Archive for the 'gastronomice nepremeditate' Category

La tienda con jamón

Orice oras are spatii magice, locuri care iti induc in mod spontan o stare de bine, strazi care te proiecteaza in spatiile virtuale ale amintirii sau ale imaginatiei. Imi place sa caut astfel de locuri si sa le marchez cu incantare pe harta plimbarilor mele duminicale. De curand, am mai descoperit un colt plin de farmec in Bucuresti. La intersectia strazilor Tunari cu Eminescu a aparut un magazin cu produse spaniole: chorizo, jamon serrano, ulei de masline, paella si alte delicatese din bucataria iberica, etalate intr-o mica pravalie care reuseste sa molipseasca cu pitorescul ei o strada terna din Bucuresti.

Cand le-am deschis usa, ca intr-o nuvela marqueziana, m-am simtit dintr-o data scaldata in lumina stradutelor barceloneze. Ceea ce m-a impresionat cel mai tare, in peregrinarile mele prin Barcelona anilor nouazeci, e contrastul dintre aroganta si maretia cladirilor acestui oras imperial si relaxarea si bucuria locuitorilor lui. M-au incantat restaurantele minuscule si pravaliile prafuite si pline de farmec, tixite de oameni dornici sa schimbe o vorba cu tine. Proprietarii de la “La Tienda” sunt chiar acesti barcelonezi tipici. Daca te lasi prins in jocul conversatiei, degustarea produselor poate deveni curand doar un pretext de a calatori prin spatii culinare iberice sau balcanice, in ritmul magic al taifasului. Puteti comanda paella pentru acasa, puteti schimba retete cu chorizo sau pur si simplu, puteti povesti alandala despre Spania si Romania sau despre FC Barcelona si Real Madrid.

In plus, daca apreciati taifasul si vorbiti spaniola, veti avea sansa de a va impartasi din misterul unei familii barceloneze care a decis sa se mute la Bucuresti si care a reusit sa aduca cu ea nu doar pasiunea pentru bucataria iberica, ci si farmecul acelor locuri.

Delicii experimentale cu vinuri din Georgia

Cand am acceptat invitatia unei degustari in orb la Ginger, nu am prevazut amploarea surprizei care ni se pregatea. Credeam ca o sa fie o simpla degustare dar, Cezar Filip si Doru Pencea, pasionatii gastronomi de la Ginger, ne asteptau cu o propunere inedita: un concept mai flexibil de notare a vinurilor. Dincolo de aprecierea calitatilor vinului in sine, criteriul hotarator de evaluare urma sa fie capacitatea lor de a se asocia cu diferite preparate culinare.

Cele 5 vinuri albe au fost servite alaturi de un platou cu salau, somon si creveti iar cele 5 vinuri rosii au fost insotite de friptura de rata, berbecut si cous-cous cu legume. Am constatat cu aceasta ocazie ca salaul a mers cu aproape toate vinurile albe in timp ce crevetele s-a dovedit un preparat pretentios. Un singur vin, din cele cinci a parut sa-i convina. La fel, berbecutul a acompaniat fara conflicte dramatice cam toate vinurile rosii, spre deosebire de rata care s-a dovedit foarte mofturoasa.

 

Marea surpriza a fost insa momentul in care identitatea vinurilor ne-a fost dezvaluita si am realizat ca fusese, de fapt, cu cateva exceptii, o degustare in orb de vinuri georgiene. In lumea iubitorilor de vin, licorile georgiene au o faima anume, data mai ales de faptul ca soiurile lor de strugure (Saperavi, Rkatsiteli) sunt prefiloxerice. A fost prima mea intalnire cu vinurile din Georgia si presimt de pe acum ca o sa devina o prietenie de lunga durata. Mi-au placut atat vinurile albe cat si cele rosii. Vinurile rosii din strugurele Saperavi aveau o lejera nota afumata, ceea ce m-a facut sa ma gandesc ca ar putea fi asociate de minune cu vanat si mancaruri mai grele. Vinurile albe m-au impresionat prin complexitatea aromatica (miere, caprifoi, as zice chiar o aroma apropiata de cea a zambilei) care ne-a amagit cu tot felul de presupuneri in privinta soiului de strugure in momentul degustarii in orb.

