Arhivă pentru Octombrie 2010

Saltul din cele mai frumoase vise

Sa povestesti despre vin inseamna sa rescrii, sa retraiesti o poveste deja traita, sa prelungesti intalnirea cu vinul dincolo de vin. Scriu despre vin pentru ca sunt, la baza, un om pasionat de litere. Asa cum povestea prietena mea, Irina, in primul ei articol de blogger, exista oameni pasionati de cifre si oameni dependenti de litere. Eu sunt o consumatoare de litere, si ma bucur ca sub aceste auspicii m-am intalnit cu vinul.

Producerea vinului are partea ei de divinatie. Oenologul e un creator, iar degustatorul e un traducator de semne. Oenologul citeste in pantecele butoaielor in incercarea trufasa de a surprinde algoritmul vinului. In schimb, degustarea e, pentru mine, o incercare de a materializa culoarea, aromele si savorile vinului in cuvinte. Daca oenologul are parte de lupta lui, deloc metaforica, cu vinul, noi, ceilalti, ne ocupam doar cu plivirea adjectivelor si a semnelor care aspira sa incarneze senzatii.

Despre asta si despre multe altele am vorbit la prima intalnire a bloggerilor de vin. M-am bucurat enorm ca hazardul gasirii unui loc cat mai accesibil bloggerilor de vin din toate orasele tarii a decis in favoarea Pivnitelor Rhein de la Azuga. E o oaza nesperata de sampanie buna si oameni muncitori, un loc deosebit de intim, cu sarm interbelic, pe care iti doresti sa-l recomanzi prietenilor.

©

© alex blanaru

© alex blanaru

© alex blanaru

Sunt o mare iubitoare de sampanie si ma aflu deja la a treia vizita la Azuga. Imi pare rau ca din oferta Cramelor Rhein a disparut sampania rosie, un produs deosebit, care in Franta, face faima marilor case producatoare de sampanie. In schimb, in acest an, am avut ocazia sa degust varianta extra-brut a sampaniei Rhein Extra (baza de la care se produc apoi, variantele brut si sec). E un produs care inca nu se comercializeaza, dar care cred ca ar trebui sa se afle cel putin pe meniul Cramelor Rhein de la Azuga, daca nu in alt scop, macar pentru placerea de a arata vizitatorilor ce este o sampanie extra brut. Am mai avut si ocazia de a ne intalni cu Lorena Deaconu, oenologul Halewood, si de a degusta in premiera vinuri albe din 2010 si cateva rosii din 2009. Vinuri bune, cu tipicitate de soi, pe care astept sa le degust in varianta finala si sa povestesc despre ele, la aparitia pe piata.

© alex blanaru

© alex blanaru

Dupa aproape un an de interactiune virtuala, a fost placut sa constat ca bloggerii sunt cat se poate de concreti in pasiunea lor pentru vin. George diseaca vinurile cu siguranta unui chirurg, Ciprian m-a impresionat prin pasiunea pentru vinurile “de lume veche”, Razvan e un gurmand amator de poezie si avid de noi prieteni, iar cu Vali ne-am pierdut in discutii filosofice si identitare pana la ore tarzii din noapte. Am regretat ca Bogdan, cel care a avut ideea acestei intalniri, s-a accidentat la baschet si nu a mai putut sa vina. Pentru prima intalnire, as zice ca am fost reprezentativi, doi bloggeri din Galati, unul din Arad, unul din Iasi, unul din Bucuresti, dar sunt sigura ca in fiecare oras al Romaniei exista macar cate un pasionat de vin pe cale sa devina un blogger. Noi speram ca se vor apuca de scris, caci asa cum a reiesit de la prima noastra intalnire “bautorii de apa nu pot scrie versuri durabile“.

Anunțuri

Oaia preferata

Oaia preferata marcheaza, in fiecare an, portia mea ritualica de desene animate.

© Aaron Balazs

Dintre toate festivalurile de film din Romania, Anim’est imi este cel mai aproape de suflet, pentru ca degaja savoarea lucrurilor facute cu pasiune, si pentru ca imi ofera, de fiecare data, acces la visele unora mai indrazneti decat mine. Il urmaresc de la an la an cu simpatie, si ma gandesc mereu ca o saptamana de proiectii de desene animate la Bucuresti, e, pana la urma, un lux. De altfel, cei mai multi regizori de filme din festival au marturisit  la Q&A ca e o activitate recompensata cu alte tipuri de satisfactii decat banii.

