditii stricte de temperatura, intotdeauna sub 15 grade, ceea ce face dificila comercializarea lui.

Reglementari europene si dozajul sulfitilor.

Legea europeana impune specificarea pe eticheta a mentiunii “contine sulfiti” in cazul oricarui vin care contine dioxid de sulf peste pragul de 10 mg la litru. In caz ca sunteti sensibil la sulfiti, e bine de stiut ca cel mai putin sulfitat e vinul rosu sec in timp ce vinul alb si vinul licoros contin o cantitate mai mare de sulfiti. Conform legislatiei europene, limitele maxime admise sunt 150 mg/l in cazul vinului rosu si 200 – 210 mg/l pentru vinul alb. Vinurile albe dulci, licoroase, contin cea mai mare cantitate de sulfiti.

Compusii chimici pe baza de sulf se folosesc si la conservarea alimentelor, si se gasesc pe eticheta produselor alimentare sub forma de E-uri. E220, E221, E222, E223, E224, E226, E227, E228, sunt toti compusi pe baza de sulf, sulfiti si bisulfiti de sodiu, de potasiu si de calciu.

Cat de periculosi sunt sulfitii ?

Exista o intreaga literatura pe marginea legaturii dintre sulfiti si durerile de cap, dar in realitate, lucrurile sunt mult mai complicate pentru ca se pare ca oamenii reactioneaza diferit la sulfiti. Exista categorii mai sensibile la compusii cu sulf si desigur, persoane alergice la sulf. Pana acum medicii au ajuns la concluzia ca o categorie cu risc ridicat o reprezinta persoanele care sufera de astm. Organizatia mondiala a sanatatii a stabilit doza acceptata de dioxid de sulf si alti compusi, sulfiti, bisulfiti, in consumul zilnic la 0,7 mg pe kilogram de greutate corporala, ceea ce ar insemna, in medie, cam o treime dintr-o sticla de vin alb sec.

Dar daca impreuna cu vinul, beti cafele, fumati sau si mai rau,  amestecati vinul cu cola si apa minerala, nu puneti durerile de stomac de a doua zi pe seama sulfitilor, caci nu ei provoaca aciditatea gastrica. Si nu uitati, vinul este facut sa fie servit la masa alaturi de mancare…

Cum alegem vinul ? – partea II. Eticheta

Dincolo de maiestria vinificatorului, vinul este in primul rand expresia soiului de strugure, a solului in care este plantat si a conditiilor climatice din anul recoltei. Toate aceste detalii sunt inscrise pe eticheta vinului si te pot ajuta sa faci o alegere inspirata daca stii sa le decodezi. Ce informatii ne ofera eticheta vinului ?

Denumirea vinului, podgoria si soiul de strugure

In general, vinul se recomanda prin ceea ce se numeste „denumire de origine” sau, in franceza, „apellation”. Acest termen inseamna regiune viticola definita geografic. In Franta, sistemul AOC (Apellation d’origine contrôleé) este o garantie ca ceea ce scrie pe eticheta, chiar se afla in sticla, adica vinul chiar provine din zona, anul si soiul de strugure mentionat pe eticheta si ca este produs conform unei metode specifice. De asemenea, sistemul AOC impune prin legi detaliate ce tip de strugure poate fi plantat intr-o anumit-o zona si stabileste reguli stricte de culegere a strugurilor sau producere a vinului. In Franta sistemul AOC este respectat de toti producatorii si reprezinta o garantie a calitatii. O alta caracteristica a vinurilor franceze o reprezinta sistemul de clasificare a viilor, care difera de la o regiune la alta. De exemplu, in cazul Bordeaux-ului exista mentiunea „Cru classé”. Termenul „Cru” desemneaza vinul provenit strict dintr-o anumita vie. In 1855, 61 de vinuri rosii din regiunea Medoc (si unul din zona Graves) au primit titulatura de „Cru classé” si au fost impartite in cinci categorii. De atunci si pana azi, doar vreo cateva alte vinuri au mai obtinut aceasta titulatura.

In timp ce eticheta vinurilor frantuzesti este centrata pe AOC, renumele podgoriei de unde vine vinul si numele producatorului, eticheta vinurilor din “lumea noua” (SUA, Canada, Africa de Sud, Australia, Chile, Argentina), mentioneaza in plin plan soiul de strugure si numele vinului, care, de obicei, este un nume ales din considerente de marketing.

 

Acest obicei de a da un nume vinului, fara sa aiba vreo legatura cu via propriu-zisa, dar care prin promovare poate sa singularizeze vinul si sa-l faca mai cunoscut, a aparut si la noi: Terra Romana, Caloian, Prince Mircea, Smerenie, La Putere etc. Inainte de revolutie, numele vinului romanesc era similar cu al strugurelui. Podgoria Jidvei pastreaza in continuare acest tip de eticheta. Denumirea vinului prin soiul de strugure e o metoda facila si oarecum empirica, dar mai la indemana consumatorului obisnuit. Soiurile de strugure au caracteristici diferite, care pot fi observate cu usurinta prin comparatie. De exemplu, shiraz-ul da un vin greu si corpolent, cabernet sauvignon-ul e cel mai taninos vin in timp ce pinot noir-ul e cel mai putin taninos din gama, etc. O particularitate a vinurilor frantuzesti consta in faptul ca nu au specificat soiul de strugure pe eticheta.  Singura exceptie de la aceasta regula o reprezinta regiunea alsaciana.

Cum piata americana de vin este in plina ascensiune, se aud din ce in ce mai multe voci care spun ca francezii vor fi obligati sa-si schimbe etichetele vinurilor de export si sa mentioneze pe ele soiul de strugure, daca vor ca vinul lor sa ajunga in topul preferintelor consumatorilor americani.