Iata clasamentul vinurilor degustate asa cum a rezultat din media notelor participantilor:

Vinuri albe

  1. Alba Valahica 2007, Davino
  2. Tsolikouri 2007, Podgoria Tvishi
  3. Tsinandali 2008, Podgoria Tsinandali
  4. Alaverdi 2008, Podgoria Kakheti
  5. Negrini 2007, Sauvignon Blanc si Feteasca Regala      

Vinuri rosii

  1. Easy by Enira, 2008
  2. Cabernet by Enira, 2008
  3. Mukuzani 2006, Podgoria Mukuzani
  4. Napareuli 2008, Podgoria Napareuli
  5. Saperavi 2007, Podgoria Kakheti       

A fost un experiment deosebit de eficient mai ales pentru constientizarea importantei pe care o are reusita echilibrului dintre vin si mancare. Am avut dovada palpabila a faptului ca o mancare potrivita poate schimba semnificativ prima impresie despre vin. A fost cazul vinului Alba Valahica Davino, pe care restul de zahar rezidual mi s-a parut ca l-a avantajat in combinatia cu mancarea si caruia, in absenta criteriului culinar, i l-as fi preferat pe Tsolikouri.

P.s. Multumiri speciale lui Doru Pencea, care mi-a oferit informatii despre vinurile georgiene si lui Cezar Ioan, care mi-a imprumutat pozele din acest articol

Szenzacios orgazmus

Ultima vizita la Cluj mi-a prilejuit senzatii si aduceri aminte din vremurile de demult. Cand nu mai speram, am gasit un loc care mi-a reamintit foarte tare de mult indragitul bistrou din spatiul francofon cu savoarea si placerile lui, locul prin excelenta al socializarii cu cel care te serveste. Mi-am amintit cu nostalgie de ceea ce numeam candva “comunitatea bistroului”. O lume pestrita, tot atatea povesti ambulante pe care imaginatia ta e libera sa le duca mai departe si peste care troneaza suveran omul din spatele tejghelei. El stie cum ii cheama pe toti oamenii astia si ce prefera sa bea si sa manance fiecare, si navigheaza imperturbabil si triumfator printre bucuriile si necazurile zilnice ale sutelor de povesti nesfarsite. Dupa vizite repetate, la anumite ore, in bistroul lui, vei constata ca masa ta favorita, cea cu vedere, de la fereastra, te asteapta libera sau ca barmanul o sa ajunga sa stie ca vrei un pastis sau o cafea, inainte chiar de a deschide tu gura.

@ Alina Floroi

 Localul clujean, proaspat deschis in aceasta vara, se numeste Kaja Tanya si am putut sa simt de cum am intrat pe usa mirosul ospitalitatii. Mancarea e delicioasa. Culmea, e la fel de buna si cand pare gatita din carti de bucate vechi, mostenite de pe la bunici si cand pare ca a fost lasata in voia inspiratiei de moment a bucatarului. Un mare plus la capitolul mancaruri vegetariene, toate de un mare rafinament. Gandul imi zboara si acum la cea mai buna supa crema de ciuperci pe care am gustat-o vreodata sau la ardeii umpluti cu cous cous. Mmm…

@ Alina Floroi

 Foarte tare mi-a placut si povestea lingurilor si furculitelor inramate, cu care sunt decorati peretii. Cand am intrebat de unde a pornit ideea acestui design mi s-a raspuns ca “’baiatul si fata trebuie sa stea fata in fata la masa si sa manance in armonie.”

Si m-am gandit ca tocmai ce-mi lipseste, aici, la Bucuresti, unde flanez din bar in bar, si n-am unul preferat, e sentimentul apartenentei la o comunitate, un loc in care sa ma socializez cu un bucatar inspirat si un barman imperturbabil.

Sambata delicioasa

Cu totii avem amintiri preferate din copilarie, imagini care, uneori, declansate din te miri ce, te poarta cu decenii in urma. Amintirile mele preferatele sunt sesiunile de cooking cu bunica mea. Aveam probabil, in jur de cinci ani, si vinerea, faceam cu bunica biscuiti. Eram innebunita dupa asta, si imi aduc aminte foarte bine ca, in fiecare vineri, la ora patru, o asteptam sa se intoarca de la birou, catarata pe poarta, cu o tenacitate de caine. E una din imaginile cele mai luminoase pe care le pastrez din copilarie. Imi mai aduc aminte ca aveam niste forme de biscuiti foarte smechere, nemtesti. Preferata mea era “pinguinul”, o forma nedefinita cu un gat foarte lung si subtire, care se cocea foarte repede si se rupea, din care cauza, rezultau foarte putini biscuiti intregi. Cei care rezistau, numiti “marfa de contrabanda”, faceau obiectul unor schimburi avantajoase intre mine si fratele meu, si erau punctul de atractie al saptamanii. Am ramas din copilarie cu o fascinatie pentru prajituri si poate asa se si explica de ce am o mare admiratie pentru bucatari.

