Arhivă pentru Iulie 2010

Visand la Lisboa

Cand am aflat prima data, la cursul de oenologie, de notiunea de “expression du terroir” si cam ceea ce inseamna ea, am fost usor uimita. E adevarat ca vinul preia ceva din caracteristicile teritoriului, e influentat de structura geologica a solului si de aria climatica, dar identificarea acestei exprimari a teritoriului intr-un vin mi s-a parut din capul locului o notiune cu contururi foarte flou. Si tot atunci am aflat povestea strugurilor mangaiati de briza si a vinurilor care ascund in ele influenta marii. E drept, sunt vinuri destul de rare. Si m-am gandit ca trebuie sa inventez propria mea categorie, cea a vinurilor care iti aduc aminte de momentele fericite din viata ta, de orasele pe care le-ai vizitat si de marile pe care le-ai adulmecat…

De curand, am baut un astfel de vin sarat, care mi-a amintit de orasele cu vedere la mare. Un vin portughez, din Estramadura. Desi nu are vedere la mare, Lisabona e unul din cele doua orase in care mi-ar fi placut sa traiesc. Poate pare usor extrem, dar celalalt oras e Istanbulul. Era septembrie cand am ajuns la Lisabona si imi amintesc si acum mirosul parfumat de arbusti care plutea pe stradutele orasului vechi. Dar cel mai tare mi-a placut lumina. Lichida, grea, cadea peste noi ca o apa. Nu cred ca am mai intalnit undeva o lumina atat de frumoasa ca in Portugalia. Acolo am baut pentru prima data un vin Manta Preta, si in aroma lui suava am recunoscut mirosul de ierburi salbatice al orasului si respiratia solara si sarata a oceanului din apropiere…

Manta Preta Reserva 2005, e un cupaj din doua soiuri de strugure portughez: Touriga National si Tinta Roriz (strugure care in Spania se cheama Tempranillo). Vinul combina aroma proaspata si intensa de coacaze cu tonuri sarate. La gust preponderent fructe rosii, cu o usoara nuanta sarata, foarte discreta. Un vin suav. Ma asteptam sa fie ceva mai corpolent, dar a mers foarte bine cu somnul preparat la abur, cu legume.

Bucatarul, care a facut si pozele, a fost de parere ca producatorii, DFJ Vinhos, au un site foarte bine pus la punct si o gramada de vinuri care merita incercate…

Anunțuri

Din nou la Ceptura

Cum sunt o mare admiratoare a zonei Ceptura, incerc sa profit de faptul ca e aproape de Bucuresti. De data asta, am fost in vizita la SERVE. Din capul locului, trebuie sa spun ca am fost uimita de dimensiunile cramei si de amploarea investitiei pe care domnul Guy de Poix a facut-o la Ceptura. Nu stiu de ce traiam cu impresia ca e o crama mai mica. Apoi, am mai avut si alte motive de uimire: vinul se produce afara in curte si nu exista un beci, o crama propriu-zisa, toate etapele vinificarii se executa ca sa zic asa, “pe orizontala”. Am fost impresionata si de ordinea si curatenia care domnea acolo, aproape ca intr-o fabrica de medicamente.

Am apreciat in mod deosebit efortul domnului Aurel Rotarescu – oenologul si directorul Cramei SERVE –  care si-a pierdut aproape o zi intreaga cu noi, ne-a aratat via si ne-a explicat pe indelete etapele vinificarii vinurilor albe si rosii.  Mi-a facut o deosebita placere sa constat ca e un om pasionat de vin si de meseria pe care o practica. Acum ca l-am intalnit, cred ca la deschiderea sticlelor de Cuvée Charlotte voi alatura si ceva din inefabilul luptei lui cu vinul vesnic schimbator si de fiecare data altfel…

Desi cunosc o mare parte din vinurile SERVE, in special pe cele rosii, de data asta, cea mai mare surpriza a fost un vin alb: Chardonnay din gama Terra Romana. Un vin de urmarit. Si cum am aflat ca au plantat si Riesling de Rhin, astept cu nerabdare sa-l degust, cand va apare. Totusi, cel mai bun vin SERVE ramane Cuvée Charlotte, pe care il stiu de prin 2003, cand ofertele de pe piata romaneasca de vin erau ceva mai limitate. Cuvée Charlotte 2007, cel care se gaseste acum pe piata, a fost medaliat cu argint de Decanter si producatorii spun ca ar trebui sa-l mai tinem la pastrare vreo 3 ani. Cine are rabdare…

In Bourgogne cu François Villon

Ca sa ajung sa citesc din François Villon a trebuit sa calatoresc pana in Franta. In 1999, cand am ajuns in Bourgogne, auzisem vag despre poemele lui, dar nu le citisem. Si nu stiam prea multe nici macar despre vinul de Bourgogne. In mod ciudat, le-am descoperit in acelasi timp. Noël – père Noël, pentru prieteni – vazand ca ma laud cu franceza cea frumoasa pe care o vorbesc, mi-a pus in brate un volum de Villon si m-a rugat sa-i citesc din el. In realitate, mi-a intins o capcana. Poemele lui Villon sunt scrise in franceza medievala, o limba destul de diferita de cea moderna. Imi amintesc ca m-am straduit sa fac sa sune franceza aia, veche, cat mai bine in urechile mele. Nici pana azi nu stiu daca am citit bine. Dar m-am ales cu un prieten pe viata, am citit impreuna din Villon si din La Fontaine si am baut multe sticle de vin burgund.

