Vinuri aniversare

Ce faci cand nu-ti place vinul de la masa ? E o dilema de care eu ma mai lovesc din cand in cand, si realizez ca astfel de momente iti pun la incercare creativitatea. Poate ca cei care pun cola in vin, comit acest sacrilegiu, in inocenta lor, cu sufletul curat si in dorinta de mai bine. Ieri, cu prilejul unei aniversari, am descins in cautare de vin mai bun in pivnita familiei si nu mica mi-a fost mirarea cand am descoperit cateva zeci de vinuri, uitate pe rafturi, o parte din colectia nouazecista a fratelui meu. Le-am luat, le-am sters de praf, le-am privit cu drag, ca pe o jucarie regasita din copilarie. M-am amuzat sa constat ce eram o familie iubitoare de Pinot Noir, chiar si in acele timpuri cand nu era la moda.

 

Marturisesc ca sunt o sceptica si nu sunt interesata sa beau vinuri de colectie, vechi de zeci de ani, dar brusc am inteles de ce sunt oamenii fascinati de vinurile aniversare, vinuri din anii in care s-au nascut, s-au casatorit, sau au facut copii. Vinurile astea sunt un filtru magic care iti deschid poarta catre anii aceia. Pana la urma, lichidul din ele nici nu conteaza. Importanta e doar amintirea, validarea trecutului din perspectiva prezentului, emotia.

 

Pinot Noir 1989, Amfora, Dealu Mare. Am privit cu aviditate eticheta, si din departari, o liceana ochelarista si cu aparat dentar imi facea cu mana. Pinot Noir 1993, Aura : fratelele meu, un rocher cu plete si o vara de neuitat in Vama Veche cu nectar de caise si Pinot Noir.

Am hotarat impreuna cu fratele meu sa ne adunam prietenii pentru o degustare de “babaciuni”. Privind cu atentie etichetele am remarcat ca pe nici una dintre ele nu este specificat daca vinul e sec, demi-sec sau dulce. Un detaliu nesemnificativ in acele vremuri. Probabil ca vinul, in normele de azi, era cel putin demi-sec, si sunt de-a dreptul curioasa sa vad cum a evoluat in timp. Daca a fost dulce, sansele sa il putem si bea, cresc. Vom povesti…

Unde se face adevaratul Pinot noir ?

Dintre vinurile la moda, chardonnay-ul si sauvignon blanc-ul cresc cu rezultate bune cam peste tot, dar nu si pinot noir-ul. Care sunt primele podgorii din lume unde se fac marile vinuri din Pinot noir ? M-am tot gandit la treaba asta, iar cand am auzit de degustarea comparativa de Pinot Noir de la restaurantul Ginger, m-am grabit sa ma intalnesc cu lumea veche, dar mai ales cu cea noua…

Au fost trei vinuri – Spatburgunder Georg Breuer Rheingau 2006, un pinot noir nemtesc, tipic, cu culoare palida, structura delicata si aroma fructata. Pinot Noir Babich Marlborough 2006, un vin neo-zeelandez care m-a cucerit pe loc, asemeni zambetului unui copil, si, in final, ca omagiu pentru batrana Burgundie, Joseph Drouhin Chassagne Montrachet Morgeot 2005, Pinot Noir.

 

Desi Noua Zeelanda este cunoscuta mai ales pentru vinurile intense si complexe din sauvignon blanc, specialistii spun ca este si unul din locurile paradisiace pentru Pinot Noir. Babich Marlborough 2006 e un vin putenic, cu arome de fructe rosii (cirese si visine) si note exuberante de piper. Un vin cu structura, echilibrat, care a mers de minune cu ruloul din piept de curcan cu spanac, branza de burduf, cartofi gratinati si ciuperci in sos de piper verde, alaturi de care a fost servit. Mi-a placut mult si o sa-l mai incerc. Se gaseste in meniul restaurantului Ginger, unul din restaurantele bucurestene cu cea mai complexa lista de vinuri.

Cu toate astea, raman o admiratoare declarata a pinot noir-ului burgund, cu tonurile lui inegalabile de piele si cirese coapte, care reunesc intotdeauna, in mod secret, si numai pentru mine, livada si biblioteca bunicului. Chassagne Montrachet Morgeot 2005 e un vin caruia trebuie sa-i dai tarcoale indelung si care intruneste caracteristicile pinot noir-ului burgund: echilibru, suplete, subtilitate. Cele doua pinot-uri au pus lumea veche si lumea noua, fata in fata intr-o sinteza: Bourgogne cu eleganta, Zeelanda cu aroganta. Si totusi, o mica aroganta uneori…

Un pinot noir ca un ceas elvetian

Dintre toate vinurile elvetiene, cel mai mult m-am gandit si cel mai tare mi-am dorit sa incerc un pinot noir, asa ca am luat si o sticla “pentru acasa”. Pinot Noir 2008, Dôle de Salquenen, din regiunea Valais, produs de Les Dailles.

 

La deschiderea acestui Pinot noir, unul dintre prieteni a privit cu neincredere vinul din pahar, l-a mirosit si a zis cu surprindere: “E o capsunica elevata”. Vinul are intradevar o culoare de capsunica, aromele sale sunt fructoase si destul de simple. La gust insa, surpriza ! E fresh si catifelat, bine echilibrat si placut. Nu e un vin de top si totusi, are o surprinzatoare nota eleganta…

 

Pe masura ce privesc inapoi si evenimentele se distanteaza de mine, realizez ca toate vinurile elvetiene pe care le-am incercat aveau aceasta caracteristica, o eleganta care vine poate din exactitate, din corectitudine, din sentimentul lucrului bine facut. Pinot-ul asta are toata Elvetia in el, o tara a timpului care te urmareste neincetat prin dangatul clopotelor din turn. E un sentiment foarte special sa traiesti intr-un loc in care timpul se anunta cu exactitate, infailibil, acelasi pentru toti, prin sunetul carillon-ului care te scoate din reverie si te cheama in prezent, care iti refuza orice portita de evadare. Si mai e ceva. Oriunde am fost, la Sighisoara sau la Sibiu, la Zurich, la Maastricht, la Aachen sau la Anvers, poti sa te plimbi la intamplare prin oras, fara harta, pentru ca turnul catedralei iti indica tot timpul unde e centrul. Un oras in care simti timpul si in care intuiesti centrul, iata doua caracteristici care cred ca influenteaza oamenii intr-un mod aparte.

Vinul asta m-a facut sa imi doresc sa mai incerc si alte pinot-uri din Valais, pentru decelarea si disecarea acelei senzatii…