Vine o vreme cand incepi sa meditezi pe marginea alegerilor pe care le-ai facut in viata si sa-ti evaluezi prietenii. Cati prieteni mai ai din copilarie ? Cat de tare s-au schimbat ? In mod bizar, am prieteni care nu s-au schimbat aproape deloc. Unii dintre ei traiesc in strainatate, sunt casatoriti cu straini si au copii, dar de fiecare data cand ne vedem, o data sau de doua ori pe an, conversatia se leaga firesc si ne simtim ca si cum am continua o discutie intrerupta cu o zi in urma. Nu stiu care e secretul comunicarii perfecte. Dar stiu ca suntem prieteni din liceu sau din facultate, si ca ne-am imprietenit subit cand am realizat ca aveam acelasi carti preferate din copilarie. Citisem aceleasi carti, impartaseam aceleasi vise. E oarecum ciudat sa te gandesti ca in lumea asta mare, sunt oameni care, ca si mine, pastreaza in biblioteca indoite si uzate, cartile preferate din copilarie: Antologia Inocentei, Cartea cu Apolodor, Aventurile lui Habarnam sau Magarusul.
„Antologia Inocentei” e o carte rara. Daca o gasiti prin biblioteca, pastrati-o cu grija. Daca o deschideti si cititi, e capabila sa aduca in viata voastra nu doar frumusetea poeziei ci si secretul prieteniei care dureaza o viata.
Portretul Pasarii-Care-Nu-E
(de Claude Aveline)
„Iata portretul Pasarii-Care-Nu-E.
Nu e vina ei ca cel care le face pe toate
A uitat sa o faca.
Seamana cu multe pasari, fiindca vietuitoarele
care nu sunt, seamna cu cele care sunt.
Dar cele care nu sunt nu au nume.
Iata de ce Pasarea noastra se cheama Pasarea-Care-Nu-E.
Si iata de ce e atat de trista.
Poate ca doarme inca sau asteapta sa i se ingaduie a fi.
Ar vrea sa stie daca poate sa deschida ciocul,
daca are aripi, daca nu-si pierde culorile
cand se cufunda in apa, ca o pasare adevarata.
Ar vrea sa se auda cantand.
Ar vrea sa-i fie teama c-ar putea sa moara.
Ar vrea sa faca pui mici, foarte urati si foarte vii.
Pasarea-Care-Nu-E viseaza sa nu mai fie un vis.
Nimeni nu e multumit, niciodata, nicaieri.
Cum vreti oare ca lumea sa mearga bine in conditiile astea ?”
Reteta pentru bautura vrajita
(de Eric Linklater)
“Un Ceas cu Cuc, jumatate Praz,
De Maimuta o Laba, de Godac un Obraz,
Matraguna noptateca (Acu’ sare presara !)
O Mustata de Tigru, Doi Bobi de Secara,
Un Mormoloc si un Rechin ghimpos,
Ceva Alb si ceva Negricios –
Pui in Oala sa se-ncinga
(Sufli-n Foc sa nu se Stinga !)
Pui in Oala, lasi sa Fiarba
In cel mai gras Ulei de Iarba.
O pana de Pasare ce zboara Arar,
Un Trandafir si-o Ridiche si-un Lastar amar,
De Vipera o Limba, de Naparca o Fiere,
O Masea de Balaur unsa cu Miere,
Trei Peri Negri dintr-o coada de Taur,
Un Vrabioi, un Paianjen si-o Radacina de Laur-
Pui in Oala sa se-ncinga
(Sufli-n Foc sa nu se Stinga !)
Pui in Oala, lasi sa Fiarba
In cel mai gras Ulei de Iarba.
Un Ou de Soparla, Sange de Guzgan,
O Ureche cheala de Motan de un an,
Un Creier de Dihor si-un Ochi de Paun,
O Mana de Urzici si-un Gargaun,
Apa de Iaz cu licar de Luna,
Fulg de Zapada si Bruma de Pruna –
Pui in Oala sa se-ncinga
(Sufli-n Foc sa nu se Stinga !)
Pui in Oala, lasi sa Fiarba
In cel mai gras Ulei de Iarba.”
Poezii din „Cele 12 lumi ale visului, Antologia Inocentei”, de Iordan Chimet, Ed. Ion Creanga, 1972
De la Iordan Chimet am invatat sa pretuiesc oamenii care pastreaza vie in ei lumina copilariei si un strop din privirea inocenta de atunci, care stiu sa se delimiteze de ei insisi si sa rada, si care isi pot permite sa faca, din cand in cand, lucruri frumoase si gesturi gratuite…
Vacanta placuta !
Vinuri Povestite 
If cartile tale de suflet ar putea canta, ar iesi cam asa ceva:
Merci. Imi place si varianta „cantata” a lui Apolodor…
Draga Moni, nu auzisem niciodata de Iordan Chimet, pana astazi. M-am rusinat si am inceput sa caut iar primul articol gasit m-a lasat intr-o stare imponderabila de emotie, bucurie si sfiala: http://www.romlit.ro/o_minune_de_om_iordan_chimet.
De fiecare data cand citesc ceva scris de tine, ochii mei incep sa straluceasca altfel pentru ca, spontan, incep sa privesc lumea cu privirile tale iar emotiile mele se innoiesc.
si astazi, ca de fiecare data, iti multumesc!
Sa-ti fie de bine ! Nici tu nu te lasi mai prejos cu poemele tale…
Imi zbarlisi blana cu Aveline – cred ca e faramita mea preferata din cartea-minune. Sarutmana!
Stiu. M-am gandit la tine !
Pe Iordan Chimet l-am cunoscut în contextul în care a contribuit în mod esențial la organizarea, cu mai mulți ani în urmă, a unei expoziții de artă latino-americană (are o carte groasă-antologie despre pictura acelor țări mitice! Era un om blajin, cu ochii mereu ageri, și cu orice informație în mânecă, doar că aceea nu era via internet, ci venea deja ”filtrată”, înflorea din propria erudiție! Mulțumesc pentru evocarea lui Chimet, Domnul să-L odihnească cu îngerii, cei care ”văd” mereu chipul păsării care nu E!
Cred ca era un om minunat. Eu nu am avut sansa sa il cunosc, dar cartea lui mi-a marcat copilaria. Poeziile alea sunt de o frumusete stranie…
)))și chiar mai mult decît atît: de nepovestit. Printr-o sprințară formulă s-ar putea spune că poezia e inefabilă, ca roua despre care nu știm dacă urcă sau coboară. Cel puțin așa se întreba absolut minunat Grigore Vieru…poate că acum stă de vorbă și cu Chimet, și cu Claude Aveline!
Ce bine e, ce bine
că sunt pe lume basme, basme, basme