Archive for the 'nu incerca sa faci asta cu vinul' Category

Vinul nu-i ca berea

Participand la degustari si evenimente din lumea vinului, i-am tot auzit pe cei care se ocupa cu promovarea si distributia vinului invidiindu-i pe berari si dorindu-si ca vinul sa ajunga sa se vanda ca berea sau sa concureze cu ea. Nu am lucrat vreodata in domeniul vinului sau al berii si randurile de mai jos nu reprezinta decat gandurile unui iubitor de vin de calitate, care, din cand in cand, bea si bere.

Cred ca vinul si berea sunt doua produse care nu se afla in concurenta pe piata romaneasca, iar vinul nu poate fi nici marketat, nici vandut ca berea. Berea e un produs de masa, un produs “de sete”, simplu de inteles. Vinul este produsul prin excelenta al voluptatii de casta, destinat unei minoritati de connaisseuri. Orice strategie de marketing ar trebui sa porneasca din acest punct.

Dar care sunt problemele de pe piata vinului de azi ? De ce bea lumea bere si nu vin ?

E in primul rand o problema a mentalitatii pietei. Generatia mea, de exemplu, a prins vremuri in care vinul romanesc nu se remarca prin calitate si era vinificat dupa gustul tarilor in care exportam, adica dulce. Sunt oameni care il prefera si il consuma asa si acum. Sunt foarte multi care cred chiar si astazi, ca vinurile imbuteliate sunt falsificate si ca singurul “vin adevarat” e cel produs prin mijloace artizanale de micii producatori. Circula o gramada de legende despre ceea ce este “un vin bun”.

© Doron

Berea in schimb, era foarte buna. Chiar mai buna decat e ea astazi. O bere Azuga era diferita la gust de Timisoreana sau de Ciucas. Astazi, toate berile au mai mult sau mai putin acelasi gust. Ma gandesc ca, pentru un produs cum e berea, asta poate fi considerat un avantaj. Omul stie foarte clar la ce se asteapta cand deschide o bere. Dar mie imi pare tare rau dupa berile alea cu gust diferit.

E vorba deci, de o problema in mentalitatea oamenilor vis-a-vis de produs, dar e vorba si de o problema a produsului in sine. O problema a raportului calitate-pret la intalnirea cu consumatorul. In Romania, orice om care se pricepe cat de cat la vin, gaseste foarte greu un local in care sa poata bea un vin bun la un pret corect. Nu mai amintesc si de capitolul dureros al asocierii cu o mancare. Sau de categoria deficitara a localurilor care ofera vin bun la pahar. Asa ca, de cele mai multe ori, problema se rezolva intotdeauna prin comandarea unei beri.

© Doron

Un studiu al pietei vinului premium, ar arata probabil, ca iubitorii si connaisseuri de vin isi beau vinul acasa sau la degustari organizate.

Si atunci cum se poate intalni omul de pe strada cu miracolul pe care il reprezinta vinul ? Cum poate trai senzatia aia de imponderabilitate pe care ti-o da interactiunea cu savoarea primului vin de mare calitate din viata ta ? Cum va putea intelege sau macar intrezari frisonul de neastampar in fata vinului din ”sticla aia de Reserva din 2001” ?

Cred cu tarie, ca nimeni, niciodata, nu va intra intr-un magazin de vin si va cumpara “vinul cu ursul” pentru ca i-a placut reclama de la televizor. Lucrurile in lumea vinului functioneaza pe cai mult mai delicate. Vinul necesita o initiere, daca vreti, o relatie invatacel-maestru, la capatul careia te descoperi pe tine. Pana la urma, aici se afla marele mister si atractia pe care o exercita vinul. Iar cultura vinului presupune un sustinut efort individual, chiar daca mediat. De aceea cred ca vinul nu are de ce sa se inspire din modul in care berarii isi marketeaza produsele, dar ar putea invata din seriozitatea cu care acestia isi trateaza consumatorii.

Educarea consumatorului e un proces lung si dificil, si mai ales o investitie pe termen lung. Problema e ca Romania nu prea are o traditie in investitiile pe termen foarte lung.

Nici un vin romanesc la Zurich

Sunt doua mari retele de hipermarketuri in Zurich – Coop si Migros – si in nici una din ele nu am vazut vin romanesc…

Pahare de vin sau vice versa ?

Au fost reduceri la IKEA si m-a manat si pe mine nevoia pe acolo. Si daca tot eram acolo, am poftit si la o prajitura si la un pahar cu vin. Si ce sa vezi ? Ajunsa la casa, doamna, de altfel draguta si cu simtul umorului, imi ia cu dexteritate paharul cu picior de pe tava si il inlocuieste rapid cu unul de apa. Bine, zic eu interzisa, dar asta e un pahar de apa, celalalt era de vin. Da, imi raspunde doamna calm, stiu ca de obicei paharul de vin e cu picior, dar nu si la noi, la noi asta e paharul de vin, imi zice ea intelegatoare, aratand spre paharul cel monstruos, de apa. Paharul cu picior e pentru suc, domnisoara, astea sunt standardele noastre. Incep sa ma enervez. Care standarde, alea suedeze ?, bomban eu, insinuant. Nu, vine raspunsul prompt, din pacate, la noi managerii sunt romani…

N-as vrea sa par carcotasa, dar eu nu am reusit sa inteleg. In magazinul IKEA, paharul cu picior se vinde sub eticheta „pahar de vin” in timp ce un etaj mai sus, la restaurant, este folosit pentru suc !? Si de ce sa fii obligat sa bei vin dintr-un pahar de apa, cand exista un alt pahar mai potrivit la indemana ?

