Archive for the 'in crasme si prin baruri' Category

Szenzacios orgazmus

Ultima vizita la Cluj mi-a prilejuit senzatii si aduceri aminte din vremurile de demult. Cand nu mai speram, am gasit un loc care mi-a reamintit foarte tare de mult indragitul bistrou din spatiul francofon cu savoarea si placerile lui, locul prin excelenta al socializarii cu cel care te serveste. Mi-am amintit cu nostalgie de ceea ce numeam candva “comunitatea bistroului”. O lume pestrita, tot atatea povesti ambulante pe care imaginatia ta e libera sa le duca mai departe si peste care troneaza suveran omul din spatele tejghelei. El stie cum ii cheama pe toti oamenii astia si ce prefera sa bea si sa manance fiecare, si navigheaza imperturbabil si triumfator printre bucuriile si necazurile zilnice ale sutelor de povesti nesfarsite. Dupa vizite repetate, la anumite ore, in bistroul lui, vei constata ca masa ta favorita, cea cu vedere, de la fereastra, te asteapta libera sau ca barmanul o sa ajunga sa stie ca vrei un pastis sau o cafea, inainte chiar de a deschide tu gura.

@ Alina Floroi

 Localul clujean, proaspat deschis in aceasta vara, se numeste Kaja Tanya si am putut sa simt de cum am intrat pe usa mirosul ospitalitatii. Mancarea e delicioasa. Culmea, e la fel de buna si cand pare gatita din carti de bucate vechi, mostenite de pe la bunici si cand pare ca a fost lasata in voia inspiratiei de moment a bucatarului. Un mare plus la capitolul mancaruri vegetariene, toate de un mare rafinament. Gandul imi zboara si acum la cea mai buna supa crema de ciuperci pe care am gustat-o vreodata sau la ardeii umpluti cu cous cous. Mmm…

@ Alina Floroi

 Foarte tare mi-a placut si povestea lingurilor si furculitelor inramate, cu care sunt decorati peretii. Cand am intrebat de unde a pornit ideea acestui design mi s-a raspuns ca “’baiatul si fata trebuie sa stea fata in fata la masa si sa manance in armonie.”

Si m-am gandit ca tocmai ce-mi lipseste, aici, la Bucuresti, unde flanez din bar in bar, si n-am unul preferat, e sentimentul apartenentei la o comunitate, un loc in care sa ma socializez cu un bucatar inspirat si un barman imperturbabil.

Anunțuri

Ai un loc preferat in Bucuresti ?

Poate e prea mult, sau poate e prea putin, am doua locuri de suflet in Bucuresti. De fapt, sunt doua puncte, pe doua strazi. Unul din ele se afla la intersectia strazilor Smardan cu Stavropoleos. E acolo, un punct in care ai in fata cupola Bibliotecii Nationale si la stanga, daca intorci capul, cupola CEC-ului. Vara, daca treci pe acolo, dupa-masa, la o anumita ora, poti vedea cum o raza strabate cupola de sticla a CEC-ului incendiind-o. Locul asta mi l-a aratat un prieten, si l-am botezat, “la Roma”, pentru ca ma teleporteaza subit, undeva intr-un oras solar, dar zgomotos. Oricum, prietenul in cauza si-a exprimat intentia de a cumpara acel metru patrat de la primarie. In ciuda halului in care arata de ceva timp  Bucurestiul vechi, ma duc des acolo, si asa, coborand strada Smardan, am dat peste “Van Gogh”.

 

Din capul locului, am fost izbita de caracterul, usor impersonal, de cafenea europeana, din orice oras al Europei. Ai impins usor usa, si hop ! esti la Viena, la Munchen sau la Londra, dupa cum vrei sa te lasi purtat de imaginatie. Mie una, imi place sa calatoresc, asa ca plec de la “Roma”, cobor strada si deschid usa cafenelei. Prima data, m-am oprit la Viena. Inginerul care m-a insotit, a carcotit pe seama acusticii locului. Cladirea e o fosta banca, cu o sala cu tavan inalt, cu ecou, iar zgomotul amplificat concureaza boxele.

Dar poate ca n-as fi spus povestea asta, daca, de vreo doua luni, cafeneaua nu s-ar fi imbogatit cu un spatiu, la subsol, dedicat vinului: “Art&Wine”. O aparitie care m-am bucurat. Ce poate sa fie mai frumos decat sa stai pe locul unde odata era un fost seif de banca, intr-o incapere cu o usa blindata si sa-ti savurezi linistit, vinul. M-am bucurat si ca cel care a amenajat locul a pastrat fosta usa blindata a bancii, care da ansamblului o nota foarte pitoreasca. Apoi m-am entuziasmat pentru ca, cu aceasta ocazie, meniul lor de vinuri s-a mai inzdravenit. As indrazni sa zic, ca daca fac progrese in aceasta directie, si ofera in meniu si niste vinuri de calitate si la pahar, vor rivaliza cu orice crasma europeana.

You and me, two glass after work

Expresia “a glass after work”, vehiculata de colegii mei americani, a avut intotdeauna in urechile mele un ecou puritan si oarecum, egoist. Sunt ferm convinsa ca vinul necesita intotdeauna, nu numai atmosfera, ci si comuniune. Mi-ar placea mai mult ca sintagma sa fie “two glass after work”, desi, desigur, risti ca toata lumea sa ia in considerare referirea la cantitate si nu la companie… 

 

Imi place sa practic ritualul “two glass after work” la Bruno. E un spatiu intim, barmanul e prietenos si muzica e in surdina. Pe langa asta, apreciez selectia de vinuri, si ma bucura conceptul – mai putin prizat la noi – unui bar care sa serveasca vin la pahar. Ai astfel posibilitatea de a degusta mai multe vinuri sau de a incerca ceva diferit de fiecare data, fara sa fie nevoie sa cumperi o sticla. Vinurile sunt in general de calitate, si cele mai multe cu distributie Horeca. Adica nu sunt vinuri pe care le poti lua din supermarket, de trei ori mai ieftine. Asa am ajuns sa descopar cateva vinuri romanesti interesante ca Mustoasa de Recas, sau Terra Alba de la Clos de Colombes, un cupaj de Riesling italian cu Feteasca alba, dar si vinuri mai speciale ca eiswein-ul, despre care o sa mai povestesc.

Din nefericire, barul se afla in bucurestii vechi, pe strada Covaci, in plin sistem de transee “de restaurare” a cartierului. Vecinatatile au multa culoare locala. Daca ninge, e noroi, daca ploua, apar rauri si cresc potential sansele sa-ti scrantesti gleznele pe piatra cubica. Inginerul care m-a acompaniat de aceasta data si a facut si pozele, a carcotit pe marginea felului inestetic in care sunt prinse in coltare barnele de lemn ale etajului barului, dar a recunoscut ca este placut impresionat de amenajarea si impartirea judicioasa a spatiului foarte mic de la baie. De vazut, de baut si de povestit !