Archive for the 'la crama sau la vie ? calatorii bahice' Category

Vinuri macedonene

Cand am pornit catre Macedonia, nu stiam prea multe despre vinurile din aceasta tara. Aveam ca reper niste vinuri proaste muntenegrene si niste excelente vinuri din Slovenia. Eram curioasa sa descopar vinul macedonean la el acasa.

Macedonia are trei zone destinate productiei de vin :  Povardarie, Pcinja – Osogovo si Pelagonia-Polog, dar in mare parte, cam toate vinurile pe care le-am baut in aceasta excursie erau produse in Povardarie. Pe langa soiurile internationale (Merlot, Cabernet Sauvignon, Riesling, Chardonnay) se cultiva mai ales soiuri locale Smederevka, Vranec si Temjanika.

Photo by Doron

Fata de muntii si lacurile lor, vinurile macedonene nu sunt din categoria celor menite sa te faca sa visezi. Sunt vinuri simple, corect facute. Mi s-a parut ca, in general, vinul rosu sufera de un usor dezechilibru, e prea acid pentru gustul meu si cam subtirel la corp. N-am reusit sa ne imprietenim. Vinurilor albe le prieste mult mai bine caracterul acid si au buchete impresionante, frumos lucrate. Mi-a placut in special Alexandria Cuvée, 2007 un cupaj de 30% Riesling cu 70% Chardonnay, o combinatie foarte interesanta. Vinul are caracteristica untoasa a chardonnay-ului dublata de note proaspete de citrice si pere, e placut si are un final lung.

Photo by Doron

In plus, vinul macedonean, raportat la preturile celorlalte produse din magazine, e o bautura scumpa  (7-8 euro o sticla de vin de calitate medie la supermarket). In paranteza fie spus, in Macedonia, TVA-ul produselor alimentare e 5%.

Au fost insa, alte aspecte care m-au impresionat. In primul rand, au doua reviste de vin in limba macedoneana cu preturi in jur de 2,5 euro, care pot fi cumparate de la orice chiosc de presa. Si nu mica mi-a fost mirarea cand, in Ohrid, am gasit la chioscurile de presa, pe langa cele doua reviste si Wine Spectator, la pretul de 9 euro. Atat in Skopje cat si in Ohrid, am vizitat magazine specializate de vin cu vanzatori amabili care iti prezentau spre consultare carti in engleza despre vinul macedonean.

Cat despre cum arata site-urile producatorilor de vin, iata doua exemple Tikves si Popova Kula.  Si iata si un site de promovare turistica !

In revistele macedonene, am citit ca Tikves l-a angajat ca oenolog pe Philippe Cambie. Stirea nu era datata, dar sunt foarte interesata sa vad cum si daca vinul rosu macedonean se va transforma. In drumul de intoarcere, ne-am oprit la Sofia si nici macar nu ne-am mai mirat prea tare cand am vazut Alexandria Cuvée, vinul macedonean, in mall-urile si supermarketurile bulgaresti. Bulgarii, ca si romanii, au vinuri mult mai bune, dar iata ca macedonenii stiu sa si-l promoveze mai bine pe al lor.

Unde sa bei si sa mananci bine la Ohrid ?: Pe malul lacului e o crasma cu sase mese, numita Kaneo. Au mancare buna, servire excelenta si cele mai bune vinuri pe care le-am baut in Macedonia. Din cate am inteles, proprietarul barului isi produce vinul in via proprie si isi vinde vinurile in exclusivitate in acest mini-restaurant.

Anunțuri

Din nou la Ceptura

Cum sunt o mare admiratoare a zonei Ceptura, incerc sa profit de faptul ca e aproape de Bucuresti. De data asta, am fost in vizita la SERVE. Din capul locului, trebuie sa spun ca am fost uimita de dimensiunile cramei si de amploarea investitiei pe care domnul Guy de Poix a facut-o la Ceptura. Nu stiu de ce traiam cu impresia ca e o crama mai mica. Apoi, am mai avut si alte motive de uimire: vinul se produce afara in curte si nu exista un beci, o crama propriu-zisa, toate etapele vinificarii se executa ca sa zic asa, “pe orizontala”. Am fost impresionata si de ordinea si curatenia care domnea acolo, aproape ca intr-o fabrica de medicamente.