Hungarian/Szekely Cooking Performance, sesiunea de sambata de la Omnivore’s Dilemma, a fost o reintoarcere miraculoasa in acel spatiu atemporal. Impreuna cu Aaron, Alina si Lorand am avut senzatia ca refac ritualuri din copilarie. Pregatirile au fost serioase, iar rezultatele delicioase.

 

Aaron Balazs si Lorand Bartha au gatit: Gulyas, mancare delicoasa de primavara, cartofi la cuptor, coltunasi cu prune.

 

A fost o sambata care m-a improspatat. E nemaipomenit sa depasesti din cand in cand, contururile lucrurilor pe care stii sa le faci, si sa te avanti spre alte teritorii…

PS. Poze de Aaron Balazs, Alina Floroi, Lorand Bartha, Mona Arsulescu

Barbati la cratita

Cu rare exceptii, toti prietenii mei gatesc, si gatesc chiar foarte bine. In orice caz, mult mai bine decat mine si decat multe din prietenele mele. Duminica, la Omnivore’s Dilemma, a gatit Stefan Pop. De formatie inginer, de profesie strategic planner, de vocatie mare bucatar. In ce ma priveste, inca nu am mancat roastbeef mai bun ca ala pe care-l face el. Stateam la masa cu niste prietene si intrebarea a venit firesc. “De unde atatia barbati care gatesc ?” E drept ca marii bucatari ai lumii sunt barbati, dar ce-i determina pe toti prietenii mei PR-isti, art directori, copywriteri sau ingineri sa puna mana pe cratita si sa faca din asta o pasiune?

 

M-am intrebat mereu cum se explica acest interes crescand al barbatilor pentru bucatarie, care in ultimii ani, atinge dimensiunile unui fenomen international de mari dimensiuni. Carti cu si despre Jamie Oliver, filme cu vinuri si bucatari, bloggeri celebri si retete faimoase. Rafinamentul a ajuns pana acolo incat am descoperit recent, o serie de carti politiste franceze in care detectivul e un mare impatimit al retetelor culinare. Nicolas Le Floch, copil din flori, marchiz si comisar al anchetelor extraordinare din vremea lui Ludovic al XV-lea are o gasca de prieteni cu care se intalneste in jurul vinurilor burgunde d’Irancy si a unor preparate culinare deosebite, a caror reteta povestita este un show in sine. Mi s-a parut deosebit de simpatic cum comisarul, printre crime si urmariri pe strazile Parisului, se opreste cu adjunctul sau la cate un han si inainte de a manca, asculta povestea bucatelor de pe masa, istorisite din gura bucataresei. Romanele sunt scrise de Jean-François Parot, istoric specializat in secolul al XVIII-lea francez. Amatorilor de Dumas si Maurice Druon, pot sa le spun ca Parot are un talent extraordinar de a reface atmosfera acelor timpuri si ca seria lui de romane politiste mi s-a parut deosebit de pitoreasca. Din pacate, nu e tradus inca in romana.

Barbatii care gatesc sunt foarte chic, dar cred ca la baza acestui fenomen la moda, sta dorinta inconstienta, dar mult mai profunda, de a fabrica ceva cu mainile tale, de a avea ceva bun si frumos, facut de tine. Cred ca nimic nu iti poate oferi o satisfactie mai mare decat senzatia de mandrie pe care o ai in fata unui produs al mainilor tale, indiferent ca e vorba de un scaun, de o pereche de cercei, de un t-shirt pictat sau de un fel de mancare…

Seria prietenilor bucatari la Omnivore’s Dilemma continua. Sambata, 17 aprilie, Aaron Balazs & Lorand Bartha, prezinta Hungarian/Szekely Cooking Performance. Atentie insa, daca nu sunteti gurmanzi, aveti toate sansele sa deveniti !

Cata nostalgie sta cu noi la masa ?

