Archive for the 'soiuri de strugure' Category

Delicii experimentale cu vinuri din Georgia

Cand am acceptat invitatia unei degustari in orb la Ginger, nu am prevazut amploarea surprizei care ni se pregatea. Credeam ca o sa fie o simpla degustare dar, Cezar Filip si Doru Pencea, pasionatii gastronomi de la Ginger, ne asteptau cu o propunere inedita: un concept mai flexibil de notare a vinurilor. Dincolo de aprecierea calitatilor vinului in sine, criteriul hotarator de evaluare urma sa fie capacitatea lor de a se asocia cu diferite preparate culinare.

Cele 5 vinuri albe au fost servite alaturi de un platou cu salau, somon si creveti iar cele 5 vinuri rosii au fost insotite de friptura de rata, berbecut si cous-cous cu legume. Am constatat cu aceasta ocazie ca salaul a mers cu aproape toate vinurile albe in timp ce crevetele s-a dovedit un preparat pretentios. Un singur vin, din cele cinci a parut sa-i convina. La fel, berbecutul a acompaniat fara conflicte dramatice cam toate vinurile rosii, spre deosebire de rata care s-a dovedit foarte mofturoasa.

 

Marea surpriza a fost insa momentul in care identitatea vinurilor ne-a fost dezvaluita si am realizat ca fusese, de fapt, cu cateva exceptii, o degustare in orb de vinuri georgiene. In lumea iubitorilor de vin, licorile georgiene au o faima anume, data mai ales de faptul ca soiurile lor de strugure (Saperavi, Rkatsiteli) sunt prefiloxerice. A fost prima mea intalnire cu vinurile din Georgia si presimt de pe acum ca o sa devina o prietenie de lunga durata. Mi-au placut atat vinurile albe cat si cele rosii. Vinurile rosii din strugurele Saperavi aveau o lejera nota afumata, ceea ce m-a facut sa ma gandesc ca ar putea fi asociate de minune cu vanat si mancaruri mai grele. Vinurile albe m-au impresionat prin complexitatea aromatica (miere, caprifoi, as zice chiar o aroma apropiata de cea a zambilei) care ne-a amagit cu tot felul de presupuneri in privinta soiului de strugure in momentul degustarii in orb.

Iata clasamentul vinurilor degustate asa cum a rezultat din media notelor participantilor:

Vinuri albe

  1. Alba Valahica 2007, Davino
  2. Tsolikouri 2007, Podgoria Tvishi
  3. Tsinandali 2008, Podgoria Tsinandali
  4. Alaverdi 2008, Podgoria Kakheti
  5. Negrini 2007, Sauvignon Blanc si Feteasca Regala      

Vinuri rosii

  1. Easy by Enira, 2008
  2. Cabernet by Enira, 2008
  3. Mukuzani 2006, Podgoria Mukuzani
  4. Napareuli 2008, Podgoria Napareuli
  5. Saperavi 2007, Podgoria Kakheti       

A fost un experiment deosebit de eficient mai ales pentru constientizarea importantei pe care o are reusita echilibrului dintre vin si mancare. Am avut dovada palpabila a faptului ca o mancare potrivita poate schimba semnificativ prima impresie despre vin. A fost cazul vinului Alba Valahica Davino, pe care restul de zahar rezidual mi s-a parut ca l-a avantajat in combinatia cu mancarea si caruia, in absenta criteriului culinar, i l-as fi preferat pe Tsolikouri.

P.s. Multumiri speciale lui Doru Pencea, care mi-a oferit informatii despre vinurile georgiene si lui Cezar Ioan, care mi-a imprumutat pozele din acest articol

Visand la Lisboa

Cand am aflat prima data, la cursul de oenologie, de notiunea de “expression du terroir” si cam ceea ce inseamna ea, am fost usor uimita. E adevarat ca vinul preia ceva din caracteristicile teritoriului, e influentat de structura geologica a solului si de aria climatica, dar identificarea acestei exprimari a teritoriului intr-un vin mi s-a parut din capul locului o notiune cu contururi foarte flou. Si tot atunci am aflat povestea strugurilor mangaiati de briza si a vinurilor care ascund in ele influenta marii. E drept, sunt vinuri destul de rare. Si m-am gandit ca trebuie sa inventez propria mea categorie, cea a vinurilor care iti aduc aminte de momentele fericite din viata ta, de orasele pe care le-ai vizitat si de marile pe care le-ai adulmecat…