Am apreciat in mod deosebit efortul domnului Aurel Rotarescu – oenologul si directorul Cramei SERVE –  care si-a pierdut aproape o zi intreaga cu noi, ne-a aratat via si ne-a explicat pe indelete etapele vinificarii vinurilor albe si rosii.  Mi-a facut o deosebita placere sa constat ca e un om pasionat de vin si de meseria pe care o practica. Acum ca l-am intalnit, cred ca la deschiderea sticlelor de Cuvée Charlotte voi alatura si ceva din inefabilul luptei lui cu vinul vesnic schimbator si de fiecare data altfel…

Desi cunosc o mare parte din vinurile SERVE, in special pe cele rosii, de data asta, cea mai mare surpriza a fost un vin alb: Chardonnay din gama Terra Romana. Un vin de urmarit. Si cum am aflat ca au plantat si Riesling de Rhin, astept cu nerabdare sa-l degust, cand va apare. Totusi, cel mai bun vin SERVE ramane Cuvée Charlotte, pe care il stiu de prin 2003, cand ofertele de pe piata romaneasca de vin erau ceva mai limitate. Cuvée Charlotte 2007, cel care se gaseste acum pe piata, a fost medaliat cu argint de Decanter si producatorii spun ca ar trebui sa-l mai tinem la pastrare vreo 3 ani. Cine are rabdare…

In the tower of song

Pentru orice pasionat de vin si de calatorie, degustarea vinului la crama are o savoare speciala, aceea a povestii locului si a oamenilor. Imi place sa vizitez crame. Cred ca numai intr-un astfel de loc, printre butoaie frumos randuite si cu mirosul fermentatiei care pluteste in aer, poti sa te consideri pregatit ca vinul sa-ti sopteasca din secretele sale.

photo by Doron

 

photo by Doron

Drumul catre podgoriile din zona Dealu Mare s-a oprit mai intai la crama Rotenberg de la Ceptura. Un loc cu multe povesti si cu vinuri bune. Mai mult decat a degusta vinul, mi-a facut o deosebita placere sa stau de vorba cu domnul Mihail Rotenberg, un om pasionat de vin si un excelent povestitor. Mihail Rotenberg nu este oenolog si nici vinificator, ci inginer, absolvent al Facultatii de automatica si calculatoare. A avut inspiratia sa cumpere la Ceptura 18 hectare de vie si o crama in ruina, pe care a restaurat-o. A avut norocul ca primul vin pe care l-a produs, Merlot 2006, sa fie cotat de specialisti drept cel mai bun merlot de la noi.

Dincolo de povestea unui om care a decis sa-si schimbe meseria si a avut succes, am fost impresionata de mici pasaje incarcate de savoarea pasiuni pentru vin si a generozitatii fata de semeni. In septembrie 2008, afland ca Leonard Cohen va concerta la Bucuresti, Mihail Rotenberg s-a hotarat sa-i ofere cadou artistului si echipei sale, in semn de pretuire, 500 de sticle de vin, recolta merlot 2006. Mai mult chiar, primind foarte tarziu acceptul organizatorilor, s-a vazut nevoit sa conceapa de unul singur, eticheta sticlei de vin. In septembrie 2009, cand Leonard Cohen a revenit la Bucuresti, Mihail Rotenberg a repetat gestul.

 

Sunt o mare admiratoare a lui Leonard Cohen si trebuie sa marturisesc ca l-am invidiat ingrozitor pe Mihail Rotenberg. Probabil ca oricine a crescut cu versurile lui Cohen si i-a ascultat cantecele si-ar fi dorit sa poata face gestul asta pentru el. Cred ca nu exista bucurie mai mare decat aceea de a oferi daruri oamenilor dragi, oamenilor pe care ii admiri, oamenilor din jurul tau…

Boier Golescu si casa mea de vis

Cu boier Dinicu Golescu m-am intalnit din intamplare. Auzisem de „Muzeul viticulturii si pomiculturii de la Golesti”, si desi „suna ca dracu”, un prieten mai curios decat mine, ne-a tarat pana acolo. Inital, in naivitatea mea, am crezut ca o sa fie o destinatie bahica, dar, din pacate, nici picior de vin la Golesti, in schimb am avut sansa nesperata, de a ma intalni cu casa mea de vis.

 

Cu totii visam la o casa, dupa chipul si asemanarea noastra, dar eu n-am stiut cum as vrea sa arate a mea, pana cand nu am vazut conacul Golestilor. In esenta e o casa simpla, chiar prea simpla, m-am gandit, dar cat e de gratioasa, de senina si de frumos proportionata ! Si are doua detalii care m-au fermecat definitiv: O scara imensa, in elipsa, din lemn, care urca catre singura incapere de la etaj a casei, o camera patrata care are cate un geam pe fiecare perete, si deci lumina naturala pe toata durata zilei. Mi-l si inchipuiam pe boier Dinicu stand la birou si scriind. In plus, conacul mai are si o camera turceasca, cu mobila orientala, superba, si un hamam, adica o baie turceasca, de 36 mp, patrata cu ziduri groase de circa 1m. M-a incantat ideea ca boierii Golesti au stiut sa ia ce a fost mai bun din cultura cu care vremurile i-au pus in contact.