Anul asta, prin jocul hazardului programului am urmarit mai ales lung metraje. Atat cele din competitie cat si cele din celelalte sectiuni, mi s-au parut foarte bune. E greu de zis care ar fi meritat mai mult premiul. Mi-au placut in special, Summer Wars (r. Mamoru Hosoda, 2009) si Edith si eu (r. Aleksa Gajic, 2009), doua filme tratand, in stilistica diferita, oarecum acelasi subiect : maturizarea privita ca asumare a responsabilitatii. Filmul lui Aleksa Gajic a fost parca, mai aproape de inima mea de balcanica si mi-a amintit foarte viu de benzile desenate frantuzesti ale copilariei mele. Povestea mi s-a parut bine dezvoltata pe un scenariu frumos structurat, iar primele cadre ale filmului au fost remarcabile. E primul film de lungmetraj de animatie din zona Balcanilor din ultimul timp. Deci, frati romani se poate !

Dupa cinci ani, ma bucur sa vad ca festivalul a crescut (511 filme de scurt si lung metraj in acest an) si ca a reusit sa-si pastreze dimensiunea creativa si prietenoasa. Printre suveniruri a aparut si o adorabila perna cu oaia, hand-made, pe care m-am grabit sa o adaug la colectia mea de artefacte cu insemnele festivalului.

La mai mare ! Si promit ca la editia a 10-a voi expune colectia mea Anim’est.

Delicii experimentale cu vinuri din Georgia

Cand am acceptat invitatia unei degustari in orb la Ginger, nu am prevazut amploarea surprizei care ni se pregatea. Credeam ca o sa fie o simpla degustare dar, Cezar Filip si Doru Pencea, pasionatii gastronomi de la Ginger, ne asteptau cu o propunere inedita: un concept mai flexibil de notare a vinurilor. Dincolo de aprecierea calitatilor vinului in sine, criteriul hotarator de evaluare urma sa fie capacitatea lor de a se asocia cu diferite preparate culinare.

Cele 5 vinuri albe au fost servite alaturi de un platou cu salau, somon si creveti iar cele 5 vinuri rosii au fost insotite de friptura de rata, berbecut si cous-cous cu legume. Am constatat cu aceasta ocazie ca salaul a mers cu aproape toate vinurile albe in timp ce crevetele s-a dovedit un preparat pretentios. Un singur vin, din cele cinci a parut sa-i convina. La fel, berbecutul a acompaniat fara conflicte dramatice cam toate vinurile rosii, spre deosebire de rata care s-a dovedit foarte mofturoasa.

 

Marea surpriza a fost insa momentul in care identitatea vinurilor ne-a fost dezvaluita si am realizat ca fusese, de fapt, cu cateva exceptii, o degustare in orb de vinuri georgiene. In lumea iubitorilor de vin, licorile georgiene au o faima anume, data mai ales de faptul ca soiurile lor de strugure (Saperavi, Rkatsiteli) sunt prefiloxerice. A fost prima mea intalnire cu vinurile din Georgia si presimt de pe acum ca o sa devina o prietenie de lunga durata. Mi-au placut atat vinurile albe cat si cele rosii. Vinurile rosii din strugurele Saperavi aveau o lejera nota afumata, ceea ce m-a facut sa ma gandesc ca ar putea fi asociate de minune cu vanat si mancaruri mai grele. Vinurile albe m-au impresionat prin complexitatea aromatica (miere, caprifoi, as zice chiar o aroma apropiata de cea a zambilei) care ne-a amagit cu tot felul de presupuneri in privinta soiului de strugure in momentul degustarii in orb.

Iata clasamentul vinurilor degustate asa cum a rezultat din media notelor participantilor:

Vinuri albe

  1. Alba Valahica 2007, Davino
  2. Tsolikouri 2007, Podgoria Tvishi
  3. Tsinandali 2008, Podgoria Tsinandali
  4. Alaverdi 2008, Podgoria Kakheti
  5. Negrini 2007, Sauvignon Blanc si Feteasca Regala      

Vinuri rosii

  1. Easy by Enira, 2008
  2. Cabernet by Enira, 2008
  3. Mukuzani 2006, Podgoria Mukuzani
  4. Napareuli 2008, Podgoria Napareuli
  5. Saperavi 2007, Podgoria Kakheti       

A fost un experiment deosebit de eficient mai ales pentru constientizarea importantei pe care o are reusita echilibrului dintre vin si mancare. Am avut dovada palpabila a faptului ca o mancare potrivita poate schimba semnificativ prima impresie despre vin. A fost cazul vinului Alba Valahica Davino, pe care restul de zahar rezidual mi s-a parut ca l-a avantajat in combinatia cu mancarea si caruia, in absenta criteriului culinar, i l-as fi preferat pe Tsolikouri.