On ne boit pas comme les paysans du Danube…

De curand, un prieten ne-a povestit primul lui soc cultural legat de vin. Era la bursa in Elvetia, la Geneva, en terre francophone, ca sa zic asa. A invitat in vizita un prieten elvetian, si serviabil ca tot romanul, s-a repezit si i-a umplut un pahar ochi cu vin. Omul, oripilat la vederea paharului, a spus: “Mais, on ne boit pas ici comme les paysans du Danube”. (In traducere libera “noi nu bem ca taranii de la Dunare”). Probabil ca aceasta expresie a ramas in limba franceza de la vreun literat, calator strain prin tarile romane, unde s-a baut intotdeauna cu carafa mare, dar amicul meu a luat-o foarte personal, pentru ca intamplator, era din Braila :).

In caz ca aveti sanse sa va intalniti cu un francophon mai exigent, iata mai jos cateva reguli de buna purtare cu vinul:

Paharul de vin

Vinul se serveste intotdeauna in pahare cu picior. Paharele de vin alb sunt de tip “lalea”, cele de vin rosu sunt de tip “balon”, adica mai mari decat cele pentru vin alb si mai inguste la gura, pentru ca aroma vinului sa ia amploare in pahar si sa te poti delecta mai bine cu ea. Nu incercati sa serviti vinul in pahare drepte, fara picior, de vodka sau de wisky, e foarte kitch.

Servirea

Paharul de vin nu se umple niciodata si in nici o imprejurare. Dupa cum imi spunea odata un somelier, vinul se toarna pana la diametrul maxim al paharului. Ceea ce inseamna, in functie si de forma paharului, intre jumatate si o treime. Acest ritual nu are nimic ezoteric, este doar rezultatul preocuparii de a savura vinul in conditii optime. In pahar, in contact cu temperatura mediului ambiant vinul se incalzeste repede cu 2–3 grade peste temperatura de servire. De asemenea, aromele trebuie sa aiba spatiu sa se dezvolte, iar paharul trebuie sa fie usor de manuit, fara riscul de a-l varsa pe tine. Paharul cu picior a aparut tot din motive de temperatura de servire recomandata, pentru ca intr-un pahar fara picior pe care il cuprinzi in mana, vinul se incalzeste rapid. Si inca ceva foarte important, care va va ajuta sa nu fiti dat afara din vreun restaurant francez. Pentru francezi, sa torni apa sau sa pui gheata in vin, e un sacrilegiu. Si pentru mine, dar eu provin dintr-o tara unde se bea spritz si am mai multa putere de intelegere…

Temperatura camerei

Imi amintesc ca Anne-Marie, profesoara de oenologie, ne povestea indignata ca nu intelege de ce la noi la restaurant vinul se serveste cald, si ca la protestele ei, un chelnar impertinent a bombanit: “Ia uite si la proasta asta, doar vinul se serveste la temperatura camerei !?” Inutil sa mai spunem ca temperatura medie a camerei de acum 300 de ani era in jur de 15 -17 grade, dar nu mai e si astazi. In general, vinul rosu se serveste la 16-19 grade, iar cel alb la 8-12 grade. Ca regula generala, cu cat vinul e mai tanar, mai sprintar si mai “de vara”, temperatura de servire poate sa fie mai mica, dar niciodata sub 6 grade. Nu puneti niciodata vinul sau sampania in congelator, pentru ca temperatura foarte scazuta paralizeaza aroma vinului, o altereaza.

Degustarea

Stiu ca ceea ce voi scrie mai jos, o sa dezamageasca fetele (si poate pe toti iubitorii de parfum), dar asta e, vinul cere sacrificii. Daca sunteti invitata la o degustare de vin, sau la o seara cu vinuri speciale, nu va parfumati si nu va rujati. In caz contrar, veti fi privita ca si cum ati vrea sa urcati pe munte cu tocuri de 15 cm. Efluviile parfumului o sa bruieze aromele vinului de degustat si o sa enervati pe toata lumea din jur. Iar gustul rujului o sa se amestece cu cel al vinului.

Gastronomie

Si un mic sfat gastronomic. Singurul ingredient care nu merge deloc cu vinul e otetul. Daca sunteti invitat/a la restaurant, nu va torturati partenerul care tocmai a comandat un vin scump, asezonand cu zel salata cu otet. E ca si cum i l-ati fi turnat direct in vin…

Nu va speriati, nu trebuie sa faceti neaparat asa ceva acasa, dar nu poti sa stii niciodata pe unde te duce viata si e bine sa fii informat…

Cum alegem un vin bun ?

