Posts Tagged 'chardonnay'

Din nou la Ceptura

Cum sunt o mare admiratoare a zonei Ceptura, incerc sa profit de faptul ca e aproape de Bucuresti. De data asta, am fost in vizita la SERVE. Din capul locului, trebuie sa spun ca am fost uimita de dimensiunile cramei si de amploarea investitiei pe care domnul Guy de Poix a facut-o la Ceptura. Nu stiu de ce traiam cu impresia ca e o crama mai mica. Apoi, am mai avut si alte motive de uimire: vinul se produce afara in curte si nu exista un beci, o crama propriu-zisa, toate etapele vinificarii se executa ca sa zic asa, “pe orizontala”. Am fost impresionata si de ordinea si curatenia care domnea acolo, aproape ca intr-o fabrica de medicamente.

Am apreciat in mod deosebit efortul domnului Aurel Rotarescu – oenologul si directorul Cramei SERVE –  care si-a pierdut aproape o zi intreaga cu noi, ne-a aratat via si ne-a explicat pe indelete etapele vinificarii vinurilor albe si rosii.  Mi-a facut o deosebita placere sa constat ca e un om pasionat de vin si de meseria pe care o practica. Acum ca l-am intalnit, cred ca la deschiderea sticlelor de Cuvée Charlotte voi alatura si ceva din inefabilul luptei lui cu vinul vesnic schimbator si de fiecare data altfel…

Desi cunosc o mare parte din vinurile SERVE, in special pe cele rosii, de data asta, cea mai mare surpriza a fost un vin alb: Chardonnay din gama Terra Romana. Un vin de urmarit. Si cum am aflat ca au plantat si Riesling de Rhin, astept cu nerabdare sa-l degust, cand va apare. Totusi, cel mai bun vin SERVE ramane Cuvée Charlotte, pe care il stiu de prin 2003, cand ofertele de pe piata romaneasca de vin erau ceva mai limitate. Cuvée Charlotte 2007, cel care se gaseste acum pe piata, a fost medaliat cu argint de Decanter si producatorii spun ca ar trebui sa-l mai tinem la pastrare vreo 3 ani. Cine are rabdare…

Reclame

Love & hate, your name is Chardonnay

De cand ma stiu am avut cu Chardonnay-ul o relatie dificila. La inceput a fost ura. Imi mai amintesc si acum, foarte acut, gustul primului Chardonnay. Era epoca Chardonnay-urilor dulci romanesti, cu gust de dropsuri. Si am trait mult timp cu impresia ca chardonnay-ul e un soi de vin dulce. Cred ca toti cei care m-au intalnit in aceea perioada si mi-au vorbit de chardonnay, isi aduc aminte de moaca mea terifiata. Asta pana cand mi-a iesit in cale Chablis-ul, si m-am indragostit…  Apoi vremurile s-au schimbat, si pe piata romaneasca a aparut si chardonnay-ul sec, dar si  chardonnay-ul baricat, un vin pe care nu il uiti usor. Imi aduc aminte ca la prima incercare, l-am catalogat drept un vin greu, vanilat si cu arome de caine ud. Totusi, nu prea sunt o bautoare pasionata de chardonnay. Poate si din cauza ca prea e la moda…

 

Chardonnay-ul e un soi de strugure originar din Franta, unde se cultiva mai ales in zonele de clima rece : Champagne, Chablis si Bourgogne. E un strugure versatil, care da un vin cu caracteristici diferite in functie de sol si aria climatica. Preferatul meu, Chablis-ul, e un vin citric si vegetal, cu arome florale si nuante minerale, expresia solului calcaros al zonei. Astazi Chardonnay-ul se cultiva cam peste tot in lume si este un vin foarte popular, mai ales in Lumea Noua. California, Australia, Noua Zeelanda si Africa de sud au productii importante de Chardonnay si consumatori infocati.