 

Ca despre multi novatori din cultura romana, despre Constantin (Dinicu) Golescu nu se stiu prea multe lucruri. Pentru mine, el are aura unui personaj excentric, ca orice personalitate care depaseste cu mult limitele vremii sale. Inchipuiti-va un boier roman, cu straie turcesti, purtand barba si calpac, care se decide in 1824, la aproape 50 de ani, sa faca o calatorie prin Europa, pe care nu o cunostea. Gestul lui e unul exemplar. Golescu noteaza intr-un fel de jurnal, tot ceea ce vede in orasele Europei, raportand fara incetare faptele la situatia din Muntenia. Intors acasa, se hotaraste sa puna umarul la modernizarea tarii, isi trimite copiii la studii in strainatate si infiinteaza institutii dupa model european: scoli, spitale, asociatii literare. Observatiile sale publicate sub titlul “Insemnare a calatoriei mele, Constantin Radovici din Golesti, facuta in anii 1824, 1825 si 1826”, sunt la fel de proaspete, de sugestive si de actuale, chiar si dupa aproape 200 de ani. O sa dau un singur citat, atat pentru farmecul limbii cat si pentru impactul faptelor constatate. Dinciu Golescu, ajuns in Elvetia, in 1826, e uimit sa constate ca toti elvetienii stiu sa scrie si se duc la carciuma ca sa citeasca ziarul: “Atunci m-au coprins gandurile, vazand ca taranii Elvetiei, vrand sa stie ce curge in lume, se strang si citesc gazeturi”.

 

Daca vreti o privire mai vie si mai adanca asupra lucrurilor care ne inconjoara si ne definesc, cititi insemnarile boierului Golescu si dati o fuga, ca sa vizitati conacul Golestilor, aflat la 10 km de Pitesti. Daca mai puteti inca vedea conacul, asa cum este el astazi, trebuie sa considerati acest fapt un miracol. Din fericire, in 1943, conacul Golestilor, lasat in parasire, este restaurat si devine muzeu. Cred ca asta a fost sansa incredibila a posteritatii, de a putea vedea azi, pe viu, cam cum traia un boier roman. Devenit muzeu, conacul Golestilor a fost intrucatva ferit de distrugerea si furtul din patrimoniu, prin care au trecut toate domeniile boieresti dupa 1948. In aceeasi zi, am vizitat si conacul familiei Bratianu de la Florica, aflat si el nu departe de Pitesti, si mi-a venit sa plang de ce am vazut acolo. La intrare, pe unul din holuri, dai de o superba masuta persana, ciobita, uzata si aruncata intr-un colt, de unde contrasteaza dureros cu mobila grosiera din lemn lacuit, stil anii 70, aflata peste tot prin casa. Ce sa mai zic de o imensa biblioteca, fara nici macar o singura carte in ea si cu lambriuri de lemn zgariate in ultimul hal, din tavanul careia atarna un bec chior, fara abajur, ca intr-o celula de inchisoare.

In ciuda tuturor vremurilor, conacul Golestilor a supravietuit si chiar si fara vin prin imprejurimi, desi dealurile Pitestilor erau candva celebre pentru vinul lor, raman o mare admiratoare a acelui loc binecuvantat.

PS. Pozele sunt facute de alex, unul din fotografii pasionati de povestile Monei

Chiar bea Winston Churchill vin de Melnik ?

Cand am ales Melnik ca punct de destinatie a calatoriei noastre prin Bulgaria, nu stiam ca locul se leaga de numele lui Winston Churchill. Ma atragea ideea unei calatorii de la nord la sud prin Bulgaria, pana la granita cu Grecia, acolo unde se afla Melnik, dar si ineditul imbinarii unei excursii pe munte cu o degustare de vin. Melnik e cel mai mic oras al Bulgariei si unul din cele mai vechi locuri din regiune in care se face vin. Strugurele cultivat la Melnik, numit shiroka melniska, se pare ca provine din Siria si se cultiva aici inca de pe vremea tracilor. Vinurile se caracterizeaza prin tarie alcoolica, fructuozitate si tanini blanzi, si dupa invechire in sticla, au arome caracteristice de piper, piele si trabuc, motiv pentru care sunt comparate cu Châteauneuf-du-Pape:). In plus, de pe internet mai afli cu stupoare ca shiroka melninska loza era vinul preferat al lui Winston Churchill si ca acesta “cumpara anual doua butoaie din acest vin”. Atata preciziune m-a dat gata. Trebuie sa marturisesc ca daca as fi citit asta inainte sa ajung acolo, m-as fi gandit de doua ori daca e oportun sa ne oprim la Melnik.