De curand, am baut un astfel de vin sarat, care mi-a amintit de orasele cu vedere la mare. Un vin portughez, din Estramadura. Desi nu are vedere la mare, Lisabona e unul din cele doua orase in care mi-ar fi placut sa traiesc. Poate pare usor extrem, dar celalalt oras e Istanbulul. Era septembrie cand am ajuns la Lisabona si imi amintesc si acum mirosul parfumat de arbusti care plutea pe stradutele orasului vechi. Dar cel mai tare mi-a placut lumina. Lichida, grea, cadea peste noi ca o apa. Nu cred ca am mai intalnit undeva o lumina atat de frumoasa ca in Portugalia. Acolo am baut pentru prima data un vin Manta Preta, si in aroma lui suava am recunoscut mirosul de ierburi salbatice al orasului si respiratia solara si sarata a oceanului din apropiere…

Manta Preta Reserva 2005, e un cupaj din doua soiuri de strugure portughez: Touriga National si Tinta Roriz (strugure care in Spania se cheama Tempranillo). Vinul combina aroma proaspata si intensa de coacaze cu tonuri sarate. La gust preponderent fructe rosii, cu o usoara nuanta sarata, foarte discreta. Un vin suav. Ma asteptam sa fie ceva mai corpolent, dar a mers foarte bine cu somnul preparat la abur, cu legume.

Bucatarul, care a facut si pozele, a fost de parere ca producatorii, DFJ Vinhos, au un site foarte bine pus la punct si o gramada de vinuri care merita incercate…

Love & hate, your name is Chardonnay

De cand ma stiu am avut cu Chardonnay-ul o relatie dificila. La inceput a fost ura. Imi mai amintesc si acum, foarte acut, gustul primului Chardonnay. Era epoca Chardonnay-urilor dulci romanesti, cu gust de dropsuri. Si am trait mult timp cu impresia ca chardonnay-ul e un soi de vin dulce. Cred ca toti cei care m-au intalnit in aceea perioada si mi-au vorbit de chardonnay, isi aduc aminte de moaca mea terifiata. Asta pana cand mi-a iesit in cale Chablis-ul, si m-am indragostit…  Apoi vremurile s-au schimbat, si pe piata romaneasca a aparut si chardonnay-ul sec, dar si  chardonnay-ul baricat, un vin pe care nu il uiti usor. Imi aduc aminte ca la prima incercare, l-am catalogat drept un vin greu, vanilat si cu arome de caine ud. Totusi, nu prea sunt o bautoare pasionata de chardonnay. Poate si din cauza ca prea e la moda…

 

Chardonnay-ul e un soi de strugure originar din Franta, unde se cultiva mai ales in zonele de clima rece : Champagne, Chablis si Bourgogne. E un strugure versatil, care da un vin cu caracteristici diferite in functie de sol si aria climatica. Preferatul meu, Chablis-ul, e un vin citric si vegetal, cu arome florale si nuante minerale, expresia solului calcaros al zonei. Astazi Chardonnay-ul se cultiva cam peste tot in lume si este un vin foarte popular, mai ales in Lumea Noua. California, Australia, Noua Zeelanda si Africa de sud au productii importante de Chardonnay si consumatori infocati.

 

In amintirea unei seri cetoase de noiembrie, am ales un Chardonnay italian din regiunea Collio, pe care l-am baut prima data intr-o taverna, la Venetia, alaturi de niste cozze e vongole delicioase. La masa de alaturi, doi americani se certau cu chelnarul, in engleza, incercand sa-i explice ca lasagna lor nu e suficient de fierbinte si ca ei vor o lasagna noua, nu aceeasi portie incalzita la microunde. Crezand ca suntem francezi, chelnarul ne-a abordat in franceza, dar vazand ca ne descurcam si in italiana ne-a mustrat zambitor: ”de ce nu spuneti ca vorbiti italiana si ma lasati sa-mi obosesc meningele !” Americanii au primit o lasagna gata scoasa din cuptor, dar ne-au privit portiile de scoici cu invidie..

Attems – Lucinico-Gorizia, Chardonnay 2007, Venezia Giulia, are o culoare galbena, vesela si luminoasa, arome florale, nota untoasa, tipica Chardonnay-ului si un finish cu ceva fructe exotice, dar predominat lamaios. E un vin echilibrat, care imbina armonios notele de aciditate si aromele florale cu onctuozitatea. L-am servit alaturi de spaghete cu fructe de mare.