 

In amintirea unei seri cetoase de noiembrie, am ales un Chardonnay italian din regiunea Collio, pe care l-am baut prima data intr-o taverna, la Venetia, alaturi de niste cozze e vongole delicioase. La masa de alaturi, doi americani se certau cu chelnarul, in engleza, incercand sa-i explice ca lasagna lor nu e suficient de fierbinte si ca ei vor o lasagna noua, nu aceeasi portie incalzita la microunde. Crezand ca suntem francezi, chelnarul ne-a abordat in franceza, dar vazand ca ne descurcam si in italiana ne-a mustrat zambitor: ”de ce nu spuneti ca vorbiti italiana si ma lasati sa-mi obosesc meningele !” Americanii au primit o lasagna gata scoasa din cuptor, dar ne-au privit portiile de scoici cu invidie..

Attems – Lucinico-Gorizia, Chardonnay 2007, Venezia Giulia, are o culoare galbena, vesela si luminoasa, arome florale, nota untoasa, tipica Chardonnay-ului si un finish cu ceva fructe exotice, dar predominat lamaios. E un vin echilibrat, care imbina armonios notele de aciditate si aromele florale cu onctuozitatea. L-am servit alaturi de spaghete cu fructe de mare.

 

Totusi, cand vine vorba de Chardonnay merita sa incercati si un Blanc de Blancs, o sampanie produsa 100% din Chardonnay, care intrece in complexitate si eleganta multe vinuri din Chardonnay din lume…

Cele mai gustoase bule…

Evenimentul acestui an a fost intalnirea cu prima mea sampanie milésimé: Billecart-Salmon, Vintage 2004, Brut sans dosage, comercializata de Selection Schwander. E drept ca sampania asta m-a facut sa pierd trenul catre Zürich…

 

E una din cele mai delicate sampanii pe care le-am baut vreodata. O combinatie de Pinot noir 70% si Chardonnay 30%, de un galben pai, viu, dezvolta o explozie de bule vesele si o aroma fructata foarte rafinata. E cremoasa si cu final lung, fara sa-si piarda pregnantul caracter serafic. 

Asa cu am povestit intr-un alt post, sampania se face dintr-un amestec de vinuri din struguri albi (chardonnay) si rosii (pinot noir, pinot meunier), dar si dintr-un amestesc de vinuri produse in ani diferiti, motiv pentru care pe eticheta sticlei de sampanie nu este specificat anul recoltei. Exceptia de la aceasta regula e reprezentata de asa numitele „Champagnes Millésimés”.

Sampaniile millésimés se produc numai in anii considerati exceptionali pentru podgoria respectiva si numai din struguri culesi in acel an. Au o personalitate pregnanta si caracteristici de invechire, date de cei minim 5 ani pe care ii petrec in pivnita inainte de a putea fi comercializate. Mai au si o alta caracteristica ce le apropie de vinuri. In timp ce o sampanie obisnuita, trebuie sa ofere caractere constante de aroma si gust de la un an la altul, o sampanie millésimé e menita sa dezvaluie caracterul propriu vinului din acel an si din acest motiv e diferita de cele din anii anteriori.

Daca va intalniti cu ele, nu veti regreta ca ati lasat trenul sa plece…

Un pahar de rosé, mon cher !

Puternic asociat in memoria mea afectiva de traiul rafinat din perioada interbelica, rosé-ul e primul vin de care imi aduc aminte. Una din matusile mele, era o mare admiratoare a vinurilor rosé si, imi amintesc cu nostalgie, ca la ea ne astepta intodeauna cate o sampanie rosé, acompaniata de o poveste despre Capsa, terase bucurestene sau plimbari la sosea cu trasura si eleganta rafinata a unor vremuri apuse…