Continutul in alcool.

Dupa continutul in alcool vinul se imparte in vin de masa (intre 8,5 si 9,5 %) si vin de calitate superioara (peste 10%). Aceste date sunt insa, orientative. De exemplu, am intalnit frecvent rieslinguri germane cu tarie de 8,5- 9,5 %, care s-au dovedit a fi bine echilibrate si nu pareau sa sufere calitativ din aceasta cauza. In ceea ce priveste vinul romanesc, insa, incercati sa alegeti un vin cu o concentratie alcoolica de cel putin 11% in cazul vinului alb si de 12% in cazul vinului rosu. Tendinta actuala in lumea vinului, datorata conditiilor climatice din noile zone, dar mai ales a modei impuse de americani pe piata vinului, este de a creste concentratia alcoolica spre 14-15%. Trebuie sa marturisesc ca nu sunt un mare adept al vinurilor de 15%, care ard, alcoolul in exces le face prea directe si fara mister…

Anul recoltei

Atunci cand apare pe eticheta inseamna ca, in mod obligatoriu, tot vinul provine din struguri culesi in acel an. Anul recoltei, numit “millésime” in franceza, este un detaliu foarte important in cazul vinurilor de colectie si, in general, atunci cand vi se cer multi bani pentru un vin. In Franta, exista tabele cu ani de productie (exceptionali, foarte buni, buni sau comuni) pentru fiecare regiune in parte, si chiar podgorie, iar pretul vinului se stabileste in functie si de acest criteriu. Le puteti gasi cu usurinta pe internet. Din cate stiu eu, pentru Romania nu exista… Ca regula generala, avand in vedere conditiile proaste de depozitare din supermarket, nu incercati sa cumparati vinuri mai vechi de 4 ani decat din magazine specializate si verificate. Iar daca vi se intampla sa intrati vara intr-un supermarket/hipermarket sau magazin de vinuri si sa constatati ca inauntru sunt 30 de grade, renuntati sa mai cumparati vin din acel loc.

Despre ce inseamna mentiunea „sec”, „demi-sec”, „dulce”, de pe eticheta, am scris aici.

Eticheta creeaza niste asteptari care, teoretic, ar trebui sa se confirme odata cu degustarea vinului. Dar abilitatea de a corela detaliile pe care aceasta le contine se formeaza prin exercitiu. Nu va cantonati intr-un singur fel de vin, alb sau rosu, sec sau dulce, frantuzesc sau romanesc. Oferiti-va din cand in cand placerea de a incerca ceva diferit…

PS. O parte din poze sunt „furate” din arhiva digitala a betiilor amicului Doron…

Stii cat zahar e intr-un pahar de vin ?

Vinurile se clasifica si in functie de cantitatea de zahar pe care o contin. Este important sa stii cum este vinul pe care vrei sa-l cumperi, nu atat pentru pericolul de a-ti pierde silueta, cat mai ales pentru a putea aprecia daca vinul respectiv va merge cu ceea ce ai de gand sa gatesti sau sa servesti alaturi de el. Pentru vinul romanesc, mentiunea “sec” de pe eticheta inseamna cam 4 grame de zahar la litru, “demisec” intre 4 si 12 grame la litru, “demi-dulce” intre 12 si 50 de grame la litru. Iar un vin dulce are peste 50 de grame la litru. Concentratia de zahar din vin, depinde insa si de obiceiurile culturale. Rusii sunt mari consumatori de vin dulce. Asa se explica de ce vinurile romanesti de pana in 1989 erau in majoritate dulci sau demi-dulci, Romania fiind printre furnizorii importanti ai URSS. Gustul pentru vin dulce s-a pastrat  mult timp pe piata din Romania, si a trebuit sa astept anul 2000 ca sa beau primul Chardonnay sec romanesc.

In schimb, francezii si italienii sunt bautori de vin sec. Dar un vin sec frantuzesc are, in medie, doar 2 grame de zahar la litru. Daca degusti alternativ un vin sec frantuzesc si unul romanesc, din aceeasi categorie, vei observa diferenta. Mai mult chiar, pe piata franceza de vin, piata educata si cu traditie, mentiunea “sec” pentru anumite vinuri e considerata de la sine inteleasa. Veti descoperi foarte multe vinuri frantuzesti care nu au menitunea „sec” pe eticheta, de exemplu, cele din Bordeaux.

Pentru ca e decembrie si am tot vorbit de sampanie, tin sa fac urmatoarea precizare. In cazul sampaniei, mentiunea sec nu inseamna 4 grame de zahar la litru, ci intre 17 si 35 de grame. Sampania are un regim special, datorat specificului sau de fabricatie. Dupa ce procesul de fermentatie in sticla a incetat, si sampania  a stat in crama cam 12- 18 luni, sticla este desfacuta pentru a fi inlaturata drojdia, care a ajutat la fermentarea vinului. In timpul acestei operatii o mica parte din sampania din sticla se pierde. Sticla se completeaza cu un sirop numit “lichid de expeditie sau “de dozaj”, care are in compozitie zahar din trestie de zahar si vin vechi. Sampania se clasifica in functie de concentratia in zahar a lichidului de expeditie astfel: extra-brut, brut, sec, demi-sec, dulce. Sampania care nu e deloc dulce se numeste extra-brut. Brut inseamna 12 – 20 grame de zahar la litru, sec 17-35 grame la litru, demi- sec pana la 50 de grame de zahar la litru, dulce peste 50 de grame la litru.

Gusturile sunt culturale si nu se discuta. Eu insa, trebuie sa marturisesc ca sunt o acritura si ca urmare, prefer vinul sec si sampania extra-brut…

PS. Poza e facuta de amicul Doron, vasnic combatant intr-ale vinului…