P.s. Multumiri speciale lui Doru Pencea, care mi-a oferit informatii despre vinurile georgiene si lui Cezar Ioan, care mi-a imprumutat pozele din acest articol

Vinul nu-i ca berea

Participand la degustari si evenimente din lumea vinului, i-am tot auzit pe cei care se ocupa cu promovarea si distributia vinului invidiindu-i pe berari si dorindu-si ca vinul sa ajunga sa se vanda ca berea sau sa concureze cu ea. Nu am lucrat vreodata in domeniul vinului sau al berii si randurile de mai jos nu reprezinta decat gandurile unui iubitor de vin de calitate, care, din cand in cand, bea si bere.

Cred ca vinul si berea sunt doua produse care nu se afla in concurenta pe piata romaneasca, iar vinul nu poate fi nici marketat, nici vandut ca berea. Berea e un produs de masa, un produs “de sete”, simplu de inteles. Vinul este produsul prin excelenta al voluptatii de casta, destinat unei minoritati de connaisseuri. Orice strategie de marketing ar trebui sa porneasca din acest punct.

Dar care sunt problemele de pe piata vinului de azi ? De ce bea lumea bere si nu vin ?

E in primul rand o problema a mentalitatii pietei. Generatia mea, de exemplu, a prins vremuri in care vinul romanesc nu se remarca prin calitate si era vinificat dupa gustul tarilor in care exportam, adica dulce. Sunt oameni care il prefera si il consuma asa si acum. Sunt foarte multi care cred chiar si astazi, ca vinurile imbuteliate sunt falsificate si ca singurul “vin adevarat” e cel produs prin mijloace artizanale de micii producatori. Circula o gramada de legende despre ceea ce este “un vin bun”.

© Doron

Berea in schimb, era foarte buna. Chiar mai buna decat e ea astazi. O bere Azuga era diferita la gust de Timisoreana sau de Ciucas. Astazi, toate berile au mai mult sau mai putin acelasi gust. Ma gandesc ca, pentru un produs cum e berea, asta poate fi considerat un avantaj. Omul stie foarte clar la ce se asteapta cand deschide o bere. Dar mie imi pare tare rau dupa berile alea cu gust diferit.

E vorba deci, de o problema in mentalitatea oamenilor vis-a-vis de produs, dar e vorba si de o problema a produsului in sine. O problema a raportului calitate-pret la intalnirea cu consumatorul. In Romania, orice om care se pricepe cat de cat la vin, gaseste foarte greu un local in care sa poata bea un vin bun la un pret corect. Nu mai amintesc si de capitolul dureros al asocierii cu o mancare. Sau de categoria deficitara a localurilor care ofera vin bun la pahar. Asa ca, de cele mai multe ori, problema se rezolva intotdeauna prin comandarea unei beri.

© Doron

Un studiu al pietei vinului premium, ar arata probabil, ca iubitorii si connaisseuri de vin isi beau vinul acasa sau la degustari organizate.

Si atunci cum se poate intalni omul de pe strada cu miracolul pe care il reprezinta vinul ? Cum poate trai senzatia aia de imponderabilitate pe care ti-o da interactiunea cu savoarea primului vin de mare calitate din viata ta ? Cum va putea intelege sau macar intrezari frisonul de neastampar in fata vinului din ”sticla aia de Reserva din 2001” ?

Cred cu tarie, ca nimeni, niciodata, nu va intra intr-un magazin de vin si va cumpara “vinul cu ursul” pentru ca i-a placut reclama de la televizor. Lucrurile in lumea vinului functioneaza pe cai mult mai delicate. Vinul necesita o initiere, daca vreti, o relatie invatacel-maestru, la capatul careia te descoperi pe tine. Pana la urma, aici se afla marele mister si atractia pe care o exercita vinul. Iar cultura vinului presupune un sustinut efort individual, chiar daca mediat. De aceea cred ca vinul nu are de ce sa se inspire din modul in care berarii isi marketeaza produsele, dar ar putea invata din seriozitatea cu care acestia isi trateaza consumatorii.

Educarea consumatorului e un proces lung si dificil, si mai ales o investitie pe termen lung. Problema e ca Romania nu prea are o traditie in investitiile pe termen foarte lung.