Nostalgia aromelor si a gustului au fost exploatate artistic de catre Proust, iar genialitatea operei sale, consta, pentru mine, in descoperirea efectului madelenei. M-am gandit adesea, ca poate motivul pentru care n-am plecat din Romania, atunci cand mi s-a oferit ocazia, e acela ca stiam, in mod inconstient, ca mirosul aerului din satul meu de munte si al rosiilor din gradina bunicii o sa ma bantuie si o sa ma cheme mereu acasa. Din pacate, am din ce in ce mai multi prieteni care au plecat, si mai mereu, cate o usa deschisa care ma asteapta. Preliminariile sunt intotdeauna aceleasi. Raspunsul la intrebarea “Ce vrei sa-ti aduc din Romania?”, ar putea fi un studiu de caz, pentru profilul psihologic al unei generatii, si de ce nu, pentru brandul de tara. Poate ca intrebarea pe care ar trebui sa ne-o punem ca sa ne intelegem mai bine, ar trebui sa fie: “Ce ti-ar lipsi daca ai pleca din Romania ?”

Imi aduc aminte cu nostalgie, de prima mea intalnire, la Viena, cu prietenii plecati, si care veneau din America. Camelia ne-a spus: “Nu ne lipseste nimic aici, dar n-ai vrea sa-mi aduci niste Eugenii ?”. Se pare ca am o vocatie de mare traficant international. Am transportat eugenii la Viena, ciocolata cu rom la Amsterdam, icre si cimbru la Berlin, varza murata la Anvers si, ultima data, telemea de oaie si seminte de dovleac la Zurich. Si desigur, eterna, extraordinara si mereu dorita “slibovita”. Pana acum, nici un prieten n-a vrut sa-si stinga dorul de Romania cu o Feteasca neagra, ceea ce poate spune destul despre raportul romanilor cu vinul. In ajunul Craciunului, pe aeroportul din Bruxelles, conversatiile in romana, la rotativa bagajelor, erau o variatie libera pe tema “Stai draga linistit, am congelat bine sarmalele, nu s-au dezghetat !”. Jenata, a trebuit sa recunosc ca, desi mie nu prea imi plac sarmalele, un Craciun fara mirosul de sarmale in cuptor, nu este un Craciun adevarat. Si ca fericirea luminoasa a Craciunurilor copilariei nu poate fi recreata in memorie, decat de mirosurile imbietoare de atunci. Probabil ca asa se explica de ce, intr-un 25 decembrie, la Anvers, am gatit impreuna cu Irina, cele mai bune sarmale pe care le-am mancat in viata mea.

Ma gandesc uneori, cat de greu trebuie sa le fie celor care emigreaza, mai ales din perspectiva nostalgiilor culinare, caci de ele te lovesti in mod inevitabil, in fiecare zi, si as vrea sa aflu care e secretul reconcilierii cu ele. Cum sa pacalesti micuta Romanie nelinistita pe care o porti mereu cu tine, cum sa o faci sa-si gaseasca linistea ?

vineri, 19 februarie. Aseara am fost mai buni unii cu altii…

Nu stiu altii cum sunt, dar mie cel mai tare imi place sa sarbatoresc fara sa am motive impuse din exterior. Cred ca sentimentul sarbatorii e cel care iti deschide cel mai tare simturile si te face mai bun cu tine si cu cei din jur. Imi place sa sarbatoresc lucrurile mici. Ma bucur mai tare sa deschid o sampanie pentru ca e soare si razele imi gadila geamul, pentru ca bucatarul a prins un peste, sau pur si simplu, pentru ca vecinul cel nepoliticos, de la patru mi-a dat buna ziua si mi-a tinut usa de la lift, si mai putin pentru ca e dragobete, ziua femeii, ziua iubirii si alte astfel de date prestabilite, cand e musai sa fim mai buni unii cu altii…

Hier soir, j’ai fait la fête. Am servit, la antreu, ciupercute umplute cu branza de cosulet de Rucar si usturoi, iar ca fel principal: rechin in sos de vin de la Ramnicu Sarat, cu ghimbir, la cuptor.

Vedeta serii: sampanie Rhein Extra Brut Imperial. Amestec de chardonnay cu feteasca regala, e produsa la Azuga, prin metoda traditionala din Champagne. Are un perlaj fin si subtile arome fructate. Costa in jur de 35 de lei si mi se pare cel mai bun raport pret calitate in materie de sampanie ce poate fi achizitionata de pe piata romaneasca.