Din pacate, pe meleaguri romanesti, rosé-ul este un vin adesea ignorat, sau mai rau, considerat de calitate inferioara. Desi, rozul e o culoare care se obtine din amestecul de rosu cu alb, vinul rosé nu e un amestec de vin alb cu vin rosu, asa cum in mod eronat se mai crede. Rosé-ul se face din aceleasi soiuri de strugure din care se face si vinul rosu (merlot, pinot noir, cabernet sauvignon). Coaja strugurelui e cea care da culoare sucului, si in cazul vinului rosé, intensitatea culorii variaza in functie de perioada de expunere a cojilor de strugure in must. Asa se explica de ce, sampania nu e rosie, desi se face dintr-un amestec de doua soiuri de struguri rosii (pinot noir si pinot meunier) si un soi de strugure alb (chardonnay). La vinificarea strugurilor rosii pentru sampanie, principala preocupare e ca mustul si coaja strugurelui sa nu ajunga in contact. In Champagne, grija pentru a obtine un must alb, merge pana la a culege strugurii pinot noir in ladite cu fundul gaurit pentru ca sucul rezultat din strugurii zdrobiti de propria greutate sa nu stea in contact cu coaja si sa se pateze, devenind rosé.

Consider ca rosé-ul e unul dintre cele mai elegante vinuri, si ca merita sa bei cate un pahar, mai ales primavara, la o terasa in aer liber. Ma fascineaza multiplele variante de culoare sub care se poate prezenta acest vin, roz-bombon, caramiziu, trandafiriu, foaie de ceapa sau culoarea somonului, culori pe care lumina naturala le potenteaza. Anul trecut, am descoperit ca in Romania se fac rosé-uri foarte interesante si de calitate. Am fost placut surprinsa de Rosé-ul 2007 de la Prince Stribey si de sampania Rhein Extra Brut Rosé. Rosé-ul de la Prince Stirbey e un vin complex, rotund si cu final lung.  Are o culoare foarte intensa, trandafirie si arome de fructe rosii (capsuni, zmeura, agrise) si mere verzi. Astept cu nerabdare sa gust si alte rosé-uri in aceasta primavara capricioasa…

vineri, 19 februarie. Aseara am fost mai buni unii cu altii…

Nu stiu altii cum sunt, dar mie cel mai tare imi place sa sarbatoresc fara sa am motive impuse din exterior. Cred ca sentimentul sarbatorii e cel care iti deschide cel mai tare simturile si te face mai bun cu tine si cu cei din jur. Imi place sa sarbatoresc lucrurile mici. Ma bucur mai tare sa deschid o sampanie pentru ca e soare si razele imi gadila geamul, pentru ca bucatarul a prins un peste, sau pur si simplu, pentru ca vecinul cel nepoliticos, de la patru mi-a dat buna ziua si mi-a tinut usa de la lift, si mai putin pentru ca e dragobete, ziua femeii, ziua iubirii si alte astfel de date prestabilite, cand e musai sa fim mai buni unii cu altii…

Hier soir, j’ai fait la fête. Am servit, la antreu, ciupercute umplute cu branza de cosulet de Rucar si usturoi, iar ca fel principal: rechin in sos de vin de la Ramnicu Sarat, cu ghimbir, la cuptor.

Vedeta serii: sampanie Rhein Extra Brut Imperial. Amestec de chardonnay cu feteasca regala, e produsa la Azuga, prin metoda traditionala din Champagne. Are un perlaj fin si subtile arome fructate. Costa in jur de 35 de lei si mi se pare cel mai bun raport pret calitate in materie de sampanie ce poate fi achizitionata de pe piata romaneasca.

Cum incepe pasiunea pentru vin

 Mi-e tare rusine sa recunosc, dar pana sa merg la cursul de oenologie credeam ca chardonnay-ul e un vin dulce, pentru ca asa era cel romanesc in magazine la aceea vreme. Si din acest motiv, nu voiam sa aud de vinul alb. Si mai credeam ca vinul nu poate sa miroasa a nimic in plus, decat a alcool. Si nu pot sa uit senzatia de stupoare pe care am incercat-o, atunci cand am gustat prima data un Chablis. Si cum e senzatia aia cand vinul din paharul tau miroase a tei, exact la fel cum miroase uneori, pe strada mea din Bucuresti, in mai. Prima data, aroma te loveste, parca, in plex, si nu poti sa crezi ca in paharul tau sta inchisa mireasma campurilor insorite si mirosul plopilor din aprilie. E un pic straniu, pentru ca ai senzatia ca te-ai prostit. Si nu pot sa va descriu cum e, cand vinul din pahar miroase a piele si a trabuc, ca in biblioteca bunicului. Sau cand are exact aroma de cafea a lichiorului pe care il facea bunica. Si bucuria care te cuprinde…