 

Totusi, cand vine vorba de Chardonnay merita sa incercati si un Blanc de Blancs, o sampanie produsa 100% din Chardonnay, care intrece in complexitate si eleganta multe vinuri din Chardonnay din lume…

Refošk – gustul sudului

Exista vinuri care au mirosul marii si sunt si vinuri, foarte rare, care au gustul marii. Iar cand ma gandesc la mare, ma gandesc la sud. E oarecum ciudat, ca in perceptia mea, marea nu poate fi decat la sud, mai la sud de mine, intr-un loc cu soare oribitor si cu miros usor mentolat, de arbusti. Dincolo de nuantele infinite de albastru, marile m-au impresionat intotdeauna cu mirosul lor, pe care eu il identific cu mirosul sudului. Intalnirea cu vinurile slovene mi-a deschis intr-o clipita, portita catre acel spatiu sudic. Un pahar de Malvasia, si intr-un flash-back, vezi o plaja dalmata, pietroasa, ascunsa intre curbele drumului. Dar, revelatia a venit de la soiul Refosco.

Refošk sau refosco e un soi de strugure tipic regiunii de nord-est a Italiei si Istriei. Da un vin inchis la culoare, rosu rubiniu cu tene violacee si cu tanini puternici. Vinul tanar are arome de fructe de padure (coacaze si zmeura), iar dupa imbatarnire in sticla se imbogateste cu note ierboase si florale.

Santomas Refošk Antonius 2005,  a insemnat intalnirea cu un vin de inalta clasa. Un vin rosu-violaceu, corpolent, cu tanini tineri si cu aroma de visina putreda si apoi note ierboase si de scortisoara si cuisoare. E un vin rotund, deosebit de complex, care te surprinde…

La degustarea la care bloggerii de vin au fost invitati si la care am avut ocazia de a ne intalni cu Ludvik Glavina, producatorul vinurilor Santomas, am stabilit cu Razvan (un mare iubitor al acestor vinuri), ca n-am indrazni sa asociem Refošk Antonius cu mancare, de frica sa nu pierdem nici o nuanta din aromele atat de complexe ale acestui vin. Iar in fata lui Santomas Refošk Antonius 2004, ne-am gandit ca ar fi mai nimerit sa il provocam la o confruntare unu la unu, iar apoi sa ne retragem, singuri cu vinul, pe calea intelepciunii…

Ii multumesc inca o data lui Alin, pentru ca mi-a facilitat intalnirea cu vinurile slovene. Multumiri speciale si lui Bebe cu care am degustat ieri, un Santomas –Chardonnay barrique, pe o terasa in plin soare, inconjurati de ghivece cu menta, salvie si afini, un spatiu olimpian, ca in versul lui Ion Barbu “intr-o slava statatoare, la mijloc de Rau si Bun.”

Eu am votat pentru Merlot

Un fost sef si coleg de birou mi-a marturisit candva, ca el intotdeauna intoarce capul dupa femeile care poarta camasi albe si ca acest detaliu vestimentar i se pare deosebit de sexy. Pe moment, am ras si m-am gandit ca spune prostii, dar trecerea timpului m-a facut sa-i dau dreptate. E aproape imposibil ca o femeie sa nu arate bine atunci cand poarta o camasa alba. Nici un alt obiect vestimentar nu poate sa fie mai chic, mai simplu si mai complex in acelasi timp.

Ei, bine, printr-un ciudat exercitiu de asociere, de fiecare data cand vine vorba de Merlot, imi aduc aminte de povestea lui Stefan despre femeia cu camasa alba. Merlot-ul e un soi robust si aparent banal, dat fiind ca da rezultate bune oriunde este plantat. Alaturi de chardonnay, cabernet sauvignon si shiraz, face parte din soiurile asa-zis internationale, care sunt cultivate la scara larga, in toata lumea, dar, din pacate, nu beneficiaza si de renumele acestora din urma. In ciuda acestui fapt, in ultimii ani, mi se pare ca merlot-ul romanesc reuseste sa fie mult mai bun, un vin mult mai complex si mai balansat, decat soiurile considerate autohtone ca feteasca neagra, sau decat preferatul meu, pinot noir-ul. E doar o impresie de consumator, dar Merlot-ul pare vinul romanesc cel mai constant in calitate de la un an la altul.