 

Spre marea mea dezamagire, Melnik e un loc foarte turistic, cu sute de autocare care se opresc cateva ore sa faca poze cu casele si resturile basilicilor bizantine. Hotelul la care am nimerit, El Greco, a fost cea mai mare teapa turistica pe care am luat-o in ultimul timp. Desi pe site arata “erste classe”, in realitate era inca in constructie, nu avea frigidere in camere si nici apa in piscina, curtea era un morman de pamant care urma sa fie amenajat. In prima dimineata, unii dintre noi s-au trezit in pocnete de robinete si s-au scaldat in fantana arteziana a tevei de alimentare cu apa a veceului. Printre toate astea un singur lucru deosebit, hotelul era asezat intr-un loc izolat, inconjurat de salcami si plopi in floare, care degajau o miresma divina, intr-o liniste de inceput de lume, punctata, dimineata, de ciripit de pasarele…

 

Inca o data m-am gandit cu ciuda la cum stiu sa-si faca bulgarii marketing si sa-si scoata in evidenta podgoriile cu povesti de tipul celei cu Winston Churchill si cu strugurele de Melnik cultivat de pe vremea tracilor, (de parca, in Romania n-or fi struguri cultivati inca de pe vremea tracilor !) si cum reusesc ei sa faca turism oenologic, desi nici ei nu stau prea bine cu infrastructura.

Una peste alta, Melnik m-a invatat multe. In acea forfota de grupuri de turisti care mi-a amintit oarecum de intrarea de la Peles, ne-am asezat demoralizati la o terasa, am comandat-o pe celebra shiroka, asteptand sa fim serviti cu bine cunoscuta teapa. Dar nu a fost asa. Vinul a fost bun si am mancat cel mai delicios creier in unt si cei mai fantastici ciusca burek (ardei pane umpluti cu branza) din viata mea. Asa ca ne-am veselit si am stat la povesti pana seara tarziu. La plecare, spre marea noastra surpriza, proprietarul terasei a venit si ne-a facut cadou o sticla de vin, spunandu-ne ca e foarte fericit ca ne-a placut. (tin sa precizez ca in seara aia, terasa fusese tot timpul plina). Ne-am bucurat si l-am rugat sa o pastreze la el, pentru ca vom veni sa o bem a doua zi (oricum nu aveam frigider in camera). Dupa o vizita la manastirea Rozen si o incursiune prin muntii Pirin, pe o caldura incredibila pentru luna mai, ne-am intors la terasa asa cum am promis. Cred ca aveam asa niste mutre elocvente, incat patronul, fara sa ne intrebe nimic, a venit si ne-a pus pe masa o carafa de vin alb, rece si sprintar, cu lamaie, si ne-a explicat ca asta e bautura traditionala a zonei pe timp de vara. A trebuit sa calatoresc 600 de kilometri pana la Melnik ca sa inteleg motivul pentru care imi place in Bulgaria. Ai sansa sa intalnesti niste oameni adevarati chiar si in cel mai turistic si nasol loc din tara lor.

 La intoarcere am trecut pe la Rila. E un loc deosebit, care nu merita ratat…

La vie in Bulgaria

Sunt dintre cei care s-au bucurat cand Romania a intrat in UE. Pe atunci am crezut ca, fara viza, o sa ma duc mai des la Viena sa beau o cafea. Intre timp, am mai imbatranit si am inceput sa prefer oraselor-muzeu cu oameni “morti”, campurile insorite cu oameni vii. Asa ca am dat o sansa Bulgariei. Dupa trei ani de incursiuni prin Bulgaria, pot sa va spun ca are din plin campuri insorite si oameni de treaba. Ariile protejate si parcurile nationale bulgaresti arata foarte bine. Asa se face ca doi prieteni de-ai mei, pasionati de natura au ajuns pe valea Lomului la Nisovo.