Ce inseamna „un vin bun ?”. Ca si o carte buna, vinul bun iti deschide o lume dincolo de tine. La primul meu curs de oenologie, eu care uram chardonnay-ul, s-a intamplat sa gust un Chablis si mirosul teilor si dupa-amiezele insorite din copilaria mea au navalit peste mine. Si atunci am inteles de ce se temea Burebista…

Stii cat zahar e intr-un pahar de vin ?

Vinurile se clasifica si in functie de cantitatea de zahar pe care o contin. Este important sa stii cum este vinul pe care vrei sa-l cumperi, nu atat pentru pericolul de a-ti pierde silueta, cat mai ales pentru a putea aprecia daca vinul respectiv va merge cu ceea ce ai de gand sa gatesti sau sa servesti alaturi de el. Pentru vinul romanesc, mentiunea “sec” de pe eticheta inseamna cam 4 grame de zahar la litru, “demisec” intre 4 si 12 grame la litru, “demi-dulce” intre 12 si 50 de grame la litru. Iar un vin dulce are peste 50 de grame la litru. Concentratia de zahar din vin, depinde insa si de obiceiurile culturale. Rusii sunt mari consumatori de vin dulce. Asa se explica de ce vinurile romanesti de pana in 1989 erau in majoritate dulci sau demi-dulci, Romania fiind printre furnizorii importanti ai URSS. Gustul pentru vin dulce s-a pastrat  mult timp pe piata din Romania, si a trebuit sa astept anul 2000 ca sa beau primul Chardonnay sec romanesc.

In schimb, francezii si italienii sunt bautori de vin sec. Dar un vin sec frantuzesc are, in medie, doar 2 grame de zahar la litru. Daca degusti alternativ un vin sec frantuzesc si unul romanesc, din aceeasi categorie, vei observa diferenta. Mai mult chiar, pe piata franceza de vin, piata educata si cu traditie, mentiunea “sec” pentru anumite vinuri e considerata de la sine inteleasa. Veti descoperi foarte multe vinuri frantuzesti care nu au menitunea „sec” pe eticheta, de exemplu, cele din Bordeaux.

Pentru ca e decembrie si am tot vorbit de sampanie, tin sa fac urmatoarea precizare. In cazul sampaniei, mentiunea sec nu inseamna 4 grame de zahar la litru, ci intre 17 si 35 de grame. Sampania are un regim special, datorat specificului sau de fabricatie. Dupa ce procesul de fermentatie in sticla a incetat, si sampania  a stat in crama cam 12- 18 luni, sticla este desfacuta pentru a fi inlaturata drojdia, care a ajutat la fermentarea vinului. In timpul acestei operatii o mica parte din sampania din sticla se pierde. Sticla se completeaza cu un sirop numit “lichid de expeditie sau “de dozaj”, care are in compozitie zahar din trestie de zahar si vin vechi. Sampania se clasifica in functie de concentratia in zahar a lichidului de expeditie astfel: extra-brut, brut, sec, demi-sec, dulce. Sampania care nu e deloc dulce se numeste extra-brut. Brut inseamna 12 – 20 grame de zahar la litru, sec 17-35 grame la litru, demi- sec pana la 50 de grame de zahar la litru, dulce peste 50 de grame la litru.

Gusturile sunt culturale si nu se discuta. Eu insa, trebuie sa marturisesc ca sunt o acritura si ca urmare, prefer vinul sec si sampania extra-brut…

PS. Poza e facuta de amicul Doron, vasnic combatant intr-ale vinului…