Ca orice poet francez, François Villon era un mare amator de vin. Tudor Arghezi, cel care scrie prefata primei traduceri in romana a versurilor sale, il descrie ca fiind “un poet de carciuma”, asemeni lui Paul Verlaine. Desi a studiat teologia la Paris, Villon a fost un nomad care s-a tinut de talharii si jafuri si a stat prin inchisori. Poemele lui, scrise prin anii 1450- 1460, m-au surprins prin nuanta foarte personala a intamplarilor pe care le descriu. Intr-un mod criptic si intr-un limbaj arhaic, un om din evul mediu isi povesteste viata:

“Cum de dus trebuie sa ma-ndur,

Si cum de-ntors nu mi-e usor,

(Nu sunt om fara de cusur,

Nici de otel sau cositor

Pe lume-i traiul schimbator,

Si dupa moarte nu-i popas),

O iau acuma la picior,

Si hotarasc asa sa las:

(…)

Si lui jupan Robert Vallee

Biet logofat de la Divan,

Care nici deal, nici vale e,

Am randuit aici taman

Sa i se deie napristan

Izmenele-mi ce-s la cuiere

Ca sa slujeasca de tulpan

Iubitei lui, Jehanne de Millieres.

 (…)

Asisderi, patalamaua mea,

Ce-o am de la Academie,

O las si-o parasesc pre ea,

Spre ai scuti de vrajmasie,

Unor dieci sarmani de-acie,

Cuprinsi sub glava de apoi:

Impins fui de Milostivie

Si Fire, caci i-am vazut goi.

(…)

Asisderi las si dau in dar

Manusi si manta de firet

Lui Jaques Cardon, prieten doar,

Si ghindar de la un salcet,

Si zilnic un gascan boghet,

Si un clapon cu-unturi gingase,

Si zece buti de vin mischet,

Si doua pari, sa nu se-n grase.”

Versuri  din “Diata cea mica” in traducerea poetului Dan Botta, din “Balade si alte poeme”, Ed. ESPLA 1956.

Poemele lui Villon au deschis pentru mine poarta universului gastronomic francez si m-au impresionat prin ardoarea cu care vorbesc despre placerea de a bea si de a manca. Apoi am aflat ca, asemeni versurilor lui Villon, vinul de Bourgogne, nu e un vin facil. Nu te cucereste, ci te lasa nedumerit si trebuie sa te straduiesti indelung ca sa-l poti intelege. Dupa acest episod cu Francois Villon, m-am gandit mereu ca Pinot noir-ul si cupajele burgunde sunt incarcate cu ceva din aromele ev mediului francez, din duritatea, nebunia, excesele si vitalismul acelor vremuri. Am perceput, bandu-le, aroma aspra a incaierarilor cu cutite, a seilor de cal si a pamantului reavan. Poate ca pana la urma, nimic nu exprima mai bine Franta lui Villon, decat un vin de Bourgogne…

Pasiunea pentru Riesling

Cand vine vorba de vin, Germania e o tara mai degraba tacuta, in care faptele si nu vorbele sunt cele care conteaza. In consecinta, de fiecare data cand beau un riesling de-al lor, ma vad nevoita sa recunosc ca sunt, totusi, cele mai bune.

Putina lume stie insa, ca exista un restaurant in Bucuresti care are o lista impresionanta de Rieslinguri de Rhin si un proprietar pasionat care poate sa povesteasca ore in sir despre ele. Cezar Filip, unul din proprietarii restaurantului Ginger, a stat mult prin Germania si s-a molipsit atat de tare incat participa la degustarile de riesling organizate in orasele germane si cunoaste indeaproape podgoriile, vinificatorii si proprietarii. Si, desi o oferta atat de mare de Rieslinguri nemtesti la un restaurant din Romania, poate parea o nebunie si nu un reflex al normalitatii pietei, nu poti decat sa te bucuri ca exista astfel de oameni.

Joi seara, la degustarea organizata la Ginger, am avut ocazia sa ma intalnesc cu patru rieslinguri de Rhin, acompaniate fiecare de un preparat pe masura. Mi-au placut in mod deosebit combinatiile de la aperitiv si de la desert. Asocierea indrazneata dintre primul riesling (Rheingau, Schlose Vollrads, Riesling 2006) cu salata cu piept de rata, roastbeef, ruccola, rosie preparata si feta s-a dovedit foarte reusita. Vinul cu note minerale si citrice accentuate s-a echilibrat fara sa se piarda in fata complexitatii componentelor mancarii. La desert, un divin riesling demi-sec (Rheingau-Rudesheim, Georg Breuer, Riesling Auslese 2004) a subliniat finetea condimentelor merelor coapte pe macaron cu sorbet, cirese amaretto, krantz si tonka.

Pentru mine, revelatia serii a fost Nahe Dorsheim-Pittermannchen Diel, Riesling 2006, Grosses Gewachs. Un vin complex si echilibrat, cu arome de miere si  tei si un final sustinut cu tonuri citrice. Vinul m-a impresionat prin prospetimea uimitoare pentru varsta lui, dublata de o onctuozitate mai degraba proprie Chardonnay-ului. A fost asociat in aceeasi nota indrazneata cu un berbecut delicios, cu sos de curry si tapas de masline.

De curand, un prieten clujean mi-a explicat ca traditia chefliilor cere sa pleci cu un pahar, de la petrecererile la care te-ai distrat extraordinar de bine. Mie mi-a placut atat de tare seara de joi, incat am plecat cu sticla…

Despre sistemul de clasificare al vinurilor germane puteti citi aici