Exista oameni care stiu daca vinul sau sampania din fata lor e de calitate, si chiar si ce gust ar cam putea sa aiba, doar analizand sticla. Ceea ce unora le poate parea o sarlatanie, e in realitate o dezvoltare a abilitatii de a citi eticheta, combinata cu cunostiintele despre vin. Desigur, toate aceste informatii trebuie relationate cu scopul pentru care cumparam vinul. Vrem sa-l bem asta seara la cina, sa-l facem cadou, sa-l folosim la gatit sau sa-l punem la pastrare pentru aniversarea de 90 de ani a bunicii ?

Atunci cand cumparam o sticla de vin, trebuie sa avem in vedere trei lucruri: cum arata sticla, din ce e facut dopul si ce informatii ne ofera eticheta.

Dintre toate ambalajele in care poate fi tinut, sticla e cea care asigura cea mai buna conservare a calitatilor vinului. Indiferent daca vinul imbuteliat e alb sau rosu, sticla ar trebui sa fie inchisa la culoare, pentru ca vinul este sensibil la ultraviolete. Dar, sticlele inchise la culoare au dezavantajul de a camufla culoarea vinului, si din motive de marketing, vinurile roze si cele albe, care sunt destinate unui consum rapid, sunt imbuteliate in sticla transparenta. Tot in sticla transparenta sunt imbuteliate si unele vinurile licoroase (vinurile dulci tip Tokaj, Sauternes sau Lacrima lui Ovidiu), care sunt protejate de ultraviolete datorita cantitatii mari de zahar pe care o contin. In cazul sampaniei, sticla are pe fund o adancitura si este mai groasa (si deci mai grea) decat cea folosita la imbutelierea vinului, pentru ca trebuie sa reziste la presiunea imensa care se dezvolta odata cu formarea bulelor. Adancitura de pe fundul sticlei, era o dovada de rezistenta pe vremea cand sticla se producea in ateleiere prin suflare. O mare parte din vinuri sunt si ele ambalate in sticle de acest tip, nu este un detaliu obligatoriu la modul absolut, dar cei mai multi producatori care se respecta, le folosesc. Vinul este viu, tot timpul in transformare, si odata imbuteliat, evolueaza in sticla. Evolutia lui e cu atat mai rapida, cu cat sticla e mai mica. Din acest motiv, nu va recomand sa cumparati si sa stocati sticle de 375 ml, iar daca le primiti, beti-le repede. De asemenea, daca faceti vinul cadou sau daca il cumparati pentru pastrare, nu alegeti sticle transparente, indiferent cat de frumos straluceste vinul prin ele…

Dopul unei sticle de vin este facut in mod traditional din pluta. Dopul de pluta se foloseste de pe vremea grecilor, are multe avantaje, dar si un dezavantaj. Tinuta mult timp in mediu foarte uscat, pluta se strange, sticla isi pierde etanseitatea si vinul se oxideaza in contact cu aerul. Din acest motiv sticlele de vin se pastreaza in pivnita si culcate, pentru ca dopul sa ramana in contact cu vinul din sticla. Dar dopul de pluta este scump, de aceea in ultimii ani au aparut dopuri din materiale alternative ca siliconul sau plasticul, mai ieftine dar nu la fel de bune calitativ. Tot din motive de marketing, au aparut pe piata sticle de vin cu dop insurubabil, ca cel al bauturilor spirtuoase, sau capsate ca berea. Sunt vinuri care se deschid usor, fara tirbuson, special facute pentru a incuraja consumul de vin la discoteca. Aceste vinuri nu sunt destinate pastrarii. Verificati ce tip de dop are vinul pe care vreti sa-l cumparati, ca sa stiti din ce categorie face parte.

Si inca ceva. Verificati locurile din care cumparati. In Bucuresti, sunt cateva hypermarketuri care au o selectie buna de vinuri si un spatiu de expunere cu conditii de temperatura decente, dar supermarketul nu e locul cel mai fericit pentru a cumpara vin. Sticlele sunt depozitate in picioare, si stau pe rafturi in lumina si caldura. Ideal ar fi ca atunci cand aveti un buget mai mare de 30 de lei pentru o sticla de vin, sa incercati sa cumparati dintr-un magazin specializat. Pe langa garantia unor conditii de stocare decente, aveti uneori sansa sa beneficiati si de personal specializat – chiar pasionat – care va poate ajuta sa faceti o alegere buna. In plus, vinurile scumpe nu se prea vand la supermarket, deci riscul ca vinul pe care il cumparati sa fii stat mult timp in conditiile de la raft, creste direct proportional cu pretul.

Dar iata ca se apropie zorii si Seherezada tace sfioasa. Despre ce informatii ne ofera eticheta o sa aflam intr-o alta poveste…