Merlot-ul isi are originea in regiunea Bordeaux, si este principalul soi de strugure care se cultiva pe malul drept al raului Dordogne, la Saint Emilion si la Pomerol, si in estuarul Libournais langa Côtes de Bourg si Côtes de Blaye. Face parte din familia “carmenets”, fiind inrudit cu cabernet-urile si cu soiul carménère. Este citat pentru prima data in zona Libournais sub grafia “merlau”. Se presupune ca numele ii vine de la asocierea cu mierla (“Petit Merle”), dar nu se stie daca aceasta s-a produs datorita nuantei sale de culoare inchisa cu reflexe albastrui, moarate sau pentru ca mierlele atacau cu predilectie acest soi de strugure. Merlot-ul da un vin tandru si catifelat, suplu si de corpolenta medie, cu arome de fructe de padure (fragi, mure) sau de pruna, iar in regiunea Bordeaux, este folosit in amestec cu cabernet sauvignon-ul, pentru ca aduce acestui vin aspru si taninos, tandrete si complexitate. Unul dintre cele mai scumpe vinuri din lume, Chateau Petrus, Pomerol, e un cupaj de 95% merlot.

Incitata de povestea lui Cezar Ioan despre noul Merlot Rapsod Rotenberg 2008, m-am hotarat sa-l alatur unei inovatii gustative cu care am fost amenintata, snitele din burta de vita. Vinul are o culoare superba si arome de pruna, note vanilate si cacao. La gust, aproape ca mi-a amintit de magiunul fabulos pe care il facea strabunica mea, cu ceva nuante vanilate si lemn. Un vin catifelat si echilibrat, care m-a surprins in mod placut.

 

Bucatarul a fost de parere ca acest Merlot are doua caracteristici care il singularizeaza in peisajul vinului romanesc. Un foarte bun raport calitate-pret (17 lei in supermarket) si o eticheta deosebit de frumoasa. Eticheta mi-a amintit de enluminurile din vremea ducilor de Bourgogne si de povestile cu trubaduri si truveri din acelasi ev mediu francez. Spre marea mea incantare, firma Rotenberg se remarca prin constanta si perseverenta in domeniul alegerii designului de eticheta. Ambele etichete, si cea a Merlotului Menestrel din 2007 si cea a Merlotului Rapsod din 2008, au la baza si un concept, nu numai o realizare grafica deosebita. Mi-au placut si dopurile inscriptionate, care sunt, dupa parerea mea, semnul unui producator de vin care se respecta. Chapeau !

P.S. Photo by Doron

La donna è mobile

Odata cu primele raze de soare la geamul meu, ca intr-o halucinatie, narile imi freamata si incep sa simt mirosul marii. Astea sunt zilele in care imi doresc sa fug din Bucuresti, macar pentru un week-end. Dar cum fuga nu este intotdeauna posibila, ma multumesc cu teleportarea. Solutia din aceasta saptamana: sa musc din soarele Siciliei, captiv intr-unul din vinurile atat de cantate si povestite de Homer, Tucidide, Tacit sau marele Virgiliu…

Daca nu stiati, Sicilia e teritoriul italian cu cea mai mare suprafata pe care se creste vita de vie, iar in ultimii ani, autoritatile locale au dezvoltat o politica de revalorizare a soiurilor siciliene de strugure: Nero d’Avola, Nerello mascalese, Inzolia, Catarratto, Carricante, Grecanico. Dintre soiurile internationale, in Sicilia se cultiva mai ales Chardonnay, Cabernet Sauvignon, Sangiovese si Syrah. Dar, desi cele mai cunoscute vinuri siciliene sunt rosii, 90% din productia de vin sicilian o reprezinta vinul alb.

 

Asa ca am ales si eu un vin alb: DonnaFugata, Anthilia, 2007, un cupaj in proportii egale din doua soiuri de struguri sicilieni Catarratto si Inzolia. Catarratto este strugurele cel mai frecvent intalnit in Sicilia si sta la baza celebrului vin licoros sicilian, Marsala. Acest strugure dezvolta un vin cu arome citrice, lamaie, nectarina sau aroma de piersica. Inzolia e considerat cel mai bun soi de strugure sicilian, datorita aromelor sale fructate si florale, care dau vinului personalitate. Unii specialisti sustin ca acest strugure ar proveni din Franta si ar fi fost apoi implantat, de catre normanzi, in Sicilia, Sardinia si Insula Elba. Inzolia se cultiva si in regiunea Toscana, unde este, insa, cunoscut sub numele de ansonica.