Incercati sa va inchipuiti urmatoarea scena. La 20 de kilometri de granita cu Romania, intr-un sat printre dealuri, la cuca macaii, doi romani bat la usa unui bulgar. “Buna ziua, gaspadar. Suntem si noi in trecere si am vazut ca aveti crama si vie. Am vrea si noi sa cumparam niste vin etc.” Bulgarul i-a invitat in casa, i-a pus la masa, a scos pita si branza si a inceput sa destupe sticlele. Vreo sapte soiruri de vin. Pe omul asta il cheama Emil si se ocupa de crama familiei. A facut studii la Bordeaux, dar se vede imediat ca pentru el, vinul e intai o pasiune si apoi o afacere. La Emil degustarea nu costa. Daca iti place vinul, cumperi, daca nu, nu-i bai. La sfarsit, cand prietenii mei s-au sculat impleticindu-se, i-a intrebat: “Da, nu vreti sa treceti maine pe la vie sa va plimbati cu caii ?”. De atunci, am tot fost in vizita la Nisovo. Ultima data, strugurii dadeau in parg, se apropia culesul si am facut un tur al viilor. Asa am descoperit domeniul Rainoff.

 

 

De vie se ocupa fratele lui Emil, scolit in Argentina. Soiurile de vita sunt aduse din Franta: cabernet sauvignon, cabernet franc, merlot, petit verdot, sauvignon blanc, chardonnay, muscat. Vinurile pe care le fac sunt fie cupaj, fie dintr-un singur soi. Cel mai interesant vin a fost cabernetul franc, era prima data cand gustam un vin facut doar din acest soi. Cel mai bun mi s-a parut cupajul numit Horses Valley (Cabernet franc, Cabernet sauvignon si Merlot). Dar despre vinuri o sa mai povestesc…

Pentru mine, marea descoperire e rezervatia naturala Rusenski Lom. Locul m-a fermecat, iar peisajul seamana foarte mult cu Cheile Dambovicioarei. Bratele Lomului numite Beli, Malki, Cherni si Rusenski si-au facut loc printre dealuri, construind canioane. Satele sunt pitite printre stanci, soselele sunt inguste ca in sudul Frantei, cu greu pot trece cate doua masini una pe langa alta. Natura e virgina, si am vazut in cateva zile o groaza de animalute, zburatoare si taratoare, despre care nu credeam ca mai traiesc. Cel mai tare m-au emotionat ulii, nu i-am mai vazut de pe vreme copilariei mele, la Rucar. In zona sunt doua puncte de atractie: Fortareata medievala Cherven – dateaza din secolele XII –XIV si pestera Orlova Chuka. A doua ca marime din Bulgaria, pestera are 15 km de tunele pe 7 nivele. Cand am ajuns noi era destul de tarziu, dar am prins ultimul tur cu un ghid care ne-a zis ca nu stie decat bulgara si germana. Cand a aflat ca suntem romani, ne-a facut un tur intr-o romana aproximativa, dar al carei farmec n-o sa-l uit prea curand.

 

Romania e in UE, dar eu daca vreau sa beau o cafea, trec podul la Ruse…

PS. Cele doua poze din pestera sunt ale amicului Borce, restul sunt productie proprie…

Nemtii sunt la moda in Romania

Probabil ca si in aceasta iarna Valea Prahovei va fi din nou ambuteiata. Daca vi se intampla asta si va lasa nervii, iesiti din DN1 la Azuga si faceti o oprire la Cramele Rhein.

Ideea ca un neamt a venit in Romania sa faca sampanie la Azuga, si a devenit in scurt timp furnizor al Casei Regale a Romaniei, m-a determinat sa le fac o vizita. Locul e o oaza de liniste. Peisajul e magnific, aerul curat, sampania buna, oamenii prietenosi. Desi am venit pe neanuntate si nu eram decat doi oameni, (la intrarea in crama zicea ca vizitele ghidate se fac doar pentru grupuri mai mari de 8), n-au parut deranjati si ne-au facut o vizita ghidata in crama si o degustare cu doua feluri de sampanie, doar pentru noi doi. Totul a avut o nota romantica si mi-a deschis apetitul pentru sampanie.

Crama Rhein a fost construita in 1892. Are ziduri duble cu o perna de aer intre ele, astfel incat temperatura din interior se mentine constanta, cu variatii mici de la un anotimp la altul.  Pe langa prilejul de a vedea pe viu toate etapele prin care trece sampania, mi-a facut placere sa descopar si un mic muzeu care expune utilaje, poze si ambalaje de la inceputurile afacerii familiei Rhein. Daca va duceti sa vizitati crama, intrebati ghidul tot ce sunteti interesati sa stiti, e o ocazie foarte potrivita de a afla despre sampanie direct de la sursa. Vizitarea cramei costa 6 lei/de persoana, iar degustarea a 2 sortimente de sampanie, 9 lei/de persoana. In incinta cramei au si o pensiune care ofera casa si masa. E turistica, dar se integreaza bine in peisaj. E decorata in stil rustic, dar sobru, cu mobila si finisaje de calitate.

PS. Pozele sunt facute de alex, unul din fotografii captivati de povestile Monei.