Trebuie sa marturisesc ca vinul m-a atras datorita numelui, Donnafugata, este si numele unui castel sicilian aflat langa Ragusa, acolo unde se petrece actiunea din Ghepardul lui Tomaso di Lampedusa. DonnaFugata Anthilia mi s-a parut un vin armonios, dual, o subtila combinatie de note citrice si miere, aflate intr-o permanenta alternanta. Are o culoare stralucitoare, aurie cu tente verzui si, din pacate, un usor perlaj. La deschidere, o intensa aroma de citrice, lamaie, apoi tuse nu foarte pregnante de miere. La gust, o lamaie vibranta, lime, si o foarte vaga nota minerala, apoi, miere. Un final lung, fresh, de lamaie foarte coapta. Un vin care se asociaza excelent cu fructe de mare si care a facut cinste sepiei umplute cu un cocktail de fructe de mare, ciuperci si ghimbir, alaturi de care a fost servit.

De aceasta data, bucatarul, care a facut si pozele, a fost de-a dreptul fermecat de eticheta si foarte placut impresionat de vin.

Oare cat din decizia de a cumpara o sticla de vin, poate fi inspirata de portretul unei femei aflat pe eticheta ?

Ich bin ein Rieslinger

In materie de vinuri albe, am doua slabiciuni, aflate, oarecum, la extreme: riesling-ul si gewurztraminer-ul. Riesling-ul este strugurele german prin excelenta si toti specialistii sunt de acord ca zona lui de provenienta e regiunea renana. In unele limbi se numeste chiar Riesling de Rhin („renski rizling” in slovena). Intr-un fel, riesling-ul chiar seamana cu un neamt. Prima data cand incerci sa te apropii de el te intampina cu un dampf de kerosen (in limbajul vinului, asta se numeste “tipicitate de soi”). Daca ai noroc si va imprieteniti, incepe sa se deschida si o sa-ti ofere un buchet rasat, de mare finete. In plus, e un vin de garda, pe care il poti pastra in pivnita si 20 de ani, adica exact ca un neamt, orice s-ar intampla cu el, reuseste sa ramana neamt pana la capat…

Nu stiu daca de vina sunt resturile mele de sange german, dar riesling-ul chiar ma atrage, si de fiecare data cand plec din Romania ma straduiesc sa-i ies in cale. Se pare ca dintre toti strugurii, e soiul care reuseste sa redea cel mai bine caracterul solului in care e plantat. Francezii numesc asta “expression du terroir”, si e un detaliu pe care  il apreciaza foarte mult intr-un vin (“vin du terroir”, zic ei). In Franta, rieslingul se cultiva doar in Alsacia, si alaturi de Muscat, Pinot Gris si Gewurztraminer, face parte din soiurile autorizate, clasate AOC Alsace, AOC Alsace Grande Cru si Alsace Vendages tardives. Rieslingul alsacian e unul dintre vinurile rezervate marilor desfatari gastronomice. In Romania, se cultiva atat riesling cat si riesling italian, numit de austrieci si Welschriesling, o ruda a rieslingului, dar care da un vin de calitate inferioara. Nu confundati rieslingul cu rieslingul italian, sunt doua soiuri diferite.

Intru cinstirea batranului Rin, am ales o sticla de riesling german, din zona Mosel-Saar-Ruwer, Bernkastel Kueser Riesling 2006 Spatlese. Vinul are o culoare aurie intensa, superba, dar, din pacate, si un usor perlaj. La deschidere a avut o vaga aroma de kerosen, si usoare tuse citrice, care au fost inlocuite rapid de tei si de miere. Gustul preponderent a miere de tei a fost un deliciu. Cam scurt, la 12,5% parca m-as fi asteptat la ceva mai mult.

Totusi, un vin bun, care a subliniat cu gratie aromele iodate ale pastravului pe pat de sare si garnitura de legume, alaturi de care l-am servit. Bucatarul, care a stat de cealalta parte a mesei, si care a facut si pozele, a fost de parere ca vinul asta bun are o eticheta